Alexandra Dolea este genul de persoană care umple orice încăpere cu energia ei. Are o frumusețe neclasică dar vibrantă. Educată, sigură pe ea, fermă. Dar amabilă și sociabilă.

Destinul ei părea să fie arheologia. S-a format și a obținut doctoratul în România și și-a consolidat devenirea profesională în Austria. Până când a venit pandemia și ne-a rescris destinul multora dintre noi.

Pasiunea pentru istorie. Și nu numai.

Dar să o luăm cu începutul. Am încercat să aflăm când a știut Alexandra că drumul ei este istoria.

„Eu nu am știut niciodată care este menirea mea. Cu atât mai puțin legat de meseria pe care mi-am imaginat sau dorit să o practic. Mi-am dorit să studiez sau să practic multe lucruri. Și cele mai multe nu s-au materializat într-o meserie. Dar au avut și încă au un impact real în viața mea. Cel mai devreme îmi amintesc că, pe la 6 ani, mi-am dorit să fiu medic veterinar din iubirea față de animale și dorința de a le ajuta. De la dorință la realizare e drum lung. Așa că nu am devenit medic veterinar. Însă dragostea față de animale a rămas până astăzi. Apoi mi-am dorit să studiez artă, filosofie, geometrie și câte și mai câte. Nu practic aceste meserii, dar mă bucur de ele și îmi influențează viața în fiecare zi.

Mi-a plăcut istoria mereu, dar nu numai. Mereu mi-a plăcut să combin disciplinele pentru că informația se leagă întotdeauna și e fascinant când piesele se potrivesc ca într-un puzzle pentru a contura o imagine mai largă. Ce ar fi istoria fără artă, arhitectură, invenții, descoperiri și tot ceea ce face și desface omul?”

De la Imperiul Otoman la mărturiile concrete ale trecutului

N.E.: Ai povestit într-un interviu că inițial ai vrut să te dedici studiului Imperiului Otoman. Iar arheologia a fost o descoperire întâmplătoare. Ai regretat vreodată schimbarea de drum?

 „Acesta a fost un plan de carieră încă din liceu. La sugestia profesorului și mentorului meu în ale istoriei, regretatul profesor Dan Bodea. Pe scurt, m-am pregătit încă din ultimii ani de liceu și primul an de facultate să mă specializez în această direcție. Apoi am ales să merg în practică pe un sit arheologic în vara lui 2006. Și din momentul în care am descoperit primele rămășițe arheologice vechi de mii de ani, am știut că nu vreau să fac altceva.

Nu am regretat schimbarea de drum. Pentru că am știut că îmi doresc această schimbare foarte mult. La aproape 20 de ani după această decizie, am schimbat iar direcția și a fost mult mai greu decât atunci. Pentru că investiția a fost la alt nivel. Însă cred cu tărie că atunci când îți asumi deciziile, sunt mai ușor de digerat.”

De ce Austria?

„Decizia mea de a mă muta în Austria are mai multe fețe. Și nu a fost un pas simplu sau ușor. Pe scurt, m-am mutat în Austria din două motive: unul personal și altul profesional.

 În 2014 am început să colaborez cu Institutul Austriac de Arheologie și să lucrez pe situl arheologic de la Efes (Turcia), pe care ei îl coordonează. În același an și în același loc l-am întâlnit pe partenerul meu de viață care studia în Viena. Apoi, spre finalul lui 2015, am decis să mă mut în Viena. Din 2016 am devenit coordonator de săpătură pe un alt sit arheologic din Turcia. Cariera mea părea să fie în creștere continuă. Până când pandemia a venit în 2020 și contractul meu s-a încheiat. Precum știm, cultura e primul domeniu din care se taie în caz de urgență. Așa că am rămas someră la 35 de ani. Am încercat, bineînțeles, să aplic pentru alte poziții, fonduri, burse, proiecte în numeroase țări și pe diferite continente. Nu am avut succes. Însă, din toată această incertitudine și frustrare, a venit o decizie pe care am amânat-o poate prea mult. Aceea de a mă orienta către o carieră mai stabilă din punct de vedere al angajării și finanțelor.”

„Nu te poți integra într-un loc dacă integrarea nu e dorită din ambele părți”

N.E.: Cât de grea a fost integrarea? Faptul că ești româncă a fost un plus? Un minus? Sau nu a avut nici un fel de relevanță?

„Nu cred că te poți integra 100% într-un loc dacă integrarea nu e dorită din ambele părți. Eu am locuit și lucrat în multe locuri și țări. Așa că mă bucur de orice ocazie de a descoperi locuri și oameni noi. Nu știu să îți spun dacă sunt integrată în Austria. Și nici nu cred că mă interesează asta.

Ce a fost un avantaj, a fost și este faptul că sunt cetățean al UE. Și că nu am nevoie de viză de ședere sau de lucru. E un privilegiu pe care mi-aș dori ca mulți să-l conștientizeze. Nu m-am ferit niciodată să spun că sunt din România. Iar dacă cineva m-a judecat după originea mea, asta este fix problema lor.

Cum îmi folosesc avantajele de a fi cetățean UE? Lucrez foarte mult cu ONG-uri și diverse asociații. Pentru a sprijini persoane care au nevoie de o comunitate la nivel profesional. Dar și social. Sunt mentor și coordonator de program de mentorat în Professional Women Network Vienna. Sunt membru fondator al Community Builders’ Lab în Viena. Organizez numeroase evenimente și cursuri pentru a aduce istoria și arheologia mai aproape de public și multe altele.”

Dor de casă

N.E: Când te gândești la România, de ce anume ți-e dor? Te-ai întoarce?

„Mi-e dor de mâncăruri, prăjituri, oameni și locuri. Nu știu dacă m-aș întoarce acum. Cred că mai am de umblat prin lume.”

De la o carieră academică, la o inițiativă pe cont prorpiu

Cum spuneam mai devreme, pandemia a remodelat destine. Lucruri și alegeri care păreau permanente s-au sfărâmat făcând loc necunoscutului. Alexandra a resimțit asta din plin. În fața lipsei de oportunități academice, a trebuit să își reconstruiască traseul profesional. O decizie greu de luat.

„ Cred că această decizie ar fi venit mai devreme sau mai târziu. Arheologia e un domeniu fascinant. Și nu mi-am imaginat și nici nu am dorit să fac altceva din 2006 până în 2023.

Atunci, pandemia, somajul, lipsa de oportunități pe termen scurt, mediu sau lung și precaritatea financiară m-au afectat pe toate planurile. Inclusiv pe cel al sănătății.

Atunci, după un diagnostic destul de dificil de acceptat la acea vreme pentru mine, am decis să mă pun pe mine pe primul loc. Pentru prima dată în această viață. Am suferit și m-am invinovățit mult inițial. Și  de teamă că m-am pierdut eu cu totul în decizia de a nu îmi urma visul profesional.

Apoi mi-am dat seama că nu e foarte sănătos să te identifici cu profesia. Am învățat să accept că lucrurile câteodată nu ies așa cum ne planificăm și dorim. Indiferent cât de mult lucrăm și sacrificăm tot pentru acest obiectiv. Și că o carieră liniară nu mai e o realitate pentru mulți. Într-un final, ceea ce părea să fie cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat m-a ajutat enorm în relația mea cu mine.”

„Je ne regrette rien…”

N.E: Dacă ai putea schimba o decizie din trecutul tău, care ar fi aceea?

„Nu am multe regrete în viață. Dar dacă aș putea, aș încerca să am grijă de mine mai devreme.”

Cine este Alexandra Dolea

N.E: Îți propun să terminăm cu o întrebare care, de obicei, își găsește locul la începutul interviului: Acum, când vorbim, cine este Alexandra Dolea?

„Alexandra Dolea e un om care si-a dorit sa faca multe. A facut si încă face. De la arheologie, istorie, cercetare, săpături, descoperiri, publicații, proiecte, la cursuri de arheologie pentru publicul larg, mentoring pentru cei care vor să schimbe cursul carierei. Creează și implementează programe de mentoring. Și oferă sprijin prin intermediul diverselor comunități, asociații și ONG-uri internaționale.”