Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, spune, printr-o postare pe Facebook, că procesul de avizare trebuie accelerat. În opinia sa, constructorii trebuie să poată lucra pe întreaga lungime a șantierului.
Fiecare zi de întârziere înseamnă timp pierdut pe șantier
Potrivit șefului CNAIR, asocierea de constructori Webuild SPA – Tancrad trebuie să finalizeze și să depună cât mai repede documentația necesară pentru revizuirea acordului de mediu. Iar Ministerul Mediului, spune el, este solicitat să emită avizul într-un timp cât mai scurt. Doar după obținerea lui, Ministerul Transporturilor va putea elibera autorizațiile de construire pentru restul șantierului.
„Va fi esenţial ca instituţiile din subordinea Ministerului Mediului să analizeze şi să emită acordul cu celeritate, pentru ca Ministerul Transporturilor să poată elibera Autorizaţiile de Construire pe întregul şantier… (..) Am cerut tuturor părţilor implicate să trateze acest lanţ de avize ca pe o prioritate naţională. Fiecare zi de întârziere în birouri este o zi pierdută în munte”, a specificat Cristian Pistol.
Constructorii pot lucra, în prezent, doar pe aproximativ 30% din traseul secțiunii. Adică acolo unde au fost emise autorizațiile necesare.
Peste 1.300 de muncitori și 530 de utilaje sunt deja pe șantier
Asocierea formată din compania italiană Webuild și constructorul român Tancrad desfășoară în prezent lucrări cu aproximativ 1.300 de muncitori și 530 de utilaje. Pe sectoarele autorizate se execută drumuri tehnologice de acces, relocări de utilități, excavații și umpluturi, lucrări de consolidare cu ziduri de sprijin, dar și intervenții la mai multe poduri și viaducte.
Secțiunea Cornetu–Tigveni are o lungime de 37,4 kilometri. Reprezintă una dintre cele mai dificile porțiuni ale întregii autostrăzi, deoarece traversează zona montană a Carpaților.
Proiectul include construcția unui tunel rutier, 55 de structuri, poduri și viaducte, și două noduri rutiere.
Lucrările la poduri au trecut, în unele cazuri, de 90%
Potrivit datelor prezentate de CNAIR, în prezent se lucrează la 15 poduri aflate în diferite stadii de execuție. Constructorii desfășoară lucrări de armare, betonare, cofrare, montarea aparatelor de reazem, aplicarea hidroizolației și asamblarea tablierelor metalice.
În funcție de fiecare obiectiv, gradul de execuție variază între 50% și 92%.
Avansează și lucrările la ecoductul de la Călinești. Este vorba despre o structură special construită pentru a permite animalelor să traverseze autostrada în siguranță. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 56%. Echipele execută lucrări de excavare, armare, betonare și hidroizolație.
Tunelul Poiana va fi forat dinspre Sibiu
Unul dintre cele mai importante obiective ale secțiunii este tunelul Poiana. Acesta va avea o galerie dublă și o lungime de 1.780 de metri. Va deveni unul dintre cele mai importante tuneluri rutiere construite pe traseul Autostrăzii Sibiu–Pitești.
Se desfășoară, de asemenea, și lucrări pregătitoare pentru platforma pe care va fi instalată mașina de forat tuneluri (TBM – Tunnel Boring Machine), utilajul specializat folosit pentru excavarea galeriilor subterane.
În urma analizelor geotehnice efectuate în teren, constructorul a decis ca lucrările de forare să înceapă dinspre capătul Sibiu.
Un proiect de peste 5,3 miliarde de lei
Contractul pentru realizarea secțiunii Cornetu–Tigveni are o valoare de 5,323 miliarde de lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată prin Programul Transport.
Secțiunile 2 și 3 ale Autostrăzii Sibiu–Pitești sunt considerate cele mai dificile din întregul proiect. Finalizarea lor va permite circulația neîntreruptă pe Coridorul Pan-European IV. Drumul va traversa România de la Portul Constanța până la punctul de trecere a frontierei de la Nădlac.
La final, șoferii vor putea circula exclusiv pe autostradă între vestul țării și litoralul Mării Negre, fără întreruperi pe drumuri naționale.
