Analiză: Pericolele ascunse ale încetării focului între SUA și Iran. Ce ar putea merge prost

Despre fragilitatea armistițiului

Analiza celor de la St. Gallen Endowment for Prosperity Through Trade (SGEPT) identifică patru condiții cumulative pentru ca această stare de non combat provizorie să funcționeze. Prima este o interpretare comună a termenilor cheie de către cele două părți. Este vorba în principal de așa numita ″trecere reglementată″ prin strâmtoarea Ormuz.

A doua se referă la ținerea sub control a terților și a acțiunilor acestora. Analiștii se referă la Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran, dar mai ales la imprevizibilii și periculoșii membri Houthi. A treia pe listă este menținerea teatrului de luptă din Liban sub control. Și nu încercarea de a-l exclude din acord.

Și nu în ultimul rând o poziție de negociere a SUA care să reziste contactului cu procesul decizional prezidențial. În opinia analiștilor niciuna din aceste condiții nu este îndeplinită în acest moment.

Adevăratul scop al armistițiului – oferirea unei porți de ieșire ″cu capul sus″

Funcția strategică principală a armistițiului este de a oferi material de ieșire, nu de a rezolva conflictul. Formulările la timpul trecut ale președintelui american („a îndeplinit și a depășit toate obiectivele militare”) sunt parte a unei retorici menită a pregăti retragerea. Indiferent dacă armistițiul rezistă sau se prăbușește, el oferă material narativ pentru o declarație unilaterală de victorie.

Excluderea Libanului, viciu de structură, nu detaliu

Excepția introdusă de Netanyahu păstrează un teatru de luptă activ alături de armistițiu. Operațiunile israeliene împotriva Hezbollah au potențialul de a distruge armistițiul printr-un teatru pe care nici măcar nu îl acoperă.

Clauza Iranului „cu mâna pe trăgaci”

Poziția Iranului aduce o ambiguitate voită. Ea poate fi interpretată în cheia lipsei de asumare a răspunderii pentru eventualele acțiuni ale Gardienilor Revoluției. Dar la fel de bine ar putea fi mesajul ″orice ar fi ne menținem gata de război″. Mesaj de natură a conserva imaginea conducerii în fața propriei opinii publice.

Ambele variante sunt defensive. O clarificare ar fi ordinul de încetare a operațiunilor Gardienilor. Lucru imposibil de aflat din surse publice.

Nici pace nici război

Analiza SGEPT dă ca probabil scenariul în care termenii de suprafață sunt respectați. Dar ambiguitatea, încălcările terților și neconformitatea selectivă produc o stare care nu este nici armistițiu, nici război. Ambele părți mențin suficientă conformitate pentru a evita vina pentru colaps. Păstrând în același timp libertatea operațională.

Există însă câteva aspecte asupra cărora analiștii nu au opinii unitare.

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice

Principala întrebare este dacă această forță este dispusă să respecte încetarea focului. Nu ar fi prima oară când Gardienii încalcă un armistițiu. Cultura lor revoluționară tratează conformitatea ca pe o capitulare. Iar asasinarea șefului serviciilor de informații elimină coordonatorul cel mai capabil să impună disciplina.

Pe de altă parte, în acest caz Gardienii sunt însuși guvernul iranian. O juntă militară care acceptă un armistițiu are atât autoritatea, cât și coerența instituțională pentru a-l implementa. Iar interesele sale economice (imperiul de construcții, rețelele de ocolire a sancțiunilor, veniturile din petrol) creează stimulente pentru conformitate pe care analiza pur militară le ignoră.

O acțiune militară a acestora în următoarele 72 de ore ar fi de natură să pună capăt dilemei.

Cea mai probabilă cauză de eșec

Opiniile oscilează între încălcarea de către unul dintre actorii principali ai acordului sau o acțiune a unui terț factor.

În favoarea primei variante se invocă faptul că niciuna dintre părți nu poate promite nimic credibil. Asta deoarece publicurilor interne li s-au transmis mesaje incompatibile.  Termenii-cheie nu au definiții comune. Iar modelul lui Trump de a-și contrazice proprii negociatori înseamnă că orice acceptă Vance s-ar putea să nu reziste.

Adepții celei de a doua variante se bazează pe faptul că ambele părți au arătat opțiunea pentru o pauză prin acceptarea rapidă. Riscul mai mare provine de la actori pe care niciuna dintre părți nu îi controlează pe deplin. Houthii care operează pe pilot automat instituțional în Marea Roșie. PMF irakian cu capacitate autonomă de țintire. Sau Hezbollah care ripostează la operațiunile israeliene.

Armistițiul reduce sau crește riscul nuclear?

Un punct de vedere este că pauza reduce amenințarea convențională asupra activelor nucleare, diminuând presiunea pentru o accelerare disperată.

Opinia contrară are în vedere faptul că armistițiul oferă acoperire pentru avansarea îmbogățirii în timpul lacunei de monitorizare de 8 luni a AIEA. Iranul deține 440 kg de uraniu îmbogățit la 60%. Fordow, fabrica subterană de uraniu de la Qom, nu este avariată. Iar atenția lumii se mută către Islamabad în timp ce centrifugele ar putea continua să funcționeze.

O supraveghere a fabricii de către serviciile secrete ar putea confirma una sau alta dintre opinii.

Marile riscuri

Principalul risc este acțiunea unei terțe forțe. Mai precis Houthii, care mențin capacitate maritimă autonomă în Marea Roșie. Iar interesele lor instituționale (venituri, legitimitate politică) funcționează independent de calculul de armistițiu al Teheranului.

O eventuală acțiune a acestora ar pune Gardienii Revoluției în fața unei mari dileme. Acceptă o vină care nu le aparține sau răspund de o manieră escaladată.

Al doilea risc ține, paradoxal, de succesul parțial al încetării focului. Fiecare zi de conformitate crește încrederea că armistițiul va rezista. Și încurajează reacții economice (petrolul deja a scăzut cu 15%). Dacă armistițiul se prăbușește ulterior, revenirea prețurilor petrolului și a posturii militare vor fi mai violente decât dacă armistițiul nu ar fi existat niciodată.

Între timp, Iranul folosește pauza pentru a-și reface arsenalul militar. În timp ce lanțurile logistice operaționale ale SUA sunt perturbate. O eventuală încălcare după ziua 10 ar surprinde SUA confruntându-se cu un decalaj  de 3–5 zile în fața unui adversar aflat în poziții îmbunătățite.

Cum vom știi ce se întâmplă

În primul rând, din retorica lui Trump în următoarele 48 de ore. Dacă menține registrul de pregătire a ieșirii, în loc să revină la o formulare beligerantă, respectarea armistițiului devine mai puțin relevantă deoarece SUA se retrag oricum.

În al doilea rând primele 72 de ore fără încălcări ale armistițiului, atât din parte actorilor principali, cât și a terților vor semnala că respectarea este structural posibilă.

Și nu în ultimul rând, un vas care tranzitează Ormuzul în condițiile convenite va rezolva ambiguitatea definițională care  îi face pe analiști să ia serios în calcul o eventuală încălcare a încetării focului.