Testul iernii se trece cu una pregătire a sistemului. Dar asta nu depinde însă doar de cantitățile de energie disponibile. Contează și funcționarea rețelelor, aprovizionarea cu gaze a centralelor electrice. La fel, va influența evoluția vremii și capacitatea autorităților de a interveni în cazul unor dezechilibre. Documentele publice descriu principalele riscuri și măsuri administrative. Acestea nu oferă, în toate cazurile, cifre detaliate care să permită evaluarea independentă a fiecărui scenariu.
Transelectrica și operatorii de distribuție au prezentat situația rețelelor
În cadrul reuniunii organizate de Ministerul Energiei, Transelectrica, operatorii rețelelor de distribuție și producătorii de energie au prezentat situația sistemelor de transport și distribuție a electricității și gazelor naturale. Au fost analizate scenariile de funcționare pentru lunile de iarnă, resursele disponibile și capacitățile de producție, inclusiv situația hidrologică, relevantă pentru producția hidrocentralelor.
Un punct important îl reprezintă legătura dintre cele două sisteme energetice. O parte din energia electrică este produsă în centrale pe gaze naturale. Astfel, problemele de aprovizionare cu combustibil sau scăderea presiunii în conducte pot afecta și producția de electricitate în timpul iernii. În proiectul de act normativ pentru iarna 2026–2027, Ministerul Energiei avertizează că temperaturile scăzute pot determina creșterea consumului casnic de gaze. În plus, pot pune presiune asupra rețelei de transport. Dacă apar probleme de presiune sau nu sunt disponibile cantități suficiente de gaze din import, producția termocentralelor care funcționează pe acest combustibil poate fi redusă de-a lungul iernii.
Comandamentul energetic al iernii, prevăzut să funcționeze până la 31 martie 2027
Proiectul publicat de Ministerul Energiei prevede constituirea Comandamentului energetic de iarnă pentru intervalul 1 noiembrie 2026 – 31 martie 2027. Structura ar urma să monitorizeze funcționarea Sistemului Energetic Național și a Sistemului Național de Transport al Gazelor Naturale. De asemenea, va identifica eventualele disfuncționalități și să coordoneze măsurile operative necesare. Proiect de hotărâre de Guvern se află deocamdată în transparență publică.
Comandamentul ar trebui să urmărească evoluția consumului, resursele energetice disponibile și funcționarea infrastructurii, informând Guvernul atunci când situația o impune. Scopul este menținerea siguranței în alimentare în perioada iernii, când cererea crește, iar sistemul poate deveni mai vulnerabil la indisponibilități ale unor capacități de producție sau transport.
Documentele publice permit identificarea principalelor vulnerabilități luate în calcul de autorități. Totuși, acesta nu oferă toate datele cantitative necesare pentru o evaluare completă a pregătirii sistemului. Nota de fundamentare a proiectului pentru iarna 2026–2027 descrie obiectivul de a evalua consumul estimat și de a stabili resursele necesare pentru acoperirea acestuia. Docmentul nu prezintă cifre concrete pentru toate ipotezele de lucru. Documentația aflată în dezbatere nu e însoțită de analiza detaliată a Dispeceratului Energetic Național privind scenariile de risc. În anii anteriori, aceasta nu lipsea din proiectele similare.
Asta nu înseamnă că autoritățile nu au date operaționale sau că sistemul nu este pregătit. Înseamnă că, din informațiile publice, nu pot fi verificate independent toate ipotezele și marjele de siguranță pe care se bazează planificarea pentru iarnă. Pentru evaluarea situației sunt relevante și rapoartele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Instituția publică indicatori privind serviciile de transport, distribuție și starea tehnică a rețelelor electrice. De asemenea, a făcut publici și indicatorii privind furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale. Aceste rapoarte oferă un reper asupra performanței infrastructurii. Totuși, nu reprezintă, în sine, o prognoză a funcționării sistemului în condiții de ger.
Ce ar putea pune presiune pe sistem în lunile reci ale iernii
Pregătirea pentru iarnă presupune gestionarea mai multor riscuri care se pot suprapune.
- Creșterea consumului: temperaturile scăzute pot majora cererea de gaze pentru încălzire și de electricitate pentru consumul casnic și industrial.
- Aprovizionarea cu gaze: dificultățile de import sau problemele din rețeaua de transport pot limita cantitățile disponibile pentru consumatori și centralele electrice.
- Disponibilitatea capacităților de producție: indisponibilitatea unor grupuri energetice poate reduce rezerva de putere a sistemului.
- Condițiile hidrologice: nivelul resurselor de apă influențează producția hidrocentralelor și flexibilitatea mixului energetic.
- Funcționarea infrastructurii: avariile sau restricțiile de transport și distribuție pot afecta alimentarea chiar și atunci când există suficiente resurse la nivel național.
Ce arată datele publice despre rețele și funcționarea sistemului
Pe lângă proiectul de hotărâre pentru sezonul rece, Transelectrica publică informații despre funcționarea rețelei de transport, producția și consumul de electricitate, capacitățile de transport . De asemenea, a făcut publice și rapoartele sale periodice. În raportul pentru primul trimestru din 2026, compania a consemnat o creștere de 9% a producției nete de energie față de aceeași perioadă din 2025. Consumul intern net a scăzut ușor, cu 0,1%, se mai consemnează în document. Aceste valori descriu însă primul trimestru al anului și nu trebuie interpretate ca o prognoză pentru iarna 2026–2027.
În septembrie, oficialii Ministerului Energiei declarau că urmăresc evoluția stocurilor de gaze și că depozitele reprezintă o rezervă de siguranță pentru sezonul rece. În aceeași perioadă, Cristian Bușoi, secretar de stat în minister, indica un grad de umplere a depozitelor de 73,57%, peste media europeană la momentul declarației. Este o valoare punctuală, din septembrie, și nu trebuie confundată cu nivelul stocurilor de la sfârșitul lunii octombrie
Pregătirea pentru iarnă nu se măsoară doar în rezerve
Verificările efectuate înaintea sezonului rece sunt o etapă necesară, dar capacitatea sistemului de a face față perioadelor geroase depinde de mai mulți factori: disponibilitatea efectivă a centralelor, alimentarea cu combustibil, starea rețelelor și posibilitatea de a interveni rapid atunci când apar dezechilibre.
Pentru o imagine completă asupra gradului de pregătire ar fi utile publicarea unor estimări cantitative privind consumul în scenarii de temperaturi foarte scăzute, capacitatea de producție disponibilă, rezervele operaționale și măsurile prevăzute pentru eventuale deficite. Aceste informații ar permite compararea mai clară a resurselor cu necesarul estimat. În plus, ar face mai ușor de înțeles ce garanții există pentru continuitatea alimentării populației și a economiei.
