The Red Dress: o rochie, 51 de țări și peste un miliard de cusături. Proiectul, la care a contribuit și o româncă, a ajuns și la București

Rochia a fost expusă pentru o singură zi la Facultatea de Litere a Universității din București. Alături de ea a venit și Kirstie Macleod, inițiatoarea proiectului, pentru o întâlnire cu publicul și o discuție despre cei care au lăsat, literalmente, o parte din propria poveste pe mătasea burgundy.

Dincolo de dimensiunile spectaculoase și de numărul uriaș de cusături, „The Red Dress” este construită tocmai din aceste povești individuale. Unele vin din locuri în care broderia este o tradiție transmisă de generații. Altele vin din tabere de refugiați, comunități sărace sau din viețile unor femei care au trecut prin război și violență.

14 ani și 380 de oameni pentru o singură rochie

Proiectul a fost conceput de artista britanică Kirstie Macleod în 2009. Timp de 14 ani, bucăți din rochie au circulat prin lume, fiind brodate înainte ca lucrarea să fie asamblată în forma finală.

Rochia este alcătuită din 87 de panouri de mătase dupion de culoare burgundy. Cântărește 6,8 kilograme și este acoperită, potrivit estimării proiectului, de aproape miliard și jumătate de cusături.

La realizarea ei au contribuit 367 de femei și fete, 11 bărbați și băieți și două persoane non-binare din 51 de țări. În 2026, proiectul a intrat în Guinness World Records drept cel mai mare proiect colaborativ de broderie.

Cifrele spun însă doar o parte din poveste. Macleod a gândit de la început rochia ca pe un mod de a crea legături între oameni care nu vorbeau aceeași limbă și care, în multe cazuri, probabil nu aveau să se întâlnească niciodată.

Refugiate și supraviețuitoare ale războaielor și-au cusut poveștile pe rochie

Printre cei care au lucrat la „The Red Dress” se numără refugiate din Palestina, Siria și Ucraina. Au contribuit și femei care au cerut azil în Marea Britanie după ce au plecat din Iran, Irak, China, Nigeria sau Namibia.

Pe rochie există broderii realizate de supraviețuitoare ale războaielor și genocidurilor din Rwanda, Republica Democrată Congo, Bosnia și Herțegovina sau Kosovo. Alături de ele au lucrat femei din comunități defavorizate din Africa de Sud, Mexic și Egipt.

Unele dintre participante erau artizane cu experiență. Pentru altele a fost prima întâlnire serioasă cu broderia. Fiecare a fost încurajată să creeze ceva care să vorbească atât despre propria viață, cât și despre cultura din care provine.

Proiectul a avut și o componentă economică. Cei 141 de broderi selectați pentru contribuții comandate au fost plătiți pentru munca lor. Aceștia primesc în continuare o parte din veniturile obținute din expoziții și produse asociate proiectului.

România este pe rochie printr-o floare de măceș

Una dintre contribuții îi aparține Denisei Mănoilă, originară din Brașov. Ea a lucrat la „The Red Dress” în 2022 și a ales să reprezinte România printr-un motiv simplu, o floare de măceș, Rosa canina. În jurul florii apar albastrul, galbenul și roșul. 

„Am vrut ca prima broderie a țării mele să-i reprezinte frumusețea, întâi de toate”, a povestit artista din România.

Denisa Mănoilă a început să brodeze la 11 ani și s-a orientat spre motive florale, inspirate de natură. În proiectul internațional, lucrarea ei apare sub numele „Rosa Canina”, o celebrare a frumuseții României.

Ideea s-a născut și dintr-o întâlnire fără o limbă comună

Una dintre experiențele care au inspirat proiectul a avut loc cu mult înainte de prima cusătură a rochiei. În 2002, Kirstie Macleod a călătorit în sudul Indiei și a petrecut timp brodând alături de femeile Lambani din Karnataka.

Nu vorbeau aceeași limbă. Comunicarea s-a construit în jurul acelor, firelor și modelelor pe care le realizau împreună. Artista spune că experiența a rămas cu ea, iar șapte ani mai târziu a devenit una dintre sursele de inspirație pentru „The Red Dress”.

Mai multe broderii Lambani din acea perioadă au fost integrate ulterior chiar în rochie. Proiectul a pornit astfel de la ideea unei conversații între identități și culturi, purtată fără să fie nevoie de cuvinte.

De la o schiță pe un șervețel la muzee din întreaga lume

Kirstie Macleod povestește că totul a început cu o schiță făcută pe spatele unui șervețel. În anii următori, rochia a călătorit dintr-o țară în alta, iar fiecare oprire a adăugat noi broderii și noi povești.

Lucrarea a fost expusă în galerii și muzee din Paris, Londra, Mexic, India, Statele Unite, Bosnia și Herțegovina sau Kosovo. A ajuns și în contexte dedicate drepturilor omului, inclusiv la Consiliul Europei, iar în 2026 a fost invitată la sediul ONU de la Geneva.

Pe măsură ce proiectul s-a dezvoltat, miza sa s-a schimbat și ea. Dialogul despre identitate a rămas, dar rochia a devenit și o platformă pentru oameni ale căror experiențe ajung mai rar în spațiul public.

„The Red Dress” a ajuns și la București

Pe 8 octombrie, rochia a fost expusă în Sala de lectură a Facultății de Litere a Universității din București. Vizitatorii au putut vedea atât obiectul original, cât și versiunea digitalizată a lucrării, prin care broderiile pot fi analizate în detaliu.

Kirstie Macleod a participat la eveniment și a vorbit despre rețeaua de colaboratori, procesul prin care a fost creată lucrarea și dificultatea de a aduce împreună contribuțiile a sute de oameni.

Rochia a fost deja digitalizată la Bath Spa University, iar un alt proiect, dezvoltat la Bournemouth University, urmărește realizarea unei holograme. Astfel, poveștile cusute timp de 14 ani pot fi păstrate și explorate chiar și atunci când rochia își continuă călătoria prin lume.

În cazul „The Red Dress”, tocmai drumul face parte din operă. Din România până în Rwanda, din Ucraina până în India, bucăți de vieți care nu s-ar fi întâlnit altfel au ajuns una lângă alta. Iar printre miliardele de cusături se află și o mică floare de măceș, cusută pentru România.