N-a fost o săptămână ușoară, dar România e pe punctul de a ieși dintr-o criză politică de peste o lună. Sau de a intra în următoarea, cine știe. Între timp, dronele se autodetonează în porturi strategice, iar instituțiile ne explică, pe rând, de ce responsabilitatea e mereu în alt birou. Aproape ai zice că nu e nimeni la cârmă. A, stai… Nu prea e.
Suntem tot cu guvern interimar. Dar avem în sfârșit un premier desemnat.
Habemus nume de premier: Eugen Tomac
N-a fost ușor, dar a desemnat Nicușor.
După cum se vehicula deja de ceva vreme, Nicușor Dan a ales un premier. Eugen Tomac, europarlamentar, consilier prezidențial, fost PD, fost PMP (și-a dat demisia acum câteva zile) este premierul pe care Nicușor Dan ni-l prezintă ca independent.
Nu e un nume deloc nou pe scena politică românească. Mai multe despre el, în analiza noastră.
În conferința de presă, președintele-mediator a evitat cu orice preț să rostească numele lui Bolojan. A evitat și să rostească orice nume când a vorbit de cine poartă vina pentru criză. Mai mult, spune că nici nu e important.
Eugen Tomac, în primul său discurs, a ținut toate liniile de comunicare ale președintelui. Și ne-a spus că va prezenta Parlamentului un ,,guvern tehnic”. Vă dați seama că nu a fost nici el capabil să îl numească ,,tehnocrat”.
Văzând numele de miniștri pe surse înțelegem și de ce.
La Sănătate este vehiculat fostul candidat PSD-PNL de la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, cel care la Colectiv ne spunea că ,,avem de toate”. La Apărare, Mihnea Motoc, fost ministru în Guvernele Ponta și Cioloș. La Cultură, sursele spun că va fi Adrian Papahagi, și el fost coleg cu Tomac în PD și PMP. La Finanțe, sunt vehiculați Bogdan Drăgoi, fost ministru în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu, dar și liberalul Alexandru Nazare. Și lista continuă.
Tehnocrații dumneavoastră, doamnelor și domnilor.
Premierul desemnat are la dispoziție 10 zile să formeze o echipă, să facă programul de guvernare și să ceară votul Parlamentului. Așa că vom vedea după discuțiile cu partidele cine sunt ,,tehnicii” propuși.
Ghiciți de la cine a venit una dintre primele reacții pozitive la această nominalizare. De la nimeni alta decât fosta sa colegă de mai multe partide, Elena Udrea: ,,Am o părere foarte bună”.
Cine votează Guvernul Tomac
La fel de încântați de nominalizare par și social-democrații. E și firesc. Au scăpat și de Bolojan și nici nu trebuie să își asume ei politic direct măsurile politice nepopulare. Pot fi din nou în poziția lor preferată: și la guvernare și în opoziție.
,,România și românii au nevoie, cât mai rapid, de un Guvern!”, ne spunea după anunț Sorin Grindeanu, cumva cel din cauza căruia România nu are azi guvern.
,,Colegul meu”, îl numea Claudiu Manda, nr. 2 sau 3 în PSD, depinde cum priviți, pe Eugen Tomac. Cei doi sunt actualmente europarlamentari.
Ceilalți parcă nu sunt așa de fericiți.
Ilie Bolojan și-a exprimat rezervele față de ce poate face un Guvern tehnocrat. La fel și șeful USR, Dominic Fritz. Ambii spun și că nu vor vota nimic ce conține vreun pic de PSD, direct sau indirect.
AUR nici nu ia în calcul să voteze Guvernul Tomac, din care ei nu fac parte.
Așadar, chiar dacă avem nume de premier, partidele sunt tot fiecare pe drumul lor. Vom vedea dacă și cum reușește Eugen Tomac să îi împace.
Între timp, în PSD nu toate-s roz. Primarul Buzăului, Constantin Toma, unul dintre cei mai votați edili social-democrați, și-a dat demisia din pozițiile de conducere. Nu poate să își dea demisia din partid, pentru că și-ar pierde mandatul. Dar spune că are soluția pentru criza politică: să plece Grindeanu și ,,soții de la Craiova”.
Tot săptămâna asta și Victor Ponta și-a dat demisia din grupul parlamentar PSD. Da, era încă acolo, deși fusese exclus din partid. Și se alătură unui grup puternic din Parlament, Uniți pentru România. Adică foștii aleși POT care au dezertat și ei supărați pe Ana Maria Gavrilă. Cu tot cu Ponta să tot fie vreo 7-8 parlamentari în grup.
PSD și AUR: alianța care nu e alianță
Deși PSD și AUR ne spun în continuare că nu au o alianță, cele două partide votează împreună pe bandă rulantă proiecte în Parlament. De o lună deja. Pură coincidență, probabil.
Ce au mai votat cei doi împreună săptămâna asta?
Cea mai mediatizată decizie a fost șefia Institutului Cultural Român. La ICR, PSD și AUR au reușit să o impună pe Corina Încrosnatu. Ea a fost vicepreședintă a Fundației Europene “Nicolae Titulescu” condusă de Adrian Năstase. În trecut, fundația l-a avut ca invitat pe Aleksandr Dughin, ideologul lui Putin.
A primit și AUR ceva pentru votul ăsta. Postul de vicepreședinte al ICR. Și naistul Nicolae Voiculeț va fi în consiliul de Administrație al ICR. El e cunoscut pentru pozițiile sale anti-vacciniste, susținerea pentru Călin Georgescu și diferite teorii ale conspirației.
USR o propusese pentru funcție pe Roxana Dumitrache. Doctor în Ştiinţe politice şi absolventă a unui master în Studii europene la London School of Economics and Political Science, expertă în cadrul unei direcții a Institutului Cultural Român.
N-a fost plăcută de PSD și AUR. Ninel Peia (actual PACE, ex-SOS) i-a și spus de ce:
,,Dacă doamna propusă de USR venea și ne spunea că va merge cu ia, cu bucatele noastre, să reprezinte România, ne mai gândeam și poate o votam”.
Tot PSD și AUR au votat săptămâna aceasta împotriva unei propuneri legislative care ar fi protejat magistrații ce semnalează corupția în interiorul sistemului. Dar și împotriva propunerii ca viitorii judecători ai CCR să fie selectați prin audieri publice, cu criterii clare de competență.
Au respins și măsurile care ar fi împiedicat prescrierea unor dosare de mare corupție.
Și au votat pentru menținerea mai multor structuri finanțate public și cu rezultate discutabile: Academia de Științe Medicale, Academia Oamenilor de Știință, Academia de Științe Tehnice, Institutul Revoluției Române, Institutul Levantului.
Atenție, cad drone în Portul Constanța
Nu, nu am rămas din greșeală cu titlul de săptămâna trecută.
Nici bine nu ne revenisem după drona din Galați, că vineri, o dronă maritimă a explodat în Portul Constanța. Într-un port strategic. Ajunsă până la dane, nu în larg. La Marea Neagră. Într-o țară NATO. Detalii, cum ar veni.
Mai întâi, autoritățile au izolat zona. Au evacuat oameni. S-a activat Planul Roșu. Drona era în vizită de pe la ora 6 dimineață. Apoi, drona probabil n-a mai suportat haosul autorităților române și s-a autodetonat pe la 10.
MApN ne-a explicat că monitorizarea traficului naval ține de Autoritatea Navală Română. Foarte liniștitor. Practic, drona era în port, dar responsabilitatea era plecată.
Ucraina a spus că drona era a ei, dar că a pierdut controlul din cauza bruiajului rusesc. Rusia ne informase deja drona era ucraineană. Pe asta au reușit să o identifice repede rușii. La aia de la Galați aveau nevoie să o examineze amplu ca să vadă ce dronă e.
România anchetează. Europa e solidară. Nicușor Dan ne-a spus că rămânem vigilenți.
Între timp, oamenii au primit RO-Alert și au fost sfătuiți să se adăpostească în beciuri sau departe de geamuri. Pentru că, în 2026, în România, securitatea la Marea Neagră se explică și prin instrucțiuni de tipul: stați lângă peretele bun.
Concluzia e că războiul e lângă noi, instituțiile sunt multe, comunicatele sunt lungi, iar dronele circulă mai bine decât responsabilitatea.
Păcat, ne descurcasem chiar bine la începutul săptămânii. MAE a reușit să introducă pe agenda Consiliului de Securitate ONU problema dronei din Galați. Pentru prima oară în 70 de ani de când suntem membri. Mesajul Oanei Țoiu a fost susținut de 56 de țări. Dacă acceptă ONU, poate facem o ședință săptămânală la cât de des intră drone pe teritoriul țării noastre,
Legea salarizării bagă țara în grevă
Legea salarizării a intrat în faza clasică: ministerul se consultă, sindicatele protestează, demnitarii nu au motive de nemulțumire, iar bugetarii citesc tabelele ca analizele medicale. Cu îngrijorare.
La Ministerul Muncii au continuat discuțiile pe noua lege. În centrul atenției au ajuns și majorările pentru demnitari. Varianta discutată ar duce salariul net al președintelui la 19.200 de lei, cu aproximativ 4.700 de lei mai mult decât acum. Adică, într-o țară în care toată lumea strânge cureaua, cureaua lor are mai puține găuri.
Între timp, protestele au început să se adune.
În toată țara au ieșit în stradă sindicaliști din Sănătate, Finanțe, Educație și Justiție. Federația Sanitas a protestat în Piața Victoriei. Angajați din ANAF și din direcțiile de finanțe au protestat în fața Ministerului Finanțelor şi în fața sediilor instituțiilor. Sindicatele din Justiție au anunțat, la rândul lor, acțiuni de protest față de noua lege a salarizării.
Nemulțumirile erau previzibile, dar ca de obicei ignorate până explodează.
Ministerul Muncii spune că legea este jalon în PNRR și că trebuie adoptată până la 1 iulie.
Dragoș Pîslaru a transmis deja că proiectul va suferi modificări după discuțiile cu sindicatele. E greu de crezut că va reuși să mulțumească pe toată lumea.
Concluzia: România face o lege a salarizării unitare. Dar, deocamdată, singurul lucru unitar este protestul.
Justiția intră în Armată și Biserică
E știut că în România, cetățenii au cea mai mare încredere în două instituții esențiale: Armata și Biserica.
Justiția a lovit săptămâna asta în amândouă.
Cristian Pomohaci (da, același) a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Este cercetat pentru viol asupra unui minor și agresiune sexuală, dar și pentru trafic de droguri de mare risc. Procurorii au găsit și 2 milioane de euro în casa lui. Neclar dacă e din Vechiul sau Noul Testament ce predica el.
Șeful Armatei Gheorghiță Vlad a fost pus și el sub acuzare pentru complicitate la uzurparea funcției.
Mai precis, procurorii spun că ar fi dispus suplimentarea locurilor la buget la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București. Astfel încât 20 de studenți admiși inițial la taxă să fie trecuți la buget. Trei dintre aceștia urmau să devină ofițeri în cadrul MApN.
El susține că e nevinovat. La PSD s-a găsit etică și Sorin Grindeanu îi cere să plece. Ministrul interimar al Apărării ne spune că mai vedem care e cea mai bună soluție pentru Armată.
Tot din Justiție vești bune. Nu, nu pentru români. Pentru Darius Vâlcov care a ieșit din închisoare.
,,Un om de o valoare rară”, cum îl numea Liviu Dragnea.
Valoarea exista, într-adevăr, doar că era ascunsă prin cimitir. Acolo își ținea fostul ministru al Finanțelor tablourile.
Darius Vâlcov a fost condamnat definitiv în mai 2023 la 6 ani de închisoare în pentru trafic de influență și spălare de bani. Fostul ministru fugise în Italia înainte de pronunțarea sentinței, dar a fost extrădat în România în august 2023 și încarcerat la Rahova. Ulterior, pedeapsa i-a fost redusă, iar Tribunalul Vrancea a decis definitiv eliberarea condiționată din pedeapsa de 5 ani.
Practic, Vâlcov iese din penitenciar după aproximativ 2 ani și 10 luni de la aducerea în țară.
Putin ne transmite salutări
Diana Șoșoacă a ajuns săptămâna asta față în față cu Vladimir Putin, la Forumul Economic de la Sankt Petersburg. Un fel de Davos rusesc, dar cu mai puțini investitori occidentali și mai multă nostalgie imperială.
Europarlamentara i-a spus lui Putin că poporul român nu îl urăște și că românii vor pace cu Rusia.
„Nu vrem să ajutăm Ucraina. Nu vrem să le dăm bani și arme, dar, din păcate, România este condusă de la Bruxelles”, spune EUROparlamentara cu loc de muncă la Bruxelles.
Diana Șoșoacă i-a mai spus lui Putin că ea a fost cea care „l-a dat afară” pe Zelenski din Parlamentul României după ce s-a opus discursului acestuia în plen.
Putin a zâmbit pe parcursul elogiilor aduse de românca noastră și i-a răspuns că transmite salutări ortodocșilor din țara noastră. Părea și el surprins ce fidel reproduce doamna Șoșoacă într-un fel de engleză propaganda de la Kremlin.
Diana Șoșoacă a profitat de ocazie și s-a pozat cu purtătoarea de cuvânt a MAE rus Maria Zaharova, cu tatăl lui Elon Musk și alți oameni de seamă de pe acolo.
Raport de țară: o mică bilă albă, dar mari restanțe
A venit raportul de țară al Comisiei Europene. Iar România primește o veste bună și o listă lungă de teme nefăcute.
Bila albă vine pentru consolidarea fiscală din 2025. Deficitul a scăzut de la 9,3% din PIB în 2024 la 7,9% în 2025.
Nu pentru că statul a devenit brusc eficient. Ci prin înghețări de salarii și pensii publice, TVA mai mare, accize crescute și impozit pe dividende majorat.
Bruxelles-ul vede progresul. Dar vede și restul camerei. România rămâne cu dezechilibre macroeconomice excesive. Deficitul ar urma să scadă la 6,2% în 2026 și 5,8% în 2027, însă situația rămâne fragilă. Mai ales cu instabilitate politică la București.
Cea mai mare problemă rămâne colectarea taxelor. România are un decalaj de TVA de 30% din încasările potențiale. Cel mai mare din Uniunea Europeană. Pe scurt: am putea avea mai mulți bani la buget, dar nu prea îi găsim.
Comisia cere reforme care nu mai pot fi împinse la nesfârșit. Pensii aplicate complet. Salarizare publică refăcută. Cheltuieli ținute sub control. Investiții mai bine gestionate.
Tradus din limba Bruxelles: ați urcat o treaptă, dar mai aveți restul scării. Iar liftul nu merge.
Vești bune. Da, există
Într-o săptămână în care politica a arătat ca o sală de așteptare fără aer condiționat, s-au întâmplat și câteva lucruri normale.
La Senat, dragostea pentru animale a reușit ce nu reușesc negocierile de guvernare: a unit PSD, PNL, USR, AUR și PACE. Senatorii au votat un proiect care limitează ținerea câinilor în lanț. Legarea permanentă sau pentru mai mult de două ore pe zi ar urma să fie considerată abuz. Legea mai trebuie și aplicată, desigur. Dar măcar, pentru o zi, putem să ne bucurăm.
O altă veste bună vine din Parlament: minorii de 16 ani ar putea merge direct la psiholog sau psihoterapeut, fără acordul părinților. Adică un adolescent aflat în criză nu ar mai trebui să treacă prin încă o criză pentru a cere ajutor, conform proiectului depus de USR.
Și, din Germania, vine povestea lui Octavian Ursu. Românul a fost reales primar în Görlitz, deși AfD a încercat să folosească originea lui ca armă electorală. Nu le-a ieșit. Ursu a câștigat din nou.
Așadar, pe scurt săptămâna asta:
- Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac premier.
- Dronă maritimă a explodat în Portul Constanța.
- Legea salarizării a declanșat proteste în toată țara
- PSD și AUR au votat împreună mai multe proiecte controversate.
- Comisia Europeană a publicat raportul de țară pentru România.
- Cristian Pomohaci și Gheorghiță Vlad au probleme cu Justiția. Vâlcov nu mai are.
Ne vedem la următorul rezumat, când sperăm să avem un guvern nou. Și să nu mai avem drone prin țară.
O propunere pentru tine, cititorule
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni.
📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.
📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!