Pactul Național pentru Agricultură propune o Strategie Națională a Apei – România 2050: apă, energie și agricultură într-un plan comun

Seceta din această perioadă readuce în atenție problema modului în care România își gestionează resursele de apă și infrastructura hidrotehnică. Disponibilitatea apei are efecte nu doar asupra agriculturii. Ci și asupra producției hidroenergetice, infrastructurii de irigații, industriei și protecției împotriva fenomenelor hidrologice extreme.

Într-o analiză transmisă  marți, Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă propune o abordare pe termen lung, printr-o Strategie Națională a Apei – România 2050, care să stabilească obiective pentru stocarea și utilizarea resurselor de apă.

Ce este Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă

Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă a fost lansat la Alba Iulia în ianuarie 2023 ca un parteneriat între sectorul agricol și societatea civilă.

La momentul lansării, printre organizațiile semnatare s-au numărat Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Patronatul Român Alba, Asociația Agricultorilor Maghiari – Organizația Mureș, Asociația Țara Vinului și Asociația Județeană a Crescătorilor de Animale „Apulum” Alba.

Pactul a fost prezentat ca o inițiativă care urmărește să reunească reprezentanți ai sectorului agricol și ai mediului asociativ în jurul unor teme legate de dezvoltarea agriculturii și a economiei rurale.

În documentul transmis în august 2026, reprezentanții Pactului își extind analiza dincolo de problemele strict agricole. Și pun în discuție relația dintre apă, energie, agricultură, industrie și securitate alimentară.

Președintele Pactului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă – Alba, Dr. ing. Nicu Vasile, susține că aceste domenii trebuie analizate împreună. „România nu are o strategie care să transforme apa în motor al dezvoltării economice.”

În aceeași analiză, Nicu Vasile susține că România ar trebui să înceapă o dezbatere națională privind apa, energia, agricultura și industria, pornind de la faptul că aceste domenii sunt interdependente.

România are o infrastructură hidrotehnică extinsă

Datele Administrației Naționale „Apele Române” indică existența unei infrastructuri importante la nivel național.

România are 78.905 kilometri de cursuri de apă, 270 de lacuri de acumulare, cu un volum total de aproximativ 14,5 miliarde de metri cubi. Precum și aproximativ 6.600 de kilometri de regularizări ale râurilor și 7.100 de kilometri de diguri.

Sistemul include și peste 1.500 de baraje cu efect de atenuare a inundațiilor, cu o capacitate de aproximativ 3,7 miliarde de metri cubi.

Această infrastructură are mai multe funcții: acumularea și gestionarea apei, protecția împotriva inundațiilor, alimentarea unor sisteme de irigații. Și, în anumite cazuri, susținerea producției de energie.

Pactul consideră că infrastructura existentă trebuie analizată în ansamblu. Și că investițiile viitoare ar trebui stabilite pe baza unor criterii tehnice și economice.

Utilizarea apei a scăzut puternic după 1990

Una dintre principalele teme ale analizei este evoluția consumului de apă.

Potrivit datelor citate din analize ale Băncii Mondiale, cererea totală de apă a României a scăzut de la aproximativ 20,4 miliarde de metri cubi în 1990 la circa 6,5 miliarde de metri cubi.

Reducerea a avut loc în contextul transformărilor economice de după 1990, inclusiv diminuarea activității industriale și reducerea utilizării infrastructurii de irigații.

Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă consideră că această evoluție trebuie interpretată cu atenție. Potrivit organizației, reducerea utilizării apei nu reprezintă automat o creștere a eficienței economice. O parte importantă a scăderii este legată de reducerea activității unor sectoare economice.

Astfel, problema propusă spre analiză este nu doar câtă apă consumă România. Ci și ce cantitate de apă poate utiliza în mod eficient pentru producție.

Între inundații și secetă: propunerea unei „gospodăriri strategice a apei”

Unul dintre conceptele centrale ale documentului este cel de „gospodărire strategică a apei”.

Autorii analizei pornesc de la alternanța dintre perioadele cu precipitații abundente și cele secetoase. În timpul ploilor importante, cantități mari de apă pot ajunge rapid în principalele cursuri de apă și ulterior în Dunăre. În timp ce câteva luni mai târziu agricultura poate avea nevoie de apă suplimentară.

În acest context, Pactul propune ca infrastructura de acumulare să fie analizată și prin prisma capacității sale de a contribui la reducerea efectelor secetei.

„Putem avea milioane de metri cubi de apă care ajung rapid în Dunăre în perioadele cu precipitații abundente, iar câteva luni mai târziu fermierii să se confrunte cu lipsa apei.”

Potrivit documentului, soluția propusă este trecerea de la o abordare concentrată pe gestionarea situațiilor de criză la una bazată pe planificarea și utilizarea strategică a resurselor de apă.

Hidroenergia rămâne un pilon al sistemului energetic

Relația dintre apă și energie reprezintă o altă componentă importantă a analizei.

În 2025, hidrocentralele au produs aproximativ 12,2 TWh de energie electrică, potrivit datelor Transelectrica. Producția hidro a reprezentat aproximativ un sfert din producția netă internă de energie electrică.

Puterea hidro netă instalată în sistem a fost de aproximativ 6.365 MW.

Producția hidro poate varia semnificativ de la un an la altul, în funcție de condițiile hidrologice. În acest context, documentul Pactului propune evaluarea proiectelor hidroenergetice nefinalizate și modernizarea centralelor existente acolo unde investițiile sunt justificate tehnic și economic și respectă cerințele de mediu și siguranță.

Energia are efect direct asupra costurilor din agricultură

Legătura dintre apă și energie este importantă și pentru agricultură.

Sistemele de irigații presupun stații de pompare, energie electrică, canale, conducte și infrastructură de distribuție. Prin urmare, costul energiei poate influența direct costul utilizării apei pentru irigații.

În document sunt enumerate mai multe domenii pentru care costurile energetice au efect asupra competitivității:

• irigațiile;
• producția agricolă;
• procesarea alimentelor;
• industria îngrășămintelor;
• industria chimică;
• metalurgia;
• industria prelucrătoare.

Pactul susține că politica energetică trebuie analizată și din perspectiva competitivității economice și a capacității României de a transforma resursele interne în produse cu valoare adăugată.

Irigațiile: infrastructură extinsă, dar utilizare mai redusă

România dispune în continuare de o infrastructură importantă pentru irigații.

ANIF are în patrimoniu aproximativ 2,989 milioane de hectare de amenajări pentru irigații, peste 10.400 de kilometri de canale de aducțiune și distribuție, aproximativ 24.500 de kilometri de rețele de conducte îngropate și 2.568 de stații de pompare.

În campania din 2025, ANIF a raportat aproximativ 1,823 milioane de hectare pregătite pentru irigat și aproape 997.000 de hectare contractate.

Diferența dintre suprafața totală amenajată și cea pregătită sau contractată într-un anumit an arată că existența infrastructurii nu este suficientă pentru a garanta utilizarea efectivă a acesteia.

Este necesar ca întregul lanț să funcționeze: sursă de apă, stații de pompare, energie, conducte, presiune și infrastructură la nivelul exploatației agricole.

Ce propune Pactul

Propunerea centrală a documentului este elaborarea unei Strategii Naționale a Apei – România 2050.

Potrivit Pactului, strategia ar trebui să stabilească obiective pentru perioade de 10, 20 și 30 de ani și să răspundă unor întrebări precum:

• câtă apă are România;
• câtă apă poate fi stocată;
• câtă apă este utilizată;
• câtă apă se pierde;
• unde există deficit;
• unde există excedent;
• ce cantitate trebuie rezervată populației;
• ce resurse sunt necesare agriculturii;
• ce resurse sunt necesare industriei;
• câtă apă poate fi utilizată pentru producerea energiei.

Zece priorități propuse pentru România

Documentul transmis de Pact formulează zece direcții de acțiune.

1. Strategia Națională a Apei – România 2050

Elaborarea și adoptarea unui document strategic cu obiective pe termen lung privind resursele de apă, infrastructura de stocare și distribuție și utilizarea apei pentru populație, agricultură, industrie și energie.

2. Inventarierea acumulărilor și barajelor strategice

Evaluarea infrastructurii existente din punct de vedere al stării tehnice, capacității, costurilor de reabilitare, rolului energetic și contribuției la protecția împotriva inundațiilor.

3. Publicarea stării tehnice a infrastructurii

Pactul propune publicarea informațiilor privind starea tehnică și programele de reabilitare pentru infrastructura strategică.

4. Evaluarea și finalizarea proiectelor hidroenergetice fezabile

Proiectele nefinalizate ar urma să fie analizate pe baza costurilor necesare pentru finalizare, puterii instalate, producției estimate, costului energiei și beneficiilor pentru sistem.

5. Retehnologizarea hidrocentralelor existente

Modernizarea infrastructurii hidroenergetice existente este propusă acolo unde investițiile pot crește eficiența, producția sau flexibilitatea sistemului.

6. Dezvoltarea stocării energiei

Documentul propune accelerarea dezvoltării capacităților de stocare și evaluarea proiectelor de centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj, cunoscute sub denumirea CHEAP.

În viziunea autorilor, aceste proiecte ar putea avea un rol în integrarea producției variabile din surse eoliene și fotovoltaice, acolo unde condițiile tehnice și economice permit.

7. Energie competitivă pentru agricultură și industrie

Pactul propune identificarea unor mecanisme prin care energia produsă competitiv în România să poată susține agricultura, industria alimentară, industria chimică, metalurgia și industria prelucrătoare.

8. Corelarea apei și energiei cu producția

O altă propunere este integrarea politicilor privind apa și energia cu politicile agricole și industriale.

9. Reducerea pierderilor

Documentul include reducerea pierderilor din sistemele de apă și energie printre prioritățile propuse.

10. Integrarea politicilor publice

Ultima direcție urmărește corelarea politicilor privind apa cu cele privind energia, agricultura, industria și securitatea alimentară.

Apa, energia și agricultura într-o singură strategie

Propunerea Pactului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă pornește de la ideea că politica apei nu poate fi tratată separat de politica energetică și agricolă.

România dispune de o infrastructură hidrotehnică extinsă, de o capacitate hidroenergetică importantă și de milioane de hectare de terenuri deservite sau potențial deservite de sisteme de irigații.

În același timp, utilizarea apei s-a redus puternic față de perioada de după 1990, pe fondul transformărilor economice și industriale.Iiar disponibilitatea resurselor variază în funcție de perioadă și regiune.

Pentru autori, aceste elemente justifică o abordare comună a resurselor de apă, energiei, agriculturii și industriei.

Ce solicită Pactul Național pentru Agricultură

În urma analizei, reprezentanții Pactului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă solicită Guvernului, Parlamentului și administrației publice declanșarea unui program național privind protejarea și utilizarea resurselor de apă, producția de energie și dezvoltarea agriculturii și industriei.

Apelul include zece măsuri:

1. elaborarea și adoptarea Strategiei Naționale a Apei – România 2050;
2. inventarierea publică a acumulărilor și barajelor strategice;
3. publicarea stării tehnice și a programelor de reabilitare;
4. evaluarea și finalizarea proiectelor hidroenergetice fezabile;
5. retehnologizarea hidrocentralelor existente;
6. extinderea și modernizarea infrastructurii de irigații;
7. dezvoltarea stocării energiei și evaluarea proiectelor CHEAP;
8. crearea unor mecanisme pentru energie competitivă destinată agriculturii și industriei;
9. reducerea pierderilor din sistemele de apă și energie;
10. corelarea politicilor privind apa cu cele energetice, agricole, industriale și de securitate alimentară.