TIME: Realitatea angajaților din supermarketurile americane. Povestea lui Cindy, o octogenară cu zâmbetul pe buze care nu-și permitea o asigurare medicală

Dar nu doar energia o făcea specială. Cindy era și o povestitoare talentată. Îi încânta pe colegi și pe clienți cu amintiri din tinerețe. Povestea cum participa la paradele și evenimentele sportive din liceu. „Participam la paradele de la meciurile de fotbal și făceam numere cu bastonul de majoretă. Iar bastonul era chiar în flăcări!”, spunea octogenara.

Ajunsă străbunică, nu își pierduse nici farmecul și nici gustul pentru spectacol. Purta farduri colorate, coliere cu mărgele și broșe extravagante. Toate păreau mai potrivite pentru carnavalul Mardi Gras din New Orleans decât pentru un supermarket obișnuit.

La prima vedere, părea o femeie energică și optimistă. În realitate însă, se confrunta cu dificultăți financiare serioase, conform articolului TIME.

O femeie care muncea, dar abia își permitea să mănânce

Cindy economisea fiecare dolar. La prânz își cumpăra aproape întotdeauna meniul pentru copii, adică câteva bucăți de pui pane și cartofi, care costa în jur de doi dolari. Alteori lua doar o cană mică de supă. Cu reducerea acordată angajaților, prețul era și mai mic. Atât își permitea.

Pentru a rezista o zi întreagă la serviciu, ținea sub tejghea o sticlă de Diet Coke din care bea câte puțin pe parcursul turei. „Este singurul «drog» de care am devenit vreodată dependentă”, glumea ea.

Colegii glumeau pe seama faptului că băutura devenea călduță după câteva ore. Dar Cindy nu vedea rostul să cumpere una nouă. „Încă are cofeină, așa-i?”, spunea ea. Pentru mulți europeni poate părea surprinzător că o persoană în vârstă, care lucrează de ani de zile, se luptă să își cumpere mâncare. În Statele Unite însă, situația nu este deloc ieșită din comun.

Salarii mici într-o industrie care face miliarde

În 2021, anul în care autorul articolului lucra în supermarket, salariul mediu al unui angajat din comerțul alimentar era sub 15 dolari pe oră. Pandemia de COVID-19 a adus profituri uriașe pentru marile lanțuri de magazine. Oamenii cumpărau mai mult, iar supermarketurile au fost printre puținele afaceri care au rămas deschise în timpul restricțiilor.

Chiar și așa, mare parte din câștiguri nu au ajuns la angajați. Companiile au preferat să răscumpere acțiuni și să recompenseze investitorii. În timp ce salariile lucrătorilor au rămas aproape neschimbate.

Mai mult, după ce se ia în calcul inflația, salariile reale ale angajaților din supermarketuri au început chiar să scadă după 2024.

Dar nu a fost mereu așa. Până la începutul anilor 1990, în multe magazine americane existau sindicate puternice. Angajații puteau câștiga salarii considerate de clasă mijlocie și beneficiau de protecție la locul de muncă. Dar pe măsură ce sindicatele au pierdut influență, salariile au scăzut.

Astăzi, doar aproximativ 4% dintre lucrătorii din retail sunt membri de sindicat. Oamenii care asigură funcționarea zilnică a supermarketurilor au foarte puțină putere de negociere în fața marilor companii.

Paradoxul american

Cindy nu era singura persoană aflată în dificultate. Mai mulți casieri din magazin beneficiau de SNAP, principalul program federal american de ajutor alimentar. Sistem funcționează prin acordarea unor sume lunare care pot fi folosite exclusiv pentru cumpărarea alimentelor.

În 2023, aproximativ 23 de milioane de adulți americani au folosit programul. Peste o treime dintre beneficiari erau copii. Cu alte cuvinte, milioane de oameni care muncesc nu câștigă suficient pentru a-și hrăni familiile fără sprijin de la stat.

Aproximativ 22% dintre casierii americani beneficiază chiar ei de SNAP. Astfel, nu este exclus ca o persoană care primește ajutor alimentar să fie servită la casa de marcat de un angajat care primește exact același tip de ajutor. 

Programul SNAP a fost deseori ținta reducerilor bugetare, indiferent de partidul aflat la putere. Administrația lui Ronald Reagan a redus finanțarea în anii 1980. Reformele sociale promovate de Bill Clinton în anii 1990 au adus alte tăieri. În 2025, administrația Donald Trump a diminuat din nou fondurile programului.

O boală de piele netratată 

Autorul articolului a fost angajat direct într-o poziție de supraveghere și câștiga 15,80 dolari pe oră, cu câțiva dolari mai mult decât casierii obișnuiți. Chiar și așa, peste jumătate din venitul său lunar mergea pe chirie.

Se întreba constant cum reușesc colegii să supraviețuiască cu salarii și mai mici. Una dintre colege, Willow, suferea de o formă severă de eczemă. Pielea din jurul ochilor și nasului era roșie și descuamată. Degetele și articulațiile îi erau afectate. Iar bucăți de piele cădeau uneori pe casa de marcat în timp ce lucra. Și avea doar 30 de ani.

Durerea era atât de puternică încât nu putea dormi normal. Autorul a întrebat-o dacă există un tratament eficient. Iar Willow a explicat că da, există o injecție care i-ar putea ameliora aproape complet boala.

Dar problema era costul. Tratamentul costa aproximativ 4.000 de dolari, iar ea nu avea asigurare medicală.

Când a fost întrebată de ce nu solicită Medicaid, sistemul public american destinat persoanelor cu venituri mici, răspunsul a ilustrat una dintre marile probleme ale sistemului american. Câștiga prea mult pentru a se încadra. Pentru a beneficia de asigurare medicală gratuită, ar fi trebuit să lucreze mai puțin și să câștige mai puțini bani. Dar apoi ar fi avut prea puțini bani pentru mâncare. 

Durerea care nu putea fi tratată

O altă casieră din supermarket trăia cu o durere de dinți atât de puternică încât abia mai putea mânca. Avea doar 25 de ani. Avea nevoie urgentă de un tratament de canal, o intervenție stomatologică destul de comună, dar foarte costisitoare în Statele Unite pentru persoanele fără asigurare medicală. Nu avea asigurare dentară și nu își permitea să plătească procedura din propriul buzunar.

În Statele Unite, situația este adesea complicată. Sistemul medical american funcționează în mare parte pe bază de asigurări private, iar serviciile dentare sunt deseori separate de asigurarea medicală obișnuită.

Tânăra spera să obțină o programare la o facultate de medicină dentară. Acolo, studenții practică sub supravegherea profesorilor, iar tratamentele pot fi gratuite sau mult mai ieftine. 

Sărăcia se vede și în zâmbet

În Statele Unite statutul social poate fi adesea ghicit încă din momentul în care o persoană își deschide gura. Datele arată că aproximativ un sfert dintre americanii cu vârsta peste 65 de ani și-au pierdut majoritatea dinților.

Statele Unite se află printre țările dezvoltate cu cele mai ridicate rate ale pierderii danturii. Dar problema nu este doar una estetică.

Durerea dentară reprezintă una dintre principalele cauze ale absențelor școlare în rândul copiilor. Astfel, lipsa accesului la tratamente stomatologice poate afecta inclusiv educația și șansele viitoare ale celor mici.

Diabet tratat pe jumătate

O altă colegă, Lucia, a aflat în timpul perioadei în care lucra la supermarket că suferă de diabet. Nici ea nu avea asigurare medicală. Tot ce primise era o rețetă pentru câteva medicamente și o listă cu alimentele pe care ar trebui să le evite. Consultația avusese loc într-o clinică ieftină, unde oamenii stăteau la coadă pentru orice problemă de sănătate, de la tăieturi și fracturi până la boli cardiovasculare.

Nu era prima afecțiune gravă cu care se confrunta. Anterior fusese tratată și pentru artrită. Dar acum se afla într-o situație absurdă. Nu știa cum să își gestioneze medicamentele. Femeia alterna tratamentele în funcție de simptomele cele mai grave din ziua respectivă. Nu pentru că așa recomandau medicii. Ci pentru că nu avea acces la monitorizare și îngrijire medicală adecvată.

Când nu îți permiți să auzi

Între timp, și Cindy începea să aibă probleme tot mai mari. A început să își piardă auzul. La început au fost mici dificultăți, apoi a devenit tot mai greu să vorbească cu clienții. Nu mai putea să le pună întrebări copiilor despre școală și nici să poarte conversațiile care o făcuseră atât de iubită în magazin. Pierderea auzului este frecvent asociată cu dificultățile economice.

Persoanele cu venituri mici lucrează adesea în medii zgomotoase, precum șantiere, fabrici sau depozite. În plus, ele au acces limitat la servicii medicale preventive.

Problema nu este doar una fizică. Specialiștii avertizează că pierderea auzului poate duce la izolare socială, depresie și deteriorarea sănătății mintale. Pentru cineva ca Cindy, care își construise viața în jurul interacțiunii cu oamenii, situația era devastatoare.

Povestea care a ajuns la televizor

Într-o zi, angajații magazinului au aflat că Cindy fusese aleasă să participe la o emisiune de televiziune locală. Programul prezenta oameni aflați în dificultate financiară și încerca să îi ajute prin donații oferite de sponsori. Reporterii urmau să o intervieveze pe Cindy și apoi să facă un anunț surpriză. O companie urma să îi ofere 3.000 de dolari pentru aparate auditive.

Există însă un detaliu ironic. Cindy știa deja despre donație, dar, pentru emisiune, trebuia să se prefacă surprinsă. A doua zi după difuzare, colegii s-au strâns în jurul telefonului pentru a urmări înregistrarea.

Cindy purta fardul violet închis care îi plăcea atât de mult și o broșă florală prinsă pe uniformă. Vorbea cu entuziasm despre cât de mult îi place să ajute oamenii și cât de mult își iubește locul de muncă.

Când reporterul a anunțat donația pentru aparatele auditive, Cindy a oferit o reacție demnă de un actor profesionist. S-a arătat extrem de surprinsă și a mulțumit emoționată. O femeie care muncise toată viața ajunsese să depindă de o donație televizată pentru a beneficia de un dispozitiv medical esențial.

De ce nimeni nu vorbea despre sindicate

Pe măsură ce vedea tot mai multe exemple de oameni care munceau din greu, dar nu își permiteau tratamente medicale, autorul a început să se gândească la o soluție pe termen lung. Nu era la prima experiență de organizare. Înainte de a lucra în supermarket, fusese cofondator al unei organizații care lupta pentru ștergerea datoriilor studenților și participase la numeroase campanii civice.

Experiența îl învățase un lucru simplu, anume că oamenii pot obține schimbări reale doar atunci când acționează împreună. Așa a apărut ideea formării unui sindicat. Un sindicat le-ar fi putut oferi angajaților mai multă putere de negociere, salarii mai bune, beneficii suplimentare și condiții de muncă mai decente.

Totuși, autorul ezita. Niciun coleg nu vorbea despre astfel de lucruri. De fapt, cuvântul „sindicat” aproape că nu exista în conversațiile de zi cu zi. Interdicția nu era explicită. Managerii nu spuneau direct că angajații nu au voie să se organizeze. Și totuși, exista o teamă permanentă.

Autorul avea impresia că, dacă administrația ar afla că lucrătorii încearcă să formeze un sindicat, cei implicați ar putea fi concediați imediat. Chiar dacă legea americană interzice represaliile împotriva angajaților care încearcă să se organizeze, realitatea este adesea mai complicată.

O companie poate găsi alte motive pentru concediere sau poate crea un climat de intimidare. Pentru oamenii care trăiau de la un salariu la altul, riscul era uriaș. Majoritatea aveau nevoie disperată de locul de muncă. Nu își permiteau să piardă nici măcar câteva săptămâni de venit.

Frica, nesiguranța financiară și sărăcia transformaseră ideea unei lupte colective într-un lux pe care aproape nimeni nu și-l putea imagina.

Povestea tristă a ultimilor ani ai lui Cindy

În timp ce autorul se gândea la toate aceste lucruri, sănătatea lui Cindy se degrada rapid. Slăbea tot mai mult. Ajunsese să cântărească aproximativ 40 de kilograme. Într-o zi a sunat la magazin și a întrebat ceva care i-a alarmat pe toți. Nu mai știa ce zi este. „Lucrez cumva astăzi?”, a fost întrebarea ei.

Altă dată s-a lovit la cap și a rămas cu o umflătură mare și o vânătaie vizibilă. Pentru colegi devenea tot mai clar că femeia nu mai avea puterea de altădată. Situația ei reflecta o problemă tot mai răspândită în Statele Unite.

Economista Teresa Ghilarducci vorbește despre existența a „două pensionări”. Prima este cea a oamenilor cu venituri mari. Ei ajung la bătrânețe cu economii consistente, pensii private și acces la servicii medicale de calitate. Trăiesc mai mult și se bucură de ani liniștiți după încheierea carierei.

A doua este cea a oamenilor cu venituri reduse. Pentru ei, pensionarea este adesea imposibilă. Mulți nu au economii aproape deloc. Statisticile arată că aproape jumătate dintre familiile americane nu dețin economii pentru pensie. Din acest motiv, milioane de oameni continuă să lucreze până la sfârșitul vieții.

Companiile pot profita de cei săraci

Fenomenul s-a accentuat după criza financiară din 2008, când mulți americani și-au pierdut locuințele, economiile și siguranța financiară. Astăzi, numeroși vârstnici lucrează în depozite, în centre de îngrijire, în restaurante sau în supermarketuri.

Companiile profită adesea de această situație. Persoanele în vârstă sunt considerate angajați buni pentru relația cu publicul, datorită experienței și răbdării lor.

Din când în când, câte o poveste ajunge în atenția opiniei publice. În 2022, de exemplu, un videoclip filmat într-un magazin Walmart a devenit viral după ce arăta o femeie în vârstă, epuizată și vizibil nefericită în sala de pauză a angajaților. Internauții au strâns aproximativ 170.000 de dolari pentru ea.

Un alt caz celebru a fost cel al unui casier fără adăpost care lucra pentru lanțul Kroger și pentru care oamenii au donat zeci de mii de dolari. Aceste gesturi emoționează și demonstrează solidaritatea oamenilor obișnuiți.

Însă autorul subliniază că ele nu rezolvă problema de fond. Nu poți construi un sistem social bazat pe clipuri virale și donații ocazionale.

Ultima conversație

Spre finalul perioadei petrecute în supermarket, Cindy a suferit un accident vascular cerebral. Colegii au fost informați că va lipsi o perioadă nedeterminată. Câteva zile mai târziu, telefonul magazinului a sunat. Era Cindy. Vorbea din patul de spital și profund descurajată.

„Vreau să mă întorc la muncă”, a declarat ea. Autorul a crezut inițial că îi este dor de colegi și de clienți. Și era adevărat. Dar principala ei grijă era alta. Nu avea bani.

În sistemul american, mulți angajați depind de zilele de concediu plătit pentru a continua să primească salariu atunci când sunt bolnavi. Cindy înțelegea că, dacă va lipsi prea mult, nu își va mai putea plăti chiria.

Autorul a încercat să o încurajeze. I-a spus că toată lumea din magazin o așteaptă înapoi și că își va reveni.

Nu avea să se întâmple. Câteva luni mai târziu, Cindy a murit.

O femeie și imaginea unei probleme mult mai mari

La prima vedere, povestea lui Cindy este despre o femeie în vârstă care lucra într-un supermarket american. În realitate, ea vorbește despre ceva mult mai amplu. Despre milioane de oameni care muncesc și totuși rămân săraci. Despre angajați care vând mâncare, dar au nevoie de ajutor alimentar pentru a-și hrăni propriile familii. Despre persoane care amână tratamente medicale, suportă dureri cronice sau aleg între medicamente și hrană pentru că nu își permit ambele.

Cindy reprezenta o categorie întreagă de americani care continuă să muncească la vârste înaintate nu pentru că își doresc acest lucru, ci pentru că nu au altă opțiune.

În spatele zâmbetelor de la casa de marcat, al conversațiilor amabile și al serviciilor oferite zilnic clienților se ascund adesea probleme pe care cumpărătorii nu le văd. Salarii insuficiente, lipsa asigurărilor medicale, datorii și teama permanentă că o boală sau câteva zile fără muncă pot însemna pierderea locuinței.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!