Cum poate arăta reciclarea textilelor în România? Raul Pop, Ministerul Mediului, explică cum statul și industria trebuie să colaboreze pentru un sistem viabil

Cum poate arăta reciclarea textilelor în România? Raul Pop, Ministerul Mediului, explică cum statul și industria trebuie să colaboreze pentru un sistem viabil
Imagine Cum arată colaborare dintre stat și privat pentru reciclarea textilelor (sursă foto: RawPixels)
România se află într-o etapă în care trebuie să construiască un sistem prin care hainele și celelalte produse textile să fie colectate, sortate, reutilizate și, acolo unde este posibil, reciclate. Procesul face parte din schimbarea prin care Uniunea Europeană încearcă să transforme industria textilă într-una mai circulară, în care produsele să rămână cât mai mult timp în economie și să ajungă cât mai puțin la gunoi.

La conferința „Circular Textiles – Less Waste, More Future” de la București, Raul Pop, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a vorbit despre provocările pe care le are România în construirea acestui sistem. „Autoritățile nu ar trebui să se grăbească să inventeze un mecanism complet nou, ci să învețe din sistemele deja existente și să construiască un model în care instituțiile statului și industria să lucreze împreună”, a declarat oficialul.

Ce înseamnă EPR pentru textile

Responsabilitatea extinsă a producătorului schimbă principiul după care funcționează gestionarea produselor după ce acestea sunt puse pe piață. Producătorii sunt responsabili de fabricarea și vânzarea hainelor, dar va trebui să contribuie și la costurile gestionării lor atunci când devin inutilizabile pentru consumator. În cazul textilelor, sistemul trebuie să asigure bani și infrastructură pentru colectare, sortare, reutilizare și reciclare. În același timp, prin modul în care sunt stabilite contribuțiile producătorilor, sistemul poate încuraja apariția unor produse mai rezistente și mai ușor de reciclat.

România are avantajul că poate privi deja către alte sisteme care funcționează sau sunt în curs de implementare în Europa. Raul Pop spune că există două modele principale pe care autoritățile le pot avea în vedere. „Unul în care producătorii pot alege între mai multe organizații care gestionează responsabilitatea EPR și unul bazat pe un monopol reglementat, precum Sistemul de Garanție-Returnare pentru ambalaje. Din acestea putem învăța multe principii de operare, erori de implementare, lucruri care funcționează și lucruri care nu funcționează”, a explicat secretarul de stat.

Un sistem EPR înseamnă un mecanism funcțional în care să fie foarte clar cine colectează, cine sortează, cine plătește, cine controlează, cine stabilește ce este deșeu și ce poate fi reutilizat și cum sunt împărțite responsabilitățile între instituțiile statului și companiile private.

România are nevoie de timp, dar și de coordonare

Raul Pop spune că Ministerul Mediului are, în acest moment, foarte multe priorități. Implementarea unui nou sistem pentru textile concurează cu alte dosare europene și cu problemele care apar direct în teren. „Ministerul Mediului este inundat de foarte multe priorități, de la Uniunea Europeană către statele membre, către România, de la presiunile de pe teren către minister. Lucrurile se mișcă foarte greu”, a spus el.

Raul Pop, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (sursă foto: Coaliția pentru Economia Circulară)

Potrivit secretarului de stat, dificultatea nu este specifică doar României. „Și la nivel european lucrurile se mișcă lent, însă Uniunea Europeană are un avantaj. Mai multe țări au deja sisteme sau proiecte-pilot din care se pot extrage lecții. România ar trebui să învețe din experiența altor state înainte de a lua decizii care pot fi dificil de schimbat ulterior”, a punctat Raul Pop.

Trebuie să știm ce facem cu hainele după colectare

Secretarul de stat a vorbit despre managementul textilelor pe întregul lor ciclu de viață. O haină aruncată de consumator nu este automat un deșeu fără valoare. Poate fi reutilizată, reparată, revândută sau, dacă nu mai poate fi purtată, poate deveni materie primă pentru reciclare. 

„În România, colectarea separată a textilelor a început de la 1 ianuarie 2025. Însă colectarea este doar prima etapă. Dacă sistemul va ajunge să strângă cantități tot mai mari de haine, trebuie să existe și capacitatea de a le sorta și de a decide rapid care sunt reutilizabile, care pot fi reciclate și care nu mai au valoare”, a specificat el. 

Statul și industria trebuie să vorbească între ele

Raul Pop a spus că construirea unui asemenea sistem nu poate fi făcută exclusiv de administrația publică. „Managementul textilelor pe tot ciclul de viață este un lucru care, până acum, nu a fost asumat pe deplin de industrie. În același timp, nici autoritățile nu pot lua toate deciziile fără să țină cont de experiența companiilor care lucrează deja în domeniu”, a spus oficialul.

Un sistem funcțional trebuie să includă producătorii, importatorii, comercianții, colectorii, operatorii de sortare, reciclatorii, organizațiile de responsabilitate a producătorilor, autoritățile centrale și locale și instituțiile de control. Secretarul de stat a atras atenția și asupra riscului de a construi un sistem în care „anumite categorii de actori sunt lăsate în afara discuției, deși deciziile luate le vor afecta direct activitatea”.

EPR nu trebuie să însemne doar încă o obligație pentru companii

În opinia lui Raul Pop, un mecanism bazat exclusiv pe frica de sancțiuni nu poate produce rezultate pe termen lung. Companiile trebuie să aibă un interes economic real pentru a participa la sistem și pentru a investi în soluții circulare. „Toate instituțiile de stat și mediul de afaceri trebuie să colaboreze și trebuie să o facă dintr-un interes real. Trebuie să fie bazat pe un principiu economic. Operațiunea doar din frica de amenzi nu funcționează și acest lucru nu garantează sustenabilitatea pe termen lung”, a afirmat secretarul de stat.

Dacă gestionarea textilelor devine doar o obligație birocratică, există riscul ca firmele să caute cea mai ieftină modalitate de a se conforma, nu neapărat cea mai eficientă modalitate de a păstra materialele în economie. De aceea, sistemul trebuie să creeze și o piață pentru reutilizare și reciclare și să facă investițiile în infrastructură viabile economic.

România nu pornește de la zero

Chiar dacă sistemul pentru textile este încă în construcție, România nu pornește complet de la zero. Există companii care colectează și sortează textile. Există o piață importantă de haine second-hand. Există experiență acumulată în gestionarea altor fluxuri de deșeuri.

Problema este conectarea acestor elemente într-un sistem coerent. La nivel european, una dintre lecțiile importante este că reutilizarea trebuie să rămână o prioritate. Hainele care mai pot fi purtate ar trebui să rămână cât mai mult timp în circulație. Abia după ce această variantă nu mai este posibilă ar trebui să intre în discuție reciclarea materialului.

În același timp, reciclarea rămâne veriga lipsă a lanțului. Pentru hainele deteriorate, prea uzate sau realizate din materiale care nu mai permit reutilizarea, este nevoie de capacități industriale care să transforme textilele vechi în materie primă.

Ceea ce funcționează deja

România are o piață de second-hand bine dezvoltată. Colectarea și sortarea textilelor sunt activități în care există deja experiență. În loc să fie construite structuri paralele, acestea ar trebui integrate într-un sistem mai mare și mai bine finanțat. „În acest punct, experiența altor state europene poate fi utilă pentru România. Nu există însă un model care să poată fi copiat integral. Fiecare țară are propriul nivel de colectare, infrastructură, piață second-hand și capacitate de reciclare”, a adăugat Raul Pop.

Provocarea pentru România, punctează el, este să găsească echilibrul dintre regulile europene comune și realitățile locale. 

Un sistem care trebuie să reziste 

Secretarul de stat a vorbit și despre continuitatea instituțională. „Trebuie să privim capacitatea instituțiilor de stat ca pe un factor de risc. Proiectele publice trebuie gândite astfel încât să poată continua și după schimbarea oamenilor care ocupă funcții în administrație”, a spus el. 

În cazul unui sistem EPR, implementarea nu se termină odată cu adoptarea unei legi. Urmează ani de ajustări, investiții, dezvoltare de infrastructură, controale și modificări ale regulilor în funcție de rezultatele obținute. „Afacerile publice trebuie să fie gândite dinainte și trebuie să existe continuitate între mandatele publice”, a afirmat Raul Pop.

Secretarul de stat spune însă că vede și motive de optimism. În jurul acestui subiect s-a format deja o comunitate de oameni din administrație și din industrie care discută constant și care poate asigura o anumită continuitate. „Acum avem o masă critică de oameni care pot garanta continuitatea între așezările decisive”, a spus el.

Textilele și lanțul valoric

România are nevoie de un sistem construit împreună de instituții, companii și ceilalți actori ai lanțului valoric. Scopul este să se creeze un mecanism prin care textilele să primească o a doua viață, să fie reciclate atunci când reutilizarea nu mai este posibilă și să nu ajungă inutil la incinerare sau la groapa de gunoi.

„Lucrurile nu pot funcționa în manieră izolată. Toate instituțiile de stat și mediul de afaceri trebuie să colaboreze”, a concluzionat Raul Pop.

0 comentarii Comentarii