Comisia Europeană cere României reguli mai clare pentru afaceri și investiții. Țara noastră, pe lista neagră

Comisia Europeană cere României reguli mai clare pentru afaceri și investiții. Țara noastră, pe lista neagră Steagul Uniunii Europene (sursă foto: rawpixel.com)
Comisia Europeană a anunțat că a luat măsuri împotriva mai multor state membre ale Uniunii Europene, printre care se află și România. Respectivele state nu au notificat măsurile adoptate în vederea transpunerii directivelor UE în legislația națională.

Potrivit unui comunicat oficial, termenul-limită pentru implementarea directivelor a expirat recent. Iar Comisia solicită statelor să finalizeze procesul fără întârziere. Măsurile cerute de Comisia Europeană urmăresc o integrare mai bună a pieței unice și o aplicare clară a regulilor în toate statele membre.

Comisia le-a transmis statelor o scrisoare de punere în întârziere și le oferă un termen de două luni pentru a răspunde și a pune în aplicare directivele. Nerespectarea termenului poate duce la emiterea unui aviz motivat. Ceea ce reprezintă următorul pas în procedura de infringement, adică în încălcarea legislației europene de către un stat membru. 

„Comisia îndeamnă statele membre să adopte măsuri imediate pentru a-și alinia legislația națională la standardele și cerințele UE”, se arată în comunicat.

Despre ce directive este vorba

Una dintre directivele care trebuie transpuse integral în legislația națională este Directiva privind Punctul unic de acces european (ESAP). Aceasta are rolul de a facilita accesul investitorilor la informațiile publice referitoare la societățile comerciale. Ceea ce consolidează transparența pieței și protecția investitorilor.

Procedurile de infringement sunt mecanisme standard prin care Comisia Europeană urmărește respectarea legislației UE. Netranspunerea directivelor poate afecta coerența pieței interne, protecția consumatorilor și investitorilor, dar și funcționarea eficientă a instituțiilor europene.

România, ca și alte state membre, trebuie să notifice Comisia cu privire la măsurile adoptate și să finalizeze transpunerea legislației UE pentru a evita eventuale sancțiuni sau proceduri în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Respectarea termenelor de transpunere și notificare nu este doar o obligație legală. Este un element esențial pentru consolidarea integrării europene și pentru creșterea transparenței în domenii precum investițiile și procedurile judiciare electronice, scrie jurnalul.ro.

Comisia Europeană e cu ochii în patru

Comisia Europeană monitorizează constant modul în care statele membre aplică legislația comunitară. Iar procedurile de infringement sunt instrumente frecvente pentru corectarea întârzierilor sau neconformităților. În fiecare an, sute de astfel de cazuri sunt deschise la nivelul Uniunii Europene.

România s-a mai confruntat în trecut cu proceduri de infringement, în special în domenii precum mediul, energia sau infrastructura. Întârzierile în transpunerea directivelor sunt adesea cauzate de proceduri legislative lente, lipsa coordonării între instituții sau complexitatea reglementărilor europene.

0 comentarii