Casa dintre lumi (IV). Când viața nu se mai schimbă într-o singură zi

Anul acesta, toate aceste conversații mi-au fost mai apropiate ca oricând. Sunt mama a doi băieți mari, iar în cercul meu de prieteni și cunoscuți au fost multe familii care au trecut atât prin emoțiile admiterii la liceu, cât și prin cele ale admiterii la facultate.

Am văzut bucurii, dezamăgiri, întrebări și multe conversații care începeau cu aceeași întrebare: „Și acum ce urmează?”

Ascultând și citind toate aceste povești, m-am întors, fără să vreau, la propria mea admitere. Am făcut-o cu gândul de a înțelege cât de mult s-au schimbat drumurile pe care pornesc tinerii de astăzi. Și, recunosc, poate că există și un strop de nostalgie. Fiecare generație pare să aibă, la un moment dat, tentația de a spune că „pe vremea ei era mai greu”. Dincolo de nostalgie, vorbim despre același moment din viață, dar despre două lumi aproape imposibil de comparat.

Un singur examen

Generația mea a crescut cu sentimentul că viața se poate schimba într-o singură zi. Ziua admiterii. Ziua examenului. Ziua în care aflai dacă ai intrat sau nu acolo unde îți doreai.

Când am dat eu admitere la liceu, regulile păreau simple, dar nu ușoare. Intrai sau nu intrai. Dacă nu reușeai să ajungi la liceul pentru care te pregătisei, alternativele erau puține și, de multe ori, schimbau complet drumul pe care îl aveai în minte. Trăiam cu convingerea că un singur examen putea decide direcția întregii noastre vieți.

Astăzi, încă de la admiterea la liceu, lucrurile arată diferit. Elevii își pot exprima mai multe opțiuni și își pot continua parcursul chiar dacă prima alegere nu se concretizează. Pentru mine, aceasta este una dintre cele mai importante schimbări. Mai multe opțiuni înseamnă mai multe șanse. Chiar și așa, alegerea rămâne un moment important, mai ales când trebuie făcută înainte să știi cu adevărat cine vei deveni.

Mai multe drumuri

La facultate, diferența pare și mai vizibilă. În ultimele săptămâni am întâlnit o întrebare pe care generația mea și-o punea foarte rar. În doar câteva zile, trei prieteni diferiți mi-au povestit aproape aceeași întâmplare. Copiii lor fuseseră admiși la două sau chiar trei facultăți. Bucuria era aceeași. Aproape imediat apărea și aceeași întrebare: „Cum aleg? Pe care o aleg?

Pentru generația mea, aceasta era o întrebare rar întâlnită sau chiar inexistentă. În urmă cu treizeci de ani, admiterea însemna, pentru cei mai mulți dintre noi, un examen. Dacă facultățile aveau profile diferite, era aproape imposibil să te pregătești în același timp pentru amândouă. De cele mai multe ori, alegeai înainte de examen drumul pe care voiai să mergi.

Cred că cea mai mare schimbare nu ține de numărul de opțiuni, ci de momentul în care trebuie să alegi. Alegerea nu mai deschide sau închide un singur drum. De multe ori, este doar începutul altuia.

Noi luam această decizie înainte de examen. Mulți dintre tinerii de astăzi o iau după ce au fost deja admiși. Ei pot schimba liceul sau facultatea, pot studia în alt oraș ori în altă țară. Își pot descoperi mai târziu vocația și își pot reinventa parcursul profesional de mai multe ori de-a lungul vieții. Pentru mulți dintre cei din generația mea, parcursul era mai liniar, iar drumul părea mai clar conturat. Privite din afară, toate acestea par un câștig. Și cred că, în mare măsură, chiar sunt.

O altă provocare

Din ceea ce văd în jurul meu, tinerii de astăzi par să aibă mai mult curaj decât am avut noi să schimbe direcția atunci când simt că drumul ales nu li se mai potrivește. Și toate acestea fără să creadă că au eșuat.

Dar dacă ai atât de multe drumuri în față, mai simți că există unul singur pe care trebuie să mergi? Aceasta ar putea fi, de fapt, provocarea generației lor: să aleagă dintre multe drumuri și să aibă încredere că niciun pas nu le hotărăște întreaga viață.

Despre autor

Laura Cioc devenea, la doar 24 de ani, cea mai tânără directoare de sucursală bancară din România. Era perioada în care sistemul bancar românesc se transforma rapid, iar ascensiunile profesionale de acest tip erau rare și spectaculoase. Laura nu doar că a reușit, ci a făcut-o într-o perioadă în care puține femei atât de tinere primeau responsabilități atât de mari. Au urmat peste două decenii în lumea corporațiilor, sute de oameni coordonați, obiective, ședințe și provocări.

Astăzi este administrator și co-proprietar al Transylvanian Inn, unul dintre cele mai apreciate refugii turistice din România. Pe blogul său personal vorbește despre cărți, despre vulnerabilitate, despre femei, despre schimbare și despre căutarea echilibrului. Scrie despre sindromul impostorului, despre curajul de a o lua de la capăt la 50 de ani și despre oamenii care i-au atins sufletul. Povestea completă Laurei o puteți citi aici.