Regula celor trei culori de pe TikTok, apreciată de nutriționiști. Cum poate ajuta la slăbit fără să mai numeri caloriile

Regula celor trei culori de pe TikTok, apreciată de nutriționiști. Cum poate ajuta la slăbit fără să mai numeri caloriile
Imagine Regula celor 3 culori pentru slăbit (sursa foto: Pexels)
O nouă tendință de pe TikTok atrage atenția nutriționiștilor. „Regula celor trei culori” îi încurajează pe oameni să includă cel puțin trei alimente vegetale de culori diferite la fiecare masă. Specialiștii spun că metoda poate contribui la pierderea în greutate și la o alimentație mai echilibrată, fără diete restrictive sau număratul caloriilor. 

TikTok este plin de trenduri despre slăbit, însă multe dintre ele sunt criticate de specialiști. De această dată, însă, nutriționiștii spun că „regula celor trei culori” este una dintre puținele recomandări virale care chiar poate avea beneficii.

Ideea este simplă. La fiecare masă ar trebui să existe cel puțin trei alimente vegetale de culori diferite. Poate fi vorba despre o salată cu roșii, spanac și morcovi sau despre un sandwich în care adaugi roșii, castraveți și ardei. Scopul este să consumi o varietate mai mare de fructe și legume, nu să elimini anumite alimente. 

De ce funcționează

Potrivit dieteticianului Michelle Routhenstein, regula este ușor de urmat și îi încurajează pe oameni să adauge alimente sănătoase în farfurie, în loc să se concentreze pe restricții. Specialista explică faptul că un consum mai mare de fructe și legume crește aportul de fibre, apă și compuși vegetali benefici. Aceștia oferă senzația de sațietate și pot ajuta la controlul aportului caloric fără ca persoana să fie nevoită să numere fiecare calorie. 

O analiză publicată în 2022, citată de Healthline, a arătat că dietele bogate în fructe și legume colorate sunt asociate cu un indice de masă corporală mai mic, o circumferință redusă a taliei și valori mai bune ale colesterolului. 

Fiecare culoare aduce alți nutrienți

Nutriționiștii explică faptul că nuanțele diferite ale fructelor și legumelor indică prezența unor vitamine și fitonutrienți diferiți. Roșiile și ardeii roșii sunt bogați în licopen și vitamina C. Morcovii și dovleacul conțin beta-caroten și vitamina A. Legumele verzi furnizează acid folic, vitamina K și fibre, iar fructele albastre sau mov sunt bogate în antioxidanți. Chiar și alimentele albe, precum conopida, ceapa sau usturoiul, contribuie cu fibre și potasiu. 

Regula nu este suficientă de una singură

Specialiștii atrag atenția că o farfurie colorată nu înseamnă automat o masă echilibrată. Proteinele, grăsimile sănătoase și carbohidrații complecși rămân esențiali pentru menținerea masei musculare, controlul glicemiei și senzația de sațietate. Regula celor trei culori ar trebui privită ca o metodă simplă de a consuma mai multe plante, nu ca o dietă în sine. 

Nutriționista Kristin Kirkpatrick recomandă ca schimbările să înceapă încă din supermarket. O privire rapidă în coș poate arăta dacă predomină o singură culoare. Adăugarea unor fructe sau legume din alte categorii poate crește diversitatea alimentației fără eforturi mari. 

0 comentarii Comentarii