Școala fără ecrane. America restricționează timpul pe dispozitive digitale și redescoperă tabla și creionul

De la iPad obligatoriu la iPad interzis, America rescrie regulile tehnologiei în educație.

Când fiul cel mare al Lilei Byock a fost sancționat la școala sa din centrul orașului Los Angeles pentru că nu și-a adus tableta la ora de educație fizică, ceva s-a schimbat în modul în care această mamă privea tehnologia în educație. Întrebările pe care le-a adresat ulterior conducerii școlii nu au primit niciun răspuns convingător. „Nu exista nicio justificare pentru care tehnologia digitală era mai bună”, spune Byock. „Era simplu: am primit aceste dispozitive în timpul pandemiei și n-avem de ce să nu le folosim în continuare”.

Din acea frustrare a luat naștere organizația Schools Beyond Screens, care a ajuns să reunească mii de părinți din întreaga Americă. Presiunea lor a dat roade. Consiliul de administrație al Los Angeles Unified School District, al doilea district școlar ca mărime din Statele Unite, a votat în unanimitate limitarea timpului petrecut în fața ecranelor pentru toate nivelurile de studiu, începând cu toamna, cu accent special pe eliminarea completă a acestora pentru elevii de clasele primare. Este o schimbare radicală de direcție pentru un district care, după pandemie, investise masiv în digitalizarea sălilor de clasă.

O mișcare legislativă de anvergură națională

Decizia din Los Angeles nu este un fenomen izolat, ci face parte dintr-un val legislativ fără precedent. În 2026, cel puțin 12 proiecte de lege au fost introduse la nivel național, vizând restricționarea utilizării tehnologiei educaționale în școli. Alabama, Utah, Tennessee și Virginia au adoptat deja legislație în acest sens, iar mai mult de zece alte state analizează măsuri similare.

Legile diferă ca intensitate: de la interdicția completă a dispozitivelor digitale în clasele primare din Kansas, la limite de 60 de minute zilnic în Iowa și Oklahoma pentru elevii din clasele K-5. Normedia În Utah, legea adoptată pe 18 martie 2026 obligă Consiliul de Stat al Educației să elaboreze politici cu limite bazate pe vârstă până la 1 decembrie 2026.

Guvernatorul republican al statului Utah, Spencer Cox, a rezumat filosofia din spatele legii: nu este vorba de a interzice tehnologia, ci de a crea obiceiuri mai sănătoase în relația cu ea. „Nu vom nimeri perfect din prima”, a recunoscut el, „dar cu siguranță mergem în direcția bună”.

Se întoarce roata sau doar un balans necesar pentru America

T. Philip Nichols, profesor asociat de educație la Universitatea Baylor și cercetător al rolului tehnologiei în școlile publice, descrie momentul drept „pendulul care se întoarce”. El argumentează că tabletele, laptopurile și tablele interactive nu sunt instrumente neutre, ci modelează felul în care gândim și comunicăm.

Cercetările sale arată că proliferarea computerelor în clase nu s-a tradus în rezultate academice mai bune. Un proiect de lege din Vermont a citat explicit lucrările sale, propunând dreptul părinților de a scoate copiii din activitățile cu ecrane.

Nichols ridică și o problemă mai puțin discutată, cea a colectării datelor: platformele digitale din clase înregistrează modul în care elevii interacționează cu ele, pentru a vinde ulterior produse școlilor. „Când citești un manual, manualul nu te citește pe tine”, spune el. Dovezile științifice susțin parțial îngrijorările. Un studiu publicat în octombrie 2025 în JAMA Network Open, realizat pe peste 3.300 de elevi din clasele a III-a și a VI-a, a constatat că un timp mai mare petrecut în fața ecranelor, în special la televizor și pe platforme media digitale, este asociat cu rezultate mai slabe la testele standardizate de citire și matematică.

Vocea scepticilor: timpul petrecut pe dispozitive nu e la fel

Nu toți experții salută această tendință. Tracy Weeks, director de strategie la compania de tehnologie educațională Instructure, care produce platforme precum Canvas, utilizate de aproximativ 30% dintre elevii de liceu din SUA, avertizează că o interdicție generalizată riscă să arunce și ce e bun odată cu ce e rău. „Nu toate minutele în fața unui ecran sunt egale, în funcție de ce faci cu adevărat”, spune ea, subliniind că scrollingul pasiv și activitățile interactive care țin elevii implicați sunt lucruri complet diferite.

Americana Academy of Pediatrics și-a actualizat ghidurile în ianuarie 2026, renunțând la limitele fixe de timp în favoarea unui cadru bazat pe calitate versus cantitate și pe distincția între utilizarea activă și cea pasivă. Stiripesurse Această nuanță lipsește adesea din dezbaterile legislative.

România practică digitalizarea forțată în locul politicilor sociale reale

Dezbaterea americană despre limitele ecranelor în educație lovește în plin o realitate pe care România o trăiește pe propria piele, dar în sens invers: în loc să tempereze digitalizarea, statul român a împins-o agresiv, finanțând-o în principal cu fonduri europene, fără a rezolva mai întâi problemele sociale fundamentale care fac această digitalizare profund inechitabilă.

Investițiile nu sunt neglijabile. Numai contractele semnate în 2019 pentru Sistemul informatic de management al școlarității (SIMS — catalogul electronic) și Platforma digitală de resurse educaționale (EDULIB — biblioteca virtuală) au totalizat aproape 98 de milioane de euro, finanțați prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. La acestea se adaugă proiectul strategic MIAF semnat în septembrie 2025, cu o valoare totală eligibilă de peste 207 milioane de lei, cofinanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, vizând alfabetizarea funcțională și educația digitală în 176 de școli. Și mai există cardurile educaționale. În anul școlar 2024-2025, 666.373 de carduri au fost alimentate cu câte 500 de lei fiecare, reprezentând o sumă totală virată de peste 333 de milioane de lei, din fonduri europene.

Digitalizarea între deziderat și prioritate socială

Problema nu este absența investițiilor, ci ordinea în care sunt plasate prioritățile. Testele PISA arată că aproape jumătate dintre elevii români nu stăpânesc competențele de bază la matematică, citire și științe. Sunt de două ori mai mulți decât media europeană. Peste 57% dintre elevii proveniți din familii sărace nu ating nici măcar nivelul minim de competență.

Într-un sistem în care excelența digitală coexistă cu analfabetismul funcțional de masă, a pune tableta în mâna unui copil care acasă nu are curent electric stabil, căldură sau hrană suficientă nu rezolvă nimic. Dimpotrivă, poate adânci sentimentul de excludere.

Raportul Digital Decade 2025 arată că doar 27,7% dintre români au competențe digitale de bază, față de o medie europeană de 55,6%, cu decalaje dramatice între urban și rural și între generații.

Contextul social care înconjoară aceste dispozitive este devastator. Aproape doi din cinci copii din România sunt în risc de excluziune socială, iar un copil din cinci de vârstă școlară nu frecventează școala. Anual, aproximativ 23.000 de elevi abandonează școala, generând un cost economic estimat la 2,3 miliarde de euro pe an. Este echivalentul a 0,77% din PIB.

În același timp, în 2025, 153.971 de elevi și-au pierdut bursele de reziliență, iar bursele de merit au fost plafonate la 15% din clasă, în scădere de la 30%. Aceste tăieri lovesc exact în copiii pe care digitalizarea pretinde că îi ajută. Raportul privind starea învățământului preuniversitar 2023-2024 constată că rata de cuprindere în gimnaziu atinge doar 66,9% în mediul rural, față de 95,6% în urban. E o diferență de peste 28 de puncte procentuale.

Un consens bipartizan, dar cu calendare neclare

Poate cel mai surprinzător aspect al acestei mișcări este că reunește democrați și republicani. În Missouri, un proiect de lege privind limitarea timpului pe ecrane, inițiat de un legislator republican, a trecut Camera cu sprijin bipartizan puternic și se află acum în dezbatere la Senat. Kathy Steinhoff, deputat democrat și fostă profesoară, care inițial s-a opus proiectului, a votat în final pentru el, după ce versiunea rigidă, cu un plafon de 45 de minute pe zi și obligativitatea scrierii de mână, a fost atenuată pentru a lăsa mai mult spațiu de decizie districtelor școlare.

Rămâne totuși o tensiune nerezolvată. Statele care evaluează elevii prin teste pe dispozitive digitale se confruntă cu o contradicție evidentă atunci când încearcă simultan să limiteze expunerea la ecrane în clasele cu aceleași vârste.

De la cultura pedagogică la moda cu dispozitive digitale

Există și o problemă de cultură pedagogică, și problema din România este cea care ne privește, în fond. Unii profesori, entuziasmați de noile dotări sau presați de logica proiectelor cu indicatori de utilizare, exagerează recurgerea la dispozitive digitale în clasă, reproducând, fără să știe, exact sindromul descris în cazul școlilor din Los Angeles: tehnologia de dragul tehnologiei, moștenită din pandemie și menținută din inerție. Accentul poate cădea pe „tehnologie pentru tehnologie”, nu pe pedagogie. În plus, mulți profesori și elevi nu au formarea necesară pentru a folosi eficient instrumentele digitale. Iar copilul care vine la școală cu tableta primăriei, dar pleacă acasă unde nu are internet. Nu are nici o masă caldă sau un adult care să îl ajute cu temele. Copilul trăiește astfel digitalizarea ca pe o umilință suplimentară, nu ca pe o oportunitate.

„Cea mai mare problemă nu este că nu avem tablete în educație, ci că ele nu comunică între ele și nu sunt folosite pentru a anticipa, ci doar pentru a raporta”, rezuma sintetic o analiză recentă. Digitalizarea poate fi un instrument valoros, dar nu poate înlocui masa caldă, profesorul bine plătit, drumul asfaltat spre școală sau familia stabilă. Atât timp cât România continuă să trateze tableta ca substitut al politicii sociale, va rămâne exact acolo unde este: pe ultimele locuri din Uniunea Europeană la educație, cu sau fără ecrane în față.

Politica avansează rapid; coerența sistemică va veni, probabil, mai târziu.

Sursa: NPR.