Victima a reușit să sune la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au fost trimise echipaje medicale și reprezentanți ai instituțiilor responsabile cu gestionarea situațiilor în care sunt implicate animale sălbatice, scrie argesulonline.ro.
Un bărbat a fost mușcat de urs în Argeș. ISU, intervenție de urgență
Intervenția s-a desfășurat la scurt timp după primirea apelului. Bărbatul a fost găsit conștient și cooperant. El prezenta mai multe răni provocate de atacul animalului, însă starea sa generală era stabilă.
„La sosirea paramedicilor, victima era conștientă și cooperantă, prezentând plăgi la nivelul membrului inferior, în zona pulpei și a coapsei. La misiune au participat și echipaje ale instituțiilor cu atribuții în gestionarea unor astfel de situații, care au luat măsurile specifice din competență. După evaluarea medicală la fața locului, pacientul a fost transportat la unitatea spitalicească din municipiul Câmpulung, pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, a transmis biroul de presă al ISU Argeș.
Starea de sănătate a bărbatului este stabilă
Potrivit informațiilor disponibile până în acest moment, viața bărbatului nu este în pericol. El a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare, tratarea rănilor și monitorizarea stării de sănătate.
Atacul s-a produs într-o zonă cunoscută de iubitorii de drumeții și de turiști. Cabana Voina este unul dintre principalele puncte de plecare spre traseele din Masivul Iezer-Păpușa și atrage anual numeroși vizitatori.
Pădurile din nordul județului Argeș adăpostesc o populație importantă de urși. Întâlnirile cu animalele pot avea loc oricând, mai ales pe traseele turistice sau în apropierea cabanelor.
Ce mesaj au autoritățile din Argeș
În urma incidentului, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș au transmis din nou recomandări pentru persoanele care se află în zone unde a fost semnalată prezența urșilor. Autoritățile îi sfătuiesc pe oameni să evite locul în care a fost văzut animalul și să nu încerce sub nicio formă să se apropie de acesta.
„Evitați zona unde a fost semnalat ursul, rămâneți în locuințe; Păstrați distanța față de animal, nu îl hrăniți și nu încercați să vă fotografiați cu acesta; Fără să vă expuneți pericolului, protejați animalele din gospodărie”, este mesajul autorităților din Argeș după evenimentul de luni, 13 iulie.
