Cât costă rechizitele pentru noul an școlar. Prețurile pornesc de la 240 de lei pentru copiii din clasele primare și de la 370 de lei pentru elevii de gimnaziu

Cât costă rechizitele pentru noul an școlar. Prețurile pornesc de la 240 de lei pentru copiii din clasele primare și de la 370 de lei pentru elevii de gimnaziu
Imagine Cât costă rechizitele școlare în 2026 (Foto: Pxhere)
În fiecare septembrie, aceeași scenă se întoarce în mii de case. Pe masă apare lista de la școală, iar fiecare rând de pe hârtie înseamnă încă un lucru de cumpărat. Pentru copil este emoția primei zile, pentru părinte începe calculul cheltuielilor.

În curtea școlii era agitația aceea specifică primei zile. Copiii stăteau în rânduri. Unii încă se țineau de mâna părinților, alții erau deja întorși cu spatele, preocupați de colegul de lângă ei. Ghiozdanele erau noi, hainele atent alese, iar în aer plutea sentimentul că vara chiar se terminase. La microfon, directorul vorbea despre începuturi, despre emoțiile primei zile și despre anul care urma.

În primul rând, un băiețel din clasa pregătitoare descoperise însă ceva mult mai interesant. Purta o pereche nouă de adidași, cumpărați special pentru școală. Aveau luminițe și trei rânduri de scai, iar părinții avuseseră grijă să le strângă bine înainte să plece de acasă. La început, l-a desfăcut doar o dată. Apoi încă o dată.

Sunetul a atras atenția colegilor din jur. În următoarele două minute, alți trei copii din rând s-au așezat în genunchi și au început să își desfacă și ei adidașii cu scai. În scurt timp, în timp ce directorul vorbea la microfon despre „viitorul patriei”, pe fundal se auzea un cor ritmic de adidași dezmembrați. Câțiva tătici au început să râdă în hohote când au realizat că „epidemia” de desfăcut scaiul cuprinsese aproape tot rândul de băieți.

Când s-a dat semnalul de intrare în clase, prima linie de copii nu a putut pleca de pe loc. Jumătate dintre ei erau desculți, cu adidașii deschiși, încercând să își potrivească benzile la loc. Învățătoarea a trebuit să facă o „șezătoare de legat scaiul” chiar pe treptele școlii. Și asta e doar una dintre micile surprize pe care le poate aduce prima zi de școală.

Pregătirea pentru școală

Pregătirea pentru școală începe, de multe ori, cu mult înainte ca elevul să intre în prima zi pe poarta școlii. Pentru cei care intră în clasa pregătitoare, schimbarea este mare și pentru familie. Nu este vorba doar despre cumpărături. Se schimbă ora de trezire, drumul până la școală, programul de după cursuri și timpul rezervat temelor.

Pentru copiii mai mici, părinții organizează aproape tot. Ei urmăresc listele primite de la școală, caută produsele și stabilesc ce poate fi cumpărat din timp. Unele lucruri pot aștepta până după începerea cursurilor. În cazul uniformei, acolo unde școala o solicită, apare o cheltuială separată. Uneori există un furnizor recomandat sau un anumit model. În aceste situații, alegerea unei variante mai ieftine poate să nu fie posibilă.

La gimnaziu, elevul începe să preia o parte din această organizare. Listele sunt mai puțin uniforme, iar cerințele vin de la mai mulți profesori. Unele cumpărături se fac pe parcurs. Nu mai este neapărat nevoie ca totul să fie pregătit înainte de prima zi.

La liceu, diferențele pot deveni și mai mari. Profilul ales influențează materiile studiate și programul. În plus, adolescenții încep să își aleagă singuri o parte dintre lucrurile pe care le folosesc. Părinții rămân mai degrabă în rolul celui care stabilește bugetul.

Pregătirea pentru școală înseamnă, în cele din urmă, mai mult decât o listă de cumpărături. Pentru o familie, începutul anului școlar aduce multe decizii mici. Ce se cumpără acum? Ce poate fi lăsat pentru mai târziu? Ce este obligatoriu și unde merită economisit? De la clasa pregătitoare până la liceu, aceste decizii se schimbă odată cu copilul.

Cât costă rechizitele și ghiozdanul

Pentru un copil care începe școala, lista poate ajunge surprinzător de lungă. Am verificat cele mai căutate produse din această perioadă, de la caiete și instrumente de scris până la acuarele, penare și ghiozdane. Diferențele de preț sunt uneori mici, dar în cazul unor produse pot ajunge la zeci sau chiar sute de lei.

Caietele

La caiete, prețul depinde în primul rând de format, numărul de file și model. Un caiet Tip I Pigna, de 24 de file, poate fi găsit pe eRaft la 2 lei, în timp ce un caiet dictando A5 de 48 de file costă 2,99 lei la Micostore. La SchoolFriendly, un caiet dictando A4 Pigna Basic, de 48 de file, este 4,09 lei, iar varianta de matematică A4, de 60 de file, ajunge la 5,29 lei.

Pentru aceleași dimensiuni mai mari, Auchan are caietul A4 dictando de 60 de file la 5,79 lei, iar cel de matematică, cu același număr de file, are același preț. Pe eRaft, un caiet A4 Pigna Basic, de 80 de file, costă 6,50 lei. La Ozone, un caiet A5 Minecraft, de 48 de file, ajunge la 9,89 lei, diferența fiind influențată și de model.

Instrumentele de scris

Și la instrumentele de scris apar diferențe considerabile. La eRaft, un pix albastru Faber-Castell costă 1,30 lei, iar un creion grafit HB este 0,70 lei. La Micostore, un creion HB costă 0,99 lei.

Pentru pixuri, Auchan are un set de opt bucăți la 4,79 lei, în timp ce un set de 12 pixuri Baoke de la SchoolFriendly costă 21,99 lei. Ozone vinde un set de șase pixuri colorate Carioca Fiorella cu 16,75 lei.

Creioane colorate și carioci

Pentru desen, diferențele devin din nou vizibile. Varianta Colour KIDS de la SchoolFriendly, cu 12 creioane colorate, costă 3,99 lei. La Auchan, un set similar de 12 culori este 6,99 lei, iar la eRaft un set Deli ajunge la 9 lei. La Ozone, setul Maped Color Peps Strong costă 12,85 lei.

La carioci, SchoolFriendly are un set de 12 culori la 6,89 lei, iar Auchan unul similar la 8,99 lei. La Micostore, setul Carioca Joy costă 9,99 lei, iar Ozone are 12 carioci Colokit la 9,19 lei. Pentru cei care vor un set mult mai mare, eRaft are 36 de carioci Faber-Castell la 28 de lei.

Acuarele, pensule și desen

La acuarele, cea mai ieftină variantă identificată este setul Colour KIDS de la SchoolFriendly, cu 12 culori și pensulă, la 3,99 lei. La Auchan, un set de 12 culori cu pensulă costă 7,99 lei, iar la eRaft acuarelele Colibri, tot cu 12 culori, sunt 13 lei. Ozone urcă la 28,25 lei pentru setul Sense de 16 culori și pensulă.

Și pensulele au prețuri diferite. Un set de trei pensule costă 3,49 lei atât la Auchan, cât și la SchoolFriendly. La eRaft, setul de șase pensule Deli ajunge la 19 lei, iar la Ozone setul Sense de șase pensule este 20,05 lei.

Pentru blocul de desen, prețurile pornesc de la 3,29 lei pentru un bloc A4 cu 16 file la Auchan. La Micostore, același format și număr de file costă 4,99 lei, iar SchoolFriendly are un bloc Pigna de 16 file la 5,29 lei. La Ozone, blocul Astra Minecraft A4, cu 20 de foi, este 10,25 lei. Pe eRaft, un bloc Faber-Castell A3, cu 20 de file, costă 19,99 lei.

Riglă, foarfecă și lipici

O riglă simplă de 30 de centimetri poate costa 1,99 lei la Micostore. La eRaft este 3 lei, Auchan o vinde cu 3,69 lei, iar la Ozone ajunge la 4,35 lei.

La foarfeci, SchoolFriendly și Ozone au variante la 2,89 lei. La eRaft, modelul Deli este 4 lei, iar la Micostore foarfeca cu riglă costă 4,99 lei. La Auchan, foarfeca școlară este 5,99 lei.

Pentru lipici, cea mai mică sumă este de 1,99 lei pentru un set de două produse la SchoolFriendly. Auchan are tot un set de două lipiciuri, la 3,79 lei. La Micostore, un lipici solid de 15 grame este 3,99 lei, iar pe eRaft unul Faber-Castell de 20 de grame costă 5 lei. Varianta UHU de 40 de grame de la Ozone ajunge la 11,59 lei.

Penarul

Diferențele devin spectaculoase la penare. Pentru calculul nostru am găsit la Auchan un model la 2,79 lei, în timp ce Micostore are un penar neechipat, cu un fermoar, la 5,26 lei. La SchoolFriendly, un penar Pincello cu trei fermoare costă 39,99 lei. Ozone ajunge la 49,85 lei pentru modelul Apli Up North din silicon, iar pe eRaft un penar echipat Pigna, cu 31 de piese, este 43 de lei.

Coperți și etichete

Și aici contează mult dacă este vorba despre o singură copertă sau despre un set. La eRaft, o copertă A5 transparentă costă 1 leu, iar Ozone are o copertă Herlitz A5 la 1,05 lei. La SchoolFriendly, un set de 10 coperți A5 costă 4,99 lei. Pentru coperțile A4, Auchan are o variantă PVC transparentă la 3,19 lei, iar la Micostore o copertă pentru carnet costă 4,99 lei.

La etichete, cele mai multe variante se află în jurul valorii de 4 lei: 3,99 lei la Micostore, SchoolFriendly și eRaft, respectiv 4,49 lei la Ozone. Auchan are un set mai mare, cu 40 de etichete, la 5,69 lei.

Ghiozdanul poate schimba radical bugetul

La ghiozdane, diferențele nu mai sunt de câțiva lei. Pentru un copil din clasele primare, Auchan are modele Frozen la 49,79 lei și Stitch la 49,99 lei. Un model Minecraft de 32×44×12 cm costă 76,99 lei, iar Pusheen ajunge la 89,99 lei. Modelele pentru fotbal sau Street Art sunt 95,99 lei, iar un ghiozdan FC Barcelona Young, cu trei compartimente, costă 172,49 lei. Există și un model tip troler Minecraft la 120 de lei.

Micostore are un ghiozdan echipat pentru clasa 0, cu 21 de rechizite incluse, la 119,99 lei. La SchoolFriendly, modelele identificate costă 94,99 lei și 119,99 lei, în funcție de model și compartimentare.

La Ozone, prețurile urcă de la 154,05 lei pentru Play Pop Fashion până la 256,79 lei pentru Play Maxx Fotbal. Între ele se află Play Pop Cool, la 169,45 lei, Play Apollo 262, la 179,75 lei, Play Cosmo, la 231,09 lei, și Graffiti Xscape Colors, cu trei compartimente, la 163,99 lei.

Cele mai scumpe modele din comparația noastră apar pe eRaft. Un ghiozdan LEGO cu sac de sport costă 339,99 lei, iar modelul ergonomic Cosmic Soccer pentru clasele I-IV ajunge la 299 de lei. Alte variante ergonomice se află în intervalul 299–359 de lei.

Astfel, dacă la caiete și creioane diferențele se adună treptat, ghiozdanul poate schimba singur bugetul cu câteva sute de lei. Alegerea unui model simplu sau a unuia ergonomic, de brand și cu mai multe accesorii poate face ca aceeași pregătire pentru școală să aibă un preț foarte diferit.

Lista pentru cei mai mici dintre școlari

Pentru clasele primare, lista de rechizite poate fi destul de lungă. Pe lângă ghiozdan și penar, sunt necesare caiete de mai multe tipuri, instrumente de scris și materiale pentru desen și pictură. Lista diferă în funcție de clasă și de cerințele învățătorului. Pentru calculul nostru am pornit de la un necesar care poate acoperi clasele pregătitoare până la clasa a IV-a.

Pentru caiete, lista cuprinde 3 caiete Tip I, 3 caiete Tip II, 5 caiete dictando A5 și 5 caiete de matematică A5. Se adaugă două caiete veline, un caiet de muzică, unul de geografie și unul de biologie. Pentru acestea sunt necesare și coperți A5 și un set de etichete școlare.

La instrumentele de scris, un copil are nevoie de două stilouri, dintre care unul poate rămâne rezervă. Lista mai include rezerve de cerneală albastră, patru creioane grafice, două radiere și o ascuțitoare cu rezervor. Se adaugă două produse de corectare, un set de patru evidențiatoare și o riglă simplă.

Pentru orele de desen și activitățile practice sunt necesare două blocuri de desen A4, un set de acuarele de cel puțin 12 culori, un set de pensule și un pahar pentru pictură. Lista continuă cu un set de minimum 12 creioane colorate și unul de minimum 12 carioci. Mai sunt necesare o cutie de plastilină, o planșetă pentru modelaj, o foarfecă cu vârf rotunjit, două lipiciuri solide, un set de hârtie glasată și unul de hârtie gumată.

Pentru organizarea lucrurilor, lista cuprinde un ghiozdan ergonomic, un penar și patru mape A4 cu capsă. Mapele pot fi folosite pentru fișele de lucru și materialele care nu ajung în caiete.

De la caiete și creioane până la ghiozdan

Suma minimă pentru rechizitele unui copil din clasele primare, cu ghiozdanul inclus, ajunge la 240 de lei.

ProdusCantitatePreț folositCost
Ghiozdan149,79 lei49,79 lei
Penar12,79 lei2,79 lei
Mapă A4 cu capsă41,90 lei7,60 lei
Caiet Tip I32,00 lei6,00 lei
Caiet Tip II32,99 lei8,97 lei
Caiet dictando A552,99 lei14,95 lei
Caiet matematică A552,99 lei14,95 lei
Caiet velin23,49 lei6,98 lei
Caiet muzică11,97 lei1,97 lei
Caiet geografie12,99 lei2,99 lei
Caiet biologie12,99 lei2,99 lei
Coperți A5151,00 lei15,00 lei
Etichete școlare1 set3,99 lei3,99 lei
Stilou23,99 lei7,98 lei
Rezerve cerneală2 seturi6,69 lei13,38 lei
Creioane grafit40,70 lei2,80 lei
Radiere1 set de 23,49 lei3,49 lei
Ascuțitoare cu rezervor13,69 lei3,69 lei
Corector/PIC23,99 lei7,98 lei
Evidențiatoare1 set9,99 lei9,99 lei
Riglă11,99 lei1,99 lei
Bloc de desen A423,29 lei6,58 lei
Acuarele1 set3,99 lei3,99 lei
Pensule1 set3,49 lei3,49 lei
Pahar pentru pictură15,99 lei5,99 lei
Creioane colorate1 set3,99 lei3,99 lei
Carioci1 set6,89 lei6,89 lei
Plastilină1 cutie3,99 lei3,99 lei
Planșetă pentru plastilină13,09 lei3,09 lei
Foarfecă12,89 lei2,89 lei
Lipici solid23,79 lei/set3,79 lei
Hârtie glasată1 set4,59 lei4,59 lei
Hârtie gumată1 set20,99 lei20,99 lei
Total: 240 de lei   

Rechizitele de care are nevoie un elev de gimnaziu

La gimnaziu, lista de rechizite se schimbă odată cu numărul materiilor. Caietele sunt mai multe, apar discipline pentru care sunt necesare materiale speciale, iar instrumentele de geometrie devin parte din echipamentul obișnuit. Pentru calculul nostru am pornit de la un necesar care poate acoperi clasele V-VIII.

Pentru caiete, lista cuprinde 6 caiete studențești dictando A4 și 6 caiete studențești de matematică A4. Se adaugă 4 caiete dictando A5 și 2 caiete de matematică A5. Pentru muzică, geografie și biologie este nevoie de câte un caiet special. La acestea se adaugă 12 coperți pentru caiete A4, 6 coperți A5 și un set de etichete școlare.

La instrumentele de scris sunt necesare 5 pixuri albastre, 2 pixuri negre și 2 pixuri roșii sau verzi. Lista continuă cu 3 creioane HB, două cutii de rezerve pentru creion mecanic, o radieră și două produse de corectare. Pentru evidențiere sunt necesare și markere în mai multe culori.

Geometria vine cu propria trusă de lucru. Un elev are nevoie de un compas, un echer, un raportor și o riglă, de preferat într-o trusă completă. Se adaugă o riglă de 30 de centimetri, folosită separat pentru teme și lucrări.

Pentru desen și disciplinele tehnice, necesarul este mai restrâns decât la clasele primare. Lista include un bloc de desen A3 sau A4 și un set de creioane pentru schiță, cu grade diferite de duritate.

La organizare intră un ghiozdan încăpător, un penar, 3 mape A4 și 5 dosare din plastic cu șină. Ghiozdanul trebuie să ofere suficient spațiu pentru caiete, manuale și dosare, motiv pentru care, în calculul nostru, am ales un model mai mare decât cel folosit pentru clasele primare.

Mai multe materii, mai multe cheltuieli

După ce am adunat toate cantitățile și am comparat prețurile identificate, am ales pentru fiecare produs varianta cu cel mai mic preț găsit. Suma minimă pentru rechizitele unui copil de gimnaziu, cu ghiozdanul inclus, ajunge la 370,41 lei.

ProdusCantitatePreț folositCost
Ghiozdan încăpător176,99 lei76,99 lei
Penar14,99 lei4,99 lei
Mapă A431,09 lei3,27 lei
Dosar plastic cu șină50,76 lei3,80 lei
Caiet dictando A464,99 lei29,94 lei
Caiet matematică A464,99 lei29,94 lei
Caiet dictando A542,99 lei11,96 lei
Caiet matematică A522,99 lei5,98 lei
Caiet muzică11,97 lei1,97 lei
Caiet geografie cu hărți124,99 lei24,99 lei
Caiet biologie15,90 lei5,90 lei
Coperți A4123,19 lei38,28 lei
Coperți A561,00 lei6,00 lei
Etichete școlare1 set3,99 lei3,99 lei
Pixuri albastre51,30 lei6,50 lei
Pixuri negre21,30 lei2,60 lei
Pixuri roșii/verzi21,30 lei2,60 lei
Creioane HB30,70 lei2,10 lei
Mine pentru creion mecanic2 cutii5,60 lei11,20 lei
Radieră13,00 lei3,00 lei
Corector26,00 lei12,00 lei
Evidențiatoare1 set9,99 lei9,99 lei
Trusă de geometrie115,49 lei15,49 lei
Riglă 30 cm11,99 lei1,99 lei
Bloc de desen17,00 lei7,00 lei
Set creioane de schiță117,00 lei17,00 lei
Acuarele/guașe1 set28,25 lei28,25 lei
Total: 370 lei   

O zi de școală poate arăta diferit

În Japonia, după terminarea orelor, elevii nu pleacă pur și simplu din clasă. O parte dintre ei rămân să măture, să șteargă băncile și să curețe spațiile comune. Activitatea se numește „o-soji” și face parte din programul școlar. Copiii sunt împărțiți pe echipe, iar sarcinile se schimbă astfel încât fiecare să participe și să învețe lucruri diferite.

În Finlanda, elevii au în mod obișnuit pauze de aproximativ 15 minute după fiecare 45 de minute de curs, iar timpul petrecut afară face parte din această rutină. În Franța, masa de prânz poate dura până la două ore în școlile primare. Masa este tratată ca o parte importantă a zilei, iar copiii au timp să mănânce în ritm normal, nu doar să termine repede pentru a se întoarce în clasă. În multe școli, prânzul este și un moment în care elevii stau împreună și socializează.

Dincolo de lista de caiete, pixuri și ghiozdane, rămâne partea care nu poate fi cumpărată dintr-un magazin: felul în care copilul se simte în locul în care își petrece o bună parte din zi. O școală bună nu ar trebui să fie doar locul în care copilul trebuie să ajungă dimineața, ci unul în care să-i facă plăcere să se întoarcă.

0 comentarii Comentarii