Analiză The Atlantic: „Britanicii au distrus Marea Britanie”. Povestea unui declin economic care durează de aproape 20 de ani

În 2007, înainte de criza financiară mondială, Regatul Unit se afla într-unul dintre cele mai bune momente ale sale după pierderea imperiului colonial. Venitul mediu al gospodăriilor îl depășise pe cel din Germania, de exemplu. O liră sterlină valora peste doi dolari americani. Iar Londra începea să rivalizeze cu New York-ul pentru poziția de principal centru financiar al lumii. De atunci însă, lucrurile s-au schimbat dramatic, a mai punctat Idrees Kahloon în analiza pentru The Atlantic. 

Marea Britanie și situația economică la zi

Astăzi, producția economică pe cap de locuitor din Marea Britanie este doar puțin peste nivelul statului american Mississippi, cel mai sărac stat din SUA. Iar avantajul există aproape exclusiv datorită Londrei. În afara capitalei, în regiunile pe care turiștii le văd rar, nivelul de trai este chiar mai scăzut decât în Mississippi.

Britanicii care călătoresc în Statele Unite observă imediat cât de mult s-a depreciat moneda lor. Dacă în 2007 o liră cumpăra peste doi dolari, în prezent ea valorează aproximativ 1,35 dolari.

Salariile din Regatul Unit au rămas mult în urmă față de cele din Statele Unite, Germania, Franța, Olanda sau Danemarca. Dacă este luată în calcul inflația, veniturile britanicilor aproape că nu au crescut deloc în ultimii ani.

Mai mult, dacă actualele tendințe continuă, în următorul deceniu un polonez obișnuit ar putea avea un nivel de trai similar cu cel al unui britanic obișnuit.

De la mare putere globală la o țară blocată în propriile probleme

În urmă cu o generație, Marea Britanie era considerată una dintre marile puteri ale lumii. Astăzi este o putere de rang mediu, confruntată cu probleme economice și administrative care par din ce în ce mai greu de rezolvat.

Taxele au ajuns la cel mai ridicat nivel de după Al Doilea Război Mondial, de exemplu. Iar serviciile publice funcționează mai prost decât în trecut. Un exemplu este Serviciul Național de Sănătate (NHS), unul dintre cele mai importante simboluri ale statului social britanic. Aproape șase milioane de persoane așteaptă în prezent tratamente sau intervenții medicale. Ceea ce înseamnă aproape o zecime din populația țării.

Situația a devenit atât de gravă încât sistemul medical cheltuiește mai mulți bani pentru despăgubirile acordate în urma erorilor medicale din maternitate decât pentru serviciile de maternitate propriu-zise.

Problemele se văd și în stomatologie. Mulți britanici nu reușesc să găsească un dentist în sistemul public și nici nu își permit tratamente private. Într-un sondaj realizat în 2023, unul din zece respondenți a declarat că a încercat să își rezolve singur problemele dentare. În cazuri extreme, oameni și-au extras singuri dinții sau și-au lipit coroanele dentare acasă.

Salarii mici și costuri tot mai mari

Veniturile sunt unele reduse pentru o țară dezvoltată. Medicii rezidenți au intrat recent în grevă pentru a cincisprezecea oară în doar trei ani. Ei sunt nemulțumiți de salariile care pornesc de la aproximativ 38.800 de lire sterline pe an. Salariul mediu al funcționarilor publici britanici este de aproximativ 35.680 de lire anual.

În primăvara acestui an, în timpul tensiunilor dintre Iran și Occident, publicația Daily Mail l-a criticat pe premierul Keir Starmer pentru că și-a petrecut vacanța în Valencia, Spania, la un hotel despre care tabloidul a scris că este „de lux”. Deși costa aproximativ 200 de lire pe noapte.

A fost doar ghinion?

Mulți britanici pun situația actuală pe seama unor evenimente externe. Ei menționează criza financiară din 2008, pandemia de COVID-19 sau criza energetică provocată de invazia Rusiei în Ucraina.

Problema este că și alte țări au trecut prin aceleași dificultăți. Diferența, scrie autorul, este că Marea Britanie a răspuns adesea greșit la provocări. Brexitul este exemplul cel mai cunoscut, însă nu este singurul.

O serie de decizii neinspirate au fost urmate de altele și mai problematice. Pe măsură ce populația a devenit tot mai dezamăgită, guvernele s-au schimbat rapid. Iar fiecare nou lider a abandonat politicile începute de predecesorul său.

Din 2010 și până în prezent, Regatul Unit a avut nu mai puțin de șase prim-miniștri. Nici popularitatea actualului premier, Keir Starmer, nu este una d lăudat. La mai puțin de doi ani după victoria Partidului Laburist, rata sa netă de aprobare a coborât la minus 42 de puncte. Mulți comentatori politici consideră posibilă chiar demisia sa înainte de sfârșitul anului.

O societate tot mai divizată

Există însă o constantă în declinul Marii Britanii. Pe măsură ce țara a devenit mai conștientă de pierderea influenței și prosperității sale, politica s-a transformat într-o luptă permanentă pentru găsirea vinovaților. Dezbaterile publice au devenit tot mai tensionate. Iar suspiciunea s-a îndreptat în special asupra imigranților. Atât conservatorii, cât și laburiștii au adoptat în ultimii ani poziții mai dure față de imigrație.

În același timp, continuă să existe o formă de excepționalism britanic, mai discretă decât cea americană, ideea că Marea Britanie poate redeveni măreață dacă se retrage din proiectele internaționale și se concentrează asupra propriilor interese.

Paradoxal, convingerea pare să devină tot mai puternică exact în momentul în care problemele țării se agravează.

Criza financiară, austeritatea și drumul către Brexit

Autorul analizei precizează că trebuie spus că Marea Britanie a fost lovită de criza financiară din 2008 mai puternic decât multe alte țări dezvoltate. În anii 1990 și la începutul anilor 2000, atât Partidul Conservator, cât și guvernele laburiste conduse de Tony Blair au mizat pe aceeași strategie economică. Ideea era că Marea Britanie nu mai avea nevoie să se bazeze pe industrie, fabrici și producție, ci putea prospera prin servicii financiare, bănci și investiții.

Londra urma să fie motorul economiei. Banii generați de sectorul financiar aveau să fie redistribuiți către regiunile mai sărace ale țării, în special către fostele zone industriale din nordul Angliei și din Midlands, pentru a le ajuta să se dezvolte.

Apoi a venit criza financiară globală din 2008. Băncile s-au prăbușit, piețele financiare au intrat în panică. Iar modelul economic pe care se bazase Marea Britanie a fost puternic afectat. Londra, care fusese locomotiva economiei britanice, a suferit pierderi masive.

Austeritatea și tratamentul care a agravat boala

Autorul analizei subliniază însă că problemele nu au fost provocate doar de criză, ci și de felul în care guvernele britanice au reacționat după aceasta. În mod tradițional, mulți economiști recomandă ca, în perioade de recesiune, statul să investească mai mult și să stimuleze economia pentru a crea locuri de muncă și consum.

Guvernul conservator condus de David Cameron a ales însă o altă cale. Din 2010, executivul a introdus un program amplu de austeritate, adică de reducere a cheltuielilor publice. Bugetele ministerelor au fost tăiate, investițiile au fost reduse. Iar multe servicii publice au primit mai puțini bani.

Raționamentul era simplu. Dacă statul își reduce cheltuielile și își controlează datoria, investitorii vor avea mai multă încredere în economie, iar creșterea economică va reveni.

La acea vreme, deficitul bugetar și datoria publică erau privite aproape ca niște „păcate economice”. Spre deosebire de Grecia, care traversa o criză gravă a datoriilor, Marea Britanie voia să demonstreze că își administrează responsabil finanțele.

Problema este că rezultatele promise nu au apărut. Creșterea economică a rămas slabă, iar efectele austerității se resimt și astăzi.

Un sistem public care se degradează

Serviciul Național de Sănătate (NHS) a fost unul dintre cele mai afectate domenii. Finanțarea activităților curente a fost menținută, însă pentru a face acest lucru guvernele au redus investițiile în infrastructură și modernizare.

Consecințele au devenit vizibile în timp. Un raport guvernamental publicat în 2024 descria o situație alarmantă prin clădiri aflate în stare avansată de degradare, pacienți cu probleme psihice cazați în spații construite în epoca victoriană, infestate cu dăunători, și spitale care funcționează în construcții temporare vechi și deteriorate.

Tot mai mulți copii au crescut în sărăcie

Reducerea ajutoarelor sociale a avut efecte importante asupra familiilor vulnerabile. Procentul copiilor care au petrecut cel puțin jumătate din copilărie în sărăcie a crescut de la aproximativ 14% la 23%.

Medicii au început să observe inclusiv reapariția unor boli asociate cu alimentația precară și deficitul de vitamine, afecțiuni considerate aproape dispărute într-o țară dezvoltată. Printre acestea se numără rahitismul și scorbutul, boli care în trecut erau asociate cu sărăcia extremă.

Primăriile au rămas fără bani

Și administrațiile locale au fost afectate sever. Între 2010 și 2020, fondurile primite de consiliile locale de la guvernul central au fost reduse cu aproximativ 40%.

Rezultatul a fost că multe autorități locale au ajuns în situații financiare critice. În 2023, Consiliul Local din Birmingham, al doilea oraș ca mărime din Marea Britanie, a declarat practic faliment. Experții avertizează că o treime dintre autoritățile locale din Anglia ar putea ajunge în aceeași situație în următorii ani.

Nemulțumirea s-a transformat în revoltă politică

Austeritatea a lovit cel mai puternic exact comunitățile care sufereau deja de pe urma dezindustrializării. Pentru mulți oameni din fostele regiuni industriale, statul social compensase parțial pierderea locurilor de muncă provocată de globalizare.

Când sprijinul a fost redus, furia s-a îndreptat în mai multe direcții. O parte dintre cetățeni au început să dea vina pe elitele politice de la Londra. Alții au considerat că imigranții europeni le iau locurile de muncă și pun presiune pe serviciile publice.

În acest context politic tensionat, David Cameron a luat o decizie care avea să schimbe istoria recentă a Marii Britanii.

Referendumul pentru Brexit

În 2016, Cameron a organizat referendumul referitor la apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană. Potrivit autorului, premierul nu își dorea cu adevărat ieșirea din UE. Scopul său era să oprească ascensiunea lui Nigel Farage, politicianul care făcuse din lupta împotriva Uniunii Europene principala sa temă politică.

Cameron era convins că majoritatea britanicilor vor vota pentru rămânerea în UE. Calculul său s-a dovedit însă greșit. Regiunile cele mai afectate de austeritate și de declinul economic au votat masiv pentru Brexit. Pentru mulți alegători, referendumul a devenit o oportunitate de a sancționa establishmentul politic.

A doua zi după pierderea referendumului, Cameron și-a anunțat demisia. În opinia autorului, acel moment a marcat începutul unei perioade de instabilitate politică ce continuă și astăzi.

Costurile Brexitului

Negocierile dintre Londra și Bruxelles pentru stabilirea condițiilor ieșirii din Uniunea Europeană au durat aproape patru ani. În această perioadă, incertitudinea a afectat puternic mediul de afaceri. Companiile nu știau ce reguli comerciale vor exista, dacă vor putea exporta la fel de ușor și care vor fi costurile suplimentare.

În 2018, înainte de a deveni prim-ministru, Boris Johnson a fost întrebat de un diplomat european despre efectele negative ale Brexitului asupra companiilor britanice. Răspunsul său a rămas celebru: „Fuck business.”

Ani mai târziu, mai mulți economiști au încercat să măsoare impactul real al Brexitului. Potrivit unui studiu citat de autor, investițiile companiilor au scăzut cu 12-18%. Productivitatea și ocuparea forței de muncă s-au redus cu aproximativ 3-4%. Iar produsul intern brut pe locuitor a fost cu 6-8% mai mic decât ar fi fost în absența Brexitului.

Pierderea este de aproximativ două ori mai mare decât estimările inițiale. La fel ca în cazul austerității, efectele nu au fost vizibile imediat. Ele s-au acumulat lent, an după an, și au contribuit la sentimentul tot mai răspândit că Marea Britanie stagnează.

Orașele uitate ale Marii Britanii

În afara Londrei, efectele celor aproape două decenii de stagnare economică sunt imposibil de ignorat. Un exemplu este Stoke-on-Trent, un oraș situat în regiunea West Midlands, la aproximativ 240 de kilometri nord de Londra.

Astăzi este unul dintre simbolurile declinului economic britanic. Însă nu a fost întotdeauna așa. Timp de generații, Stoke-on-Trent a fost capitala ceramicii britanice și, probabil, una dintre cele mai importante zone de producție a ceramicii din lume.

Regiunea a avut un avantaj natural rar întâlnit. Solul conținea atât zăcăminte bogate de cărbune, cât și argilă de foarte bună calitate, materiile prime esențiale pentru producția de ceramică.

Produsele realizate aici erau transportate pe canale navigabile până în portul Liverpool, de unde erau exportate în întreaga lume. Zona a devenit cunoscută sub numele de „The Potteries”, adică „Ținutul Olarilor”. La apogeul dezvoltării sale, Stoke-on-Trent avea aproximativ 2.000 de cuptoare uriașe în formă de sticlă, folosite pentru arderea ceramicii produse de companii celebre precum Wedgwood.

De la 300.000 de locuri de muncă la doar câteva mii

Astăzi, din cele aproximativ 2.000 de cuptoare istorice au mai rămas doar 47. Industria care odinioară susținea întreaga regiune s-a redus dramatic. În prezent, sectorul ceramicii mai oferă aproximativ 5.000 de locuri de muncă.

Pentru comparație, în 1984 lucrau în acest domeniu aproximativ 300.000 de oameni. Declinul continuă și în prezent. Una dintre cauze este costul extrem de ridicat al energiei. Marea Britanie a exploatat timp de decenii resursele de petrol și gaze din Marea Nordului. Însă investițiile insuficiente în surse alternative de energie au lăsat țara dependentă de importuri.

Situația afectează atât populația, cât și industria. Între 2004 și 2024, costul electricității pentru companiile britanice s-a triplat, chiar și după ajustarea cu inflația.

Potrivit autorului, firmele din Regatul Unit plătesc în prezent unele dintre cele mai mari tarife la energie din lume.

Ultima fabrică victoriană încă funcțională

Jurnalistul a scris și despre Middleport Pottery, ultima fabrică de ceramică din perioada victoriană care funcționează fără întrerupere până în prezent. El a fost la fața locului și a fost ghidat de Phil Knott, un pensionar care le prezintă vizitatorilor istoria locului. El i-a arătat inclusiv obiectele din ceramică produse pentru reședința privată a regelui Charles al III-lea. 

În trecut, fabrica avea aproximativ 400 de angajați. Astăzi mai lucrează doar 18 persoane. Cuptoarele moderne pe gaz au înlocuit instalațiile istorice. Iar din cele șapte cuptoare uriașe de odinioară a mai rămas doar unul.

Structura abandonată a devenit între timp aproape o ruină. În fisurile sale au crescut copaci și vegetație, imagine care simbolizează, în opinia autorului, dispariția unei întregi epoci industriale.

Declinul a început încă din anii ’80

Problemele Stoke-on-Trent nu au apărut peste noapte. Autorul amintește că procesul de dezindustrializare a început în timpul guvernării lui Margaret Thatcher, în anii 1980. Politicile promovate atunci au urmărit privatizarea economiei și reducerea puterii sindicatelor.

La nivel național, măsurile au contribuit la modernizarea economiei britanice. Însă în multe orașe industriale consecințele au fost dure. Fabrici, combinate siderurgice și mine au fost închise, iar mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă.

O generație care nu a cunoscut niciodată stabilitatea economică

Lisa Healings, directoarea organizației caritabile Voluntary Action Stoke-on-Trent (VAST), i-a explicat jurnalistului că efectele acelor schimbări se văd și astăzi.

Organizația oferă hrană, consiliere și programe de formare profesională pentru persoanele vulnerabile. Totuși, problema este mult mai profundă decât lipsa unui loc de muncă. „Există acum aproape o a treia generație care vine din urmă”, spune Healings.

Ea descrie familii în care bunicii au fost șomeri, părinții au fost șomeri, iar copiii cresc fără să vadă alte perspective decât dependența de ajutoarele sociale. Pentru mulți dintre ei, munca stabilă a devenit o experiență pe care nu au văzut-o niciodată în propria familie.

Austeritatea a lovit exact comunitățile cele mai vulnerabile

Orașe precum Stoke-on-Trent au fost afectate de două ori. Mai întâi au pierdut baza industrială care le susținea economia. Apoi au fost lovite de reducerile bugetare introduse după 2010.

Cum o mare parte a populației depindea deja de ajutoarele sociale, tăierile de cheltuieli au avut efecte severe. Astăzi, doi din cinci copii din Stoke trăiesc în sărăcie, una dintre cele mai ridicate rate din Marea Britanie. În 2022, orașul se număra și printre localitățile cu cea mai mare mortalitate infantilă din țară.

Proiecte începute și abandonate

Autorul observă că aproape fiecare guvern a încercat să rezolve problemele regiunilor afectate. Însă puține inițiative au fost duse până la capăt. În 2003, guvernul laburist al lui Tony Blair a lansat programul „Pathfinder”, destinat demolării locuințelor degradate și construirii unor cartiere noi în orașele postindustriale.

Când conservatorii au ajuns la putere în 2010, programul a fost oprit brusc. Rezultatul a fost absurd, scrie autorul. Multe clădiri fuseseră deja demolate, dar construcțiile noi nu mai erau finanțate. Au rămas terenuri goale și cartiere incomplete.

Mai târziu, în 2019, Boris Johnson a lansat un alt program, numit „Levelling Up” („Reducerea diferențelor regionale”). Acesta promitea revitalizarea comunităților uitate și reducerea decalajelor dintre Londra și restul țării. Însă planul a rămas în mare parte la nivel de promisiune.

Detaliile au apărut foarte târziu, cu puțin timp înainte ca Johnson să părăsească funcția. În plus, fondurile alocate au fost mult mai mici decât sumele pierdute anterior prin austeritate.

De ce Stoke a devenit „capitala Brexitului”

Nu este întâmplător faptul că în astfel de regiuni sprijinul pentru Brexit a fost foarte ridicat. În referendumul din 2016, aproximativ 69% dintre locuitorii din Stoke-on-Trent au votat pentru ieșirea din Uniunea Europeană. A fost unul dintre cele mai mari procente înregistrate în întreaga țară.

După referendum, presa britanică a început să numească orașul „capitala Brexitului”. Pentru mulți locuitori, votul nu a reprezentat doar o decizie legată de relația cu Uniunea Europeană. A fost și un vot de protest împotriva elitelor politice de la Londra, împotriva stagnării economice și împotriva sentimentului că anumite regiuni au fost abandonate de stat.

În opinia autorului, tocmai aceste comunități explică cel mai bine de ce o parte atât de mare a societății britanice a ajuns să creadă că sistemul politic nu mai funcționează în interesul oamenilor obișnuiți.

Cum a ajuns Marea Britanie să nu mai poată construi aproape nimic 

În continuarea analizei sale, jurnalistul de la The Atlantic a explicat de ce Marea Britanie pare incapabilă să ducă la bun sfârșit proiecte majore de infrastructură. În condițiile în care, în trecut, britanicii construiau căi ferate, porturi, poduri și rețele industriale care au schimbat lumea.

Experiența începe chiar într-un tren. În drumul său spre nordul Angliei, trenul cu care călătorea a suferit o întârziere serioasă din cauza unei probleme aparent banale, un panou desprins de pe unul dintre vagoane.

Conductorul a făcut un anunț care l-a surprins pe jurnalist: „Sperăm să reziste până ajungem la Manchester”. Autorul spune că afirmația l-a neliniștit. Însă ceilalți pasageri păreau complet obișnuiți cu astfel de situații. Pentru el, episodul a devenit încă un simbol al degradării infrastructurii britanice.

Proiectul care trebuia să transforme țara

De mai bine de un deceniu, una dintre marile speranțe ale Marii Britanii este proiectul feroviar HS2 (High Speed 2). Este vorba despre o linie de mare viteză care urma să lege Londra de Birmingham, Manchester și Leeds. Ideea era simplă, adică reducerea timpilor de călătorie, stimularea economiei regionale și apropierea marilor orașe de capitală.

În teorie, proiectul trebuia să reprezinte o investiție strategică asemănătoare celor realizate în Franța, Japonia sau China. În practică, însă, HS2 a devenit un exemplu de întârzieri, costuri uriașe și promisiuni abandonate. Când proiectul a fost propus, în 2009, costurile estimate erau mult mai reduse. Între timp, bugetul a depășit 100 de miliarde de lire sterline.

Astăzi, HS2 este considerată cea mai scumpă linie feroviară construită vreodată la nivel mondial. Pentru comparație, costurile sunt de câteva ori mai mari decât cele ale unor proiecte similare realizate în alte state dezvoltate.

Autorul oferă și un exemplu care ilustrează complexitatea birocratică a proiectului. În comitatul Buckinghamshire a fost construită o structură specială destinată protejării unei specii rare de lilieci. Pentru realizarea acesteia au fost necesare aproximativ 8.000 de aprobări și autorizații. Costul final a fost de 216 milioane de lire sterline.

O cale ferată care s-ar putea termina în 2040

Între timp, mare parte din traseul promis inițial a fost abandonat. Legăturile planificate către Leeds și alte zone din nordul Angliei au fost eliminate. Ceea ce a rămas este o versiune mult redusă a proiectului. Chiar și aceasta ar putea fi finalizată abia în jurul anului 2040.

Cu alte cuvinte, un proiect anunțat în 2009 ar putea avea nevoie de peste trei decenii pentru a fi terminat.

Birmingham, orașul care așteaptă dezvoltarea promisă

Pentru a vedea efectele directe ale acestor întârzieri, jurnalistul a mers în Birmingham, al doilea oraș ca mărime din Marea Britanie. Acolo a fost ghidat de Gerry Moynihan, un fost avocat care critică frecvent administrația locală și problemele orașului.

Pe traseu, acesta i-a arătat terenuri abandonate, gropi uriașe în asfalt, clădiri nefolosite și zone afectate de degradare urbană. Moynihan consideră că dezvoltatorii imobiliari și investitorii au devenit reticenți din cauza incertitudinilor legate de HS2.

Mulți au așteptat ani întregi apariția noii gări și a infrastructurii promise. Cum proiectul întârzie permanent, investițiile sunt amânate la nesfârșit. „Dacă ești dezvoltator, de ce ai investi aici? Singurul motiv era HS2. Iar proiectul este practic blocat”, i-a spus acesta jurnalistului.

Nu doar trenurile sunt problema

Autorul scrie că dificultatea de a construi nu se limitează la căile ferate. În opinia sa, aproape orice proiect major întâmpină obstacole similare. 

Un alt exemplu este centrala nucleară Hinkley Point C. Este considerată cea mai scumpă centrală nucleară aflată în construcție din lume. Procesul de evaluare a impactului asupra mediului a generat peste 31.000 de pagini de documentație.

În plus, proiectul include o instalație specială, supranumită de presă „discoteca pentru pești”, care va emite sunete sub apă pentru a ține fauna marină departe de conductele centralei. Costul acestei componente este estimat la aproximativ 700 de milioane de lire sterline.

Tunelul de sub Stonehenge care nu s-a mai făcut

Un alt exemplu prezentat este proiectul unui tunel rutier în apropierea sitului preistoric Stonehenge. Guvernul britanic a petrecut 32 de ani pentru a analiza și a planifica investiția. Au fost cheltuite aproximativ 179 de milioane de lire sterline doar pentru studii, consultări și proiectare. În final, proiectul a fost abandonat.

După trei decenii de pregătiri și sute de milioane cheltuite, tunelul nu va mai fi construit.

Birocrația care blochează investițiile

Sam Bowman, editor și analist economic, explică în articol că problema nu este lipsa banilor sau a tehnologiei. Problema principală este sistemul extrem de complicat de aprobări și verificări. „În Regatul Unit poți aștepta cinci ani doar pentru a conecta la rețeaua electrică un proiect care consumă multă energie”, afirmă ea.

Autorul consideră că multe dintre aceste dificultăți sunt autoimpuse. Parlamentul britanic are puterea de a simplifica regulile și procedurile. În schimb, spune el, sistemul a devenit din ce în ce mai încărcat cu avize, verificări, organisme de control și proceduri care se suprapun.

Criza locuințelor

Una dintre cele mai grave consecințe ale acestui fenomen este lipsa locuințelor. Autorul afirmă că Marea Britanie traversează o criză imobiliară chiar mai severă decât cea din Statele Unite. Spre deosebire de America, unde problemele sunt adesea puse pe seama reglementărilor urbanistice, în Regatul Unit dificultatea apare din altă cauză.

Aproape fiecare proiect rezidențial trebuie negociat individual cu autoritățile locale și cu locuitorii din zonă. Acest proces este lent, complicat și adesea imprevizibil.

Rezultatul este că prețurile locuințelor au ajuns printre cele mai ridicate din Europa. Potrivit unui raport citat în analiză, locuințele britanice oferă „cel mai slab raport calitate-preț dintre toate economiile dezvoltate”.

Diferența față de alte state europene este semnificativă. Franța are o populație apropiată de cea a Marii Britanii. Cu toate acestea, dispune de aproape 50% mai multe locuințe.

Mai mult, după criza financiară din 2008, ritmul construcțiilor din Regatul Unit a continuat să scadă. În loc să reducă deficitul de locuințe, problema s-a agravat.

Nici Londra nu mai este motorul de altădată

Deși rămâne unul dintre cele mai importante centre financiare ale lumii, nici Londra nu mai înregistrează creșterile economice spectaculoase de odinioară. În 2024, o locuință obișnuită din capitală se vindea la un preț echivalent cu aproximativ 11 salarii anuale medii. 

În același timp, productivitatea muncii a stagnat aproape complet după criza financiară. Cu toate acestea, Londra continuă să fie mult mai performantă economic decât restul țării.

Potrivit economistei Anna Stansbury de la MIT, diferențele dintre Londra și multe alte orașe britanice sunt comparabile cu cele care existau între Germania de Vest și Germania de Est după reunificare.

Problema Marii Britanii nu este doar că Londra a încetinit. Problema este că restul țării a rămas și mai mult în urmă.

Manchester, excepția care confirmă regula

După ce descrie problemele economice și sociale din numeroase regiuni britanice, autorul identifică și câteva exemple care oferă motive de optimism. Printre ele se numără Oxford și Cambridge, două centre universitare cu tradiție mondială în cercetare și inovare. În ultimii ani au început să atragă tot mai multe companii de tehnologie și start-up-uri.

Totuși, aceste orașe se află suficient de aproape de Londra încât să fie afectate de aceeași criză a locuințelor și de aceleași probleme legate de costul vieții. În afara orbitei Londrei, însă, există un exemplu care îl impresionează în mod special pe autor, anume Manchester.

Manchester este unul dintre puținele locuri din Marea Britanie unde economia a continuat să se dezvolte într-un ritm susținut. Potrivit analizei, creșterea economică a orașului a fost, în mod constant, de aproximativ două ori mai mare decât media națională.

Transformarea este vizibilă și în centrul orașului. Cu câteva decenii în urmă, zona centrală era aproape abandonată. După terminarea programului de lucru, străzile se goleau rapid. Astăzi, aproximativ 100.000 de oameni locuiesc în centrul Manchesterului.

Orașul s-a reinventat prin investiții în servicii, tehnologie, educație și industrii creative. În puburile și restaurantele locale se aud tot mai des accente londoneze.

Fenomenul nu este întâmplător. În 2024, numărul londonezilor care s-au mutat la Manchester a fost mai mare decât numărul locuitorilor din Manchester care au ales să plece la Londra. Pentru mulți britanici, Manchester a devenit o alternativă mai accesibilă și mai atractivă decât capitala.

Secretul succesului

Autorul scrie că una dintre explicațiile succesului Manchesterului este faptul că orașul a primit mai multă libertate de decizie față de guvernul central de la Londra. Începând cu 2011, autoritățile britanice au lansat un experiment de descentralizare administrativă. O parte dintre competențele deținute anterior de guvern au fost transferate către administrația locală.

Manchester a primit mai mult control asupra transportului, investițiilor și unor surse de finanțare. Rețeaua de autobuze a revenit sub control public, iar orașul a beneficiat de un fond de dezvoltare de aproximativ un miliard de lire sterline. Ceea a permis administrației locale să stabilească propriile priorități economice și să răspundă mai rapid nevoilor comunității.

„Britanicii au distrus Marea Britanie”

În ultimii ani, mulți au căutat explicații externe pentru declinul Regatului Unit. Unii au dat vina pe Uniunea Europeană. Alții pe criza financiară din 2008. Alții pe pandemie, pe războiul din Ucraina, pe globalizare sau pe imigrație.

Autorul consideră însă că aceste explicații sunt insuficiente. Desigur, toate aceste evenimente au avut un impact. Însă alte țări au trecut prin aceleași crize fără să înregistreze același nivel de stagnare.

Diferența, scrie el, a fost modul în care liderii britanici au răspuns acestor provocări. Reduceri bugetare severe după criza financiară. Proiecte începute și abandonate. Instabilitate politică permanentă. Investiții insuficiente în infrastructură. Brexit. Toate acestea s-au acumulat în timp.

„Marea Britanie nu a fost distrusă de Bruxelles, de ghinion sau de bancheri. Britanicii au distrus Marea Britanie. Iar pentru a o repara, trebuie mai întâi să înceteze să îi facă și mai mult rău”, este concluzia autorului.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!