Principiul care a stat la baza comerțului mondial își pierde sensul. Clauza națiunii celei mai favorizate este golită de conținut

Conform unei opinii semnate de John Clarke și publicate în Borderlex, problema privește atât comerțul, cât și sensul cuvintelor. Clarke a fost director pentru relații internaționale în Comisia Europeană și negociator comercial principal al Uniunii Europene.

Săptămâna trecută, Statele Unite au impus tarife de cel puțin 10% pentru produse provenite din aproximativ 60 de economii. Măsurile au fost adoptate prin Secțiunea 301 și au vizat inclusiv Uniunea Europeană și Cambodgia. Washingtonul a justificat decizia prin existența muncii forțate în statele sancționate.

Canada, sancționată printr-o lege din 1930

Mai puțin observată a fost sancționarea separată a Canadei, unul dintre cei mai apropiați parteneri comerciali ai Statelor Unite. Washingtonul a folosit Secțiunea 338 din legea comercială adoptată în 1930, un instrument aplicat foarte rar.

Prevederea permite Casei Albe să impună tarife statelor care oferă altor țări un tratament comercial mai favorabil. Președintele dispune de o libertate considerabilă pentru stabilirea situațiilor considerate discriminatorii împotriva produselor provenite din Statele Unite.

Această regulă poate fi considerată un precursor rudimentar al clauzei națiunii celei mai favorizate. Principiul a devenit ulterior o componentă centrală a acordurilor GATT și a Organizației Mondiale a Comerțului.

Clauza stabilește că orice avantaj tarifar oferit unei țări trebuie extins imediat tuturor membrilor organizației. Tratamentul trebuie acordat necondiționat, astfel încât produsele similare să nu fie discriminate în funcție de origine.

Disputa comercială privește importurile canadiene de brânzeturi

Nemulțumirea Statelor Unite privește parțial acordul comercial CETA, încheiat între Canada și Uniunea Europeană. Prin acest acord, Canada a acordat produselor europene condiții mai bune decât celor americane.

Uniunea Europeană beneficiază de o cotă anuală de 18.500 de tone de brânzeturi fără taxe vamale. Statele Unite primesc o cotă de 12.500 de tone prin acordul comercial încheiat cu Mexicul și Canada.

O parte importantă a licențelor pentru importurile europene este deținută de comercianții canadieni. Aceștia urmăresc să importe produse europene considerate superioare din perspectiva calității și diversității.

În schimb, comercianții canadieni nu dețin licențe similare pentru brânzeturile americane importate prin acordul USMCA. Diferența a devenit unul dintre argumentele folosite de Washington pentru acuzațiile privind discriminarea produselor americane.

John Clarke a participat la negocierea cotei europene pentru brânzeturi și consideră rezultatul o realizare importantă. Acordul a reprezentat prima deschidere semnificativă a sectorului canadian al produselor lactate, protejat tradițional prin numeroase restricții.

Discriminarea este permisă prin acordurile de liber schimb

Washingtonul consideră că avantajul acordat Uniunii Europene afectează exportatorii americani și încalcă principiul tratamentului egal. Drept răspuns, Statele Unite au impus tarife de 25% pentru mai multe produse canadiene.

Administrația americană a amenințat că taxele pot ajunge la 100% sau chiar mai mult. Majorarea ar urma să fie aplicată dacă autoritățile canadiene refuză să modifice condițiile oferite exportatorilor americani.

Concesia canadiană este într-adevăr discriminatorie în favoarea Uniunii Europene, însă discriminarea este permisă de regulile comerciale. Acordurile de liber schimb există tocmai pentru acordarea unor condiții preferențiale partenerilor participanți.

Acordurile comerciale regionale reprezintă o excepție recunoscută de la principiul națiunii celei mai favorizate. Excepția este prevăzută de articolul 24 al Acordului General pentru Tarife și Comerț.

Prin urmare, aplicarea Secțiunii 338 poate fi incompatibilă cu angajamentele comerciale asumate chiar de Statele Unite. Washingtonul ar putea contesta situația prin mecanismele Organizației Mondiale a Comerțului, dacă apreciază că regulile au fost încălcate.

Statele Unite aplică aceleași excepții propriilor parteneri

Poziția americană este contradictorie, deoarece Statele Unite au încheiat numeroase acorduri bilaterale de liber schimb. Printre parteneri se află Canada, Mexicul, Australia, Marocul, Singapore și alte economii importante.

Prin definiție, aceste acorduri oferă produselor americane condiții mai bune decât celor provenite din alte state. În schimb, Washingtonul acordă partenerilor săi un acces preferențial pe piața Statelor Unite.

O eventuală sancționare a acestor avantaje de către Uniunea Europeană ar fi considerată inacceptabilă de administrația americană. Totuși, Washingtonul folosește exact această logică pentru a justifica măsurile aplicate împotriva Canadei.

Contradicția este și mai evidentă deoarece Statele Unite au deja un acord de liber schimb cu autoritățile canadiene. Acordul este renegociat, iar Washingtonul poate solicita condiții mai bune pentru brânzeturi sau alte produse.

Folosirea Secțiunii 338 poate reprezenta, în aceste condiții, o formă suplimentară de presiune asupra guvernului canadian. Amenințarea tarifară oferă Statelor Unite un instrument de negociere dincolo de procedurile stabilite prin acordul comercial existent.

Clauzele MFN apar tot mai des în acordurile comerciale

Clauzele privind națiunea cea mai favorizată au devenit tot mai frecvente în acordurile moderne de liber schimb. Acordul dintre Uniunea Europeană și Japonia include, de exemplu, o asemenea prevedere.

Dacă Japonia oferă ulterior altei țări un acces mai bun, avantajul trebuie extins și exportatorilor europeni. Regula se aplică produselor care nu au fost complet liberalizate, inclusiv anumitor cote pentru produse agricole.

Asemenea prevederi pot produce însă un efect de descurajare asupra viitoarelor negocieri comerciale. Statele devin mai prudente când oferă concesii, deoarece acestea pot genera obligații față de partenerii existenți.

Guvernele se tem că vor trebui să compenseze mai multe state după fiecare avantaj oferit într-un nou acord. Astfel, clauzele create pentru protejarea accesului pot limita uneori deschiderea suplimentară a piețelor.

Principiul este interpretat selectiv de Washington

Statele Unite aplică o interpretare foarte largă, subiectivă și protecționistă a clauzei națiunii celei mai favorizate. În același timp, Washingtonul ignoră excepția permisă pentru acordurile comerciale regionale.

Administrația americană apără însă alte excepții, inclusiv măsurile comerciale introduse din motive de securitate națională. Washingtonul a susținut constant că asemenea decizii nu pot fi contestate prin mecanismele organizației internaționale.

Canada va putea probabil să gestioneze actualele tarife și presiunile venite din partea Statelor Unite. Premierul Mark Carney a tratat cu reținere amenințările și nu a schimbat imediat poziția guvernului său.

Problema importantă nu este, prin urmare, capacitatea Canadei de a rezista sancțiunilor comerciale. Riscul real privește degradarea constantă a principiului care a orientat sistemul comercial internațional timp de decenii.

Acordurile discriminatorii primesc denumirea de „MFN”

Statele Unite au afectat deja acest principiu prin tarifele discriminatorii introduse anterior sub denumirea „Liberation Day”. Washingtonul a cerut apoi Organizației Mondiale a Comerțului să revizuiască inclusiv această regulă fundamentală.

Administrația americană întoarce acum sensul principiului și folosește termenul pentru politici cu un conținut opus. Unele acorduri negociate cu firme farmaceutice au fost numite de autorități „acorduri MFN”.

Aceste înțelegeri nu interzic discriminarea între produse similare provenite din țări diferite. Ele oferă avantaje anumitor companii, dacă acestea își transferă producția înapoi pe teritoriul Statelor Unite.

Firmele participante pot beneficia de taxe vamale mai mici după relocarea activităților de producție. Tratamentul preferențial depinde astfel de negocieri individuale și nu de aplicarea unei reguli comerciale generale.

Alegerea termenului nu pare întâmplătoare, ci urmărește asocierea noilor politici cu un principiu comercial recunoscut. Denumirea oferă măsurilor discriminatorii o aparență de legitimitate și de conformitate cu normele internaționale.

Și termenul „reciprocitate” a fost schimbat

O strategie asemănătoare este aplicată termenului „reciprocitate”, folosit frecvent în politica comercială americană. Washingtonul descrie drept reciproce mai multe acorduri bilaterale care nu oferă avantaje echilibrate ambelor părți.

Această abordare poate fi observată în relațiile comerciale cu Uniunea Europeană, Japonia, Regatul Unit sau Elveția. Acordurile sunt prezentate printr-un limbaj favorabil, chiar dacă obligațiile asumate diferă considerabil.

Folosirea selectivă a noțiunilor comerciale produce o formă deliberată de degradare semantică. Cuvintele sunt desprinse de definițiile lor juridice și adaptate obiectivelor politice urmărite de administrație.

Principiul este mai întâi pus sub semnul întrebării, apoi relativizat și lipsit treptat de autoritate. În final, regula devine negociabilă și poate fi abandonată fără o dezbatere clară asupra consecințelor.

Uniunea Europeană riscă să urmeze aceeași direcție

Uniunea Europeană începe să intre pe același teren prin contestarea stângace a principiului MFN. Poziția apare în două documente transmise anul acesta Organizației Mondiale a Comerțului.

Declarațiile comisarului european pentru comerț, Maroš Šefčovič, indică aceeași deschidere către modificarea regulii. Uniunea riscă astfel să legitimeze abordarea promovată deja de administrația Statelor Unite.

Slăbirea principiului poate afecta în primul rând economiile care depind de reguli comune și de un acces predictibil. Marile puteri își pot folosi dimensiunea pieței pentru obținerea unor concesii individuale.

Statele mai mici nu dispun însă de aceeași capacitate de negociere sau de sancționare a partenerilor. Pentru acestea, regulile multilaterale reprezintă o protecție împotriva presiunilor exercitate prin tarife și amenințări economice.

Disputa actuală nu privește doar brânzeturile, Canada sau interpretarea unei legi comerciale americane. Ea arată cum limbajul poate fi schimbat până când regulile își pierd sensul și autoritatea.

Când noțiunile juridice devin imprecise, obligațiile pot fi reinterpretate în funcție de interesele momentului. Comerțul internațional riscă atunci să fie guvernat de putere, nu de reguli aplicate tuturor.