Momente unice în istoria lumii. Armata hindusă care a luptat pentru Germania nazistă

Deși pare imposibil, în cel de-al Doilea Război Mondial, soldați aduși din India luptau eroic pentru gloria Imperiului Britanic. Cu toate acestea, a existat o întreagă armată care a ales opusul. Acești voluntari, în mare majoritate hinduși, au ales să lupte pentru o Indie independentă, eliberată de Coroana britanică, aliindu-se cu puterile Axei.

De fapt, totul începe cu povestea unor prizonieri. În primii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial, prizonierii hinduși care luptaseră lângă armata britanică capturați de germani și italieni în Africa de Nord se afla într-o situație ingrată. Aceștia deveniseră țintele unor încercări de recrutare care le ofereau o alegere scandaloasă: să lupte împotriva Imperiului Britanic sub steagul Axei sau să rămână captivi pe timp nelimitat.

Battaglione Azad Hindoustan

Italia a fost primul jucător care a încercat să profite de resentimentele anti-britanice ale indienilor. În mai 1942, Ragruppamento Centri Militari a reunit prizonieri indieni reveniți din colonii pentru operațiuni de sabotaj și spionaj. Din acest grup s-a format Battaglione Azad Hindoustan, un batalion indian care primea instruire militară de clasă, inclusiv exerciții de parașutism la școala de la Tarquinia.  Militarii purtau uniforme italiene dar și turban, și, evident, tricolorul indian. Această combinație vestimentară era menită să sublinieze atașamentul față de cauza independenței indiene și să-i diferențieze de militarii italieni.

Battaglione Azad Hindoustan n-a avut viață lungă. După înfrângerea Axei la El Alamein (noiembrie 1942), batalionul a fost desființat. Experiența italiană a arătat dificultățile fundamentale: lipsa unui lider charismatic, izolarea culturală și sentimentul indienilor că ar participa la un război nu părea să fie în interesul lor.

Subhas Chandra Bose, omul de care era nevoie

Între timp, în Europa, un lider indian avea să dea naștere unei organizații mult mai ambițioase. Subhas Chandra Bose, fost președinte al Congresului Național Indian și rival al lui Gandhi, nu se temea să folosească forța pentru independența Indiei. Spre deosebire de Gandhi, care propovăduia nonviolența, Bose considera că eliberarea Indiei de jugul britanic necesita acțiuni dure, violente.

Bose a evadat de sub supravegherea britanică în ianuarie 1941, a traversat Afganistanul și URSS, pentru a ajunge în cele din urmă la Berlin. Aici se știe că a fost bine primit de oficialii germani. La Berlin, Bose a pus bazele unei stații radio numite Azad Hind unde a început să transmită propagandă anti-britanică. Programele erau construite cu gândul de a stârni sentimentul naționalist în rândul soldaților indieni angajați în trupele aliate și crearea unui val anti-britanic în comunitățile indiene din Europa, scrie Netajisubhasbose.

Dar Bose nu s-a oprit la propagandă. Generalul Rommel tocmai capturase mulți soldați indieni în Libia, deci existau din nou premisele unei armate indiene asociate zvasticii. Bose a început imediat recrutarea lor pentru Indian Legion – mai târziu cunoscută ca Legion Freies Indien. Bose a reușit să sporească serios numărul voluntarilor acestei legiuni cu ajutorul unei iscusite combinații de promisiuni de libertate și mândrie național. S-a consemnat și oficial că recrutarea a avut succes real.

Legion Freies Indien: disciplină, cultură și uniformă

Legiunea Indiană a fost organizată ca un regiment german standard, cu trei batalioane, fiecare cu patru companii, plus unități de sprijin, adică o companie de tunuri antitanc și una de cercetași, deseori numiți pionieri. Soldații primeau celebrele uniforme feldgrau pentru iarnă și kaki tropical pentru vară. Nu lipsea insigna cu tricolorului indian pe care era brodat un tigru în plin salt. Militarii de origine Sikhi aveau voie să poarte turbanul, conform tradiției lor religioase.

Dar, în fapt, acolo se strânseseră oameni din diverse culturi, religii și tradiții.  Unii erau musulmani, alții hindu, sikh, jats, rajputi sau garhwali. Ceea ce genera probleme chiar și de comunicare. Ofițerii germani foloseau engleza pentru ordine. Lipsa înțelegerii culturale și a unei strategii de integrare eficiente a dus la incidente grave de disciplină, inclusiv uciderea unui membru care a făcut mare vâlvă în acel moment. Unteroffizier-ul Mohammed Ibrahim a fost ucis chiar de către camarazi de-ai săi.

Identitate vizuală distinctă

Bose a insistat ca legiunea să aibă propria identitate vizuală care să o sublinieze și pe cea morală. Soldații au primit un steag regimental cu tricolorul indian și tigrul de care scriam mai sus. Mai mult, Bose a inventat și decorația Azad Hind, în  1942. Ea era acordată în patru grade: Grand Star „Sher-e-Hind”, 1st Class Star „Sardar-e-Jang”, 2nd Class Star „Vir-e-Hind” și medalia „Shahid-e-Bharat”. Există mărturii care spun că aproape jumătate dintre membrii legiunii indiene au fost decorați cel puțin o dată cu variantele acestea.

Ideea lui Bose era ca aceste distincții să ajungă să reprezinte visul unui stat indian liber, inspirând loialitate și mândrie în rândul voluntarilor. De altfel, pentru mulți, bucata aceea de metal era singura legătură palpabilă cu patria.

Înglobarea în SS

Germanii planificaseră să trimită legiunea în India prin Caucaz și Persia pentru a organiza o revoltă anti-britanică. În ianuarie 1942, câteva sute de indieni au fost parașutați în estul Persiei pentru operațiuni de sabotaj și recunoaștere. Înfrângerile Axei la Stalingrad și El Alamein au făcut imposibil acest plan de invazie.

Bose s-a reorientat spre Asia de Sud-Est, ajungând la Singapore călătorind într-un mod absolut original cu submarine germane și japoneze.  În mai 1943, Bose pune bazele unui guvern indian în exil sponsorizat de Japonia.

Între timp, Legion Freies Indien a fost desfășurată în Olanda și Franța, în special în zona Zandvoort și Lacanau. Obiectivul era apărarea coastei.

Se consideră că efectivul Legiunii era de 1.187 de membri în 1942, în Germania. Dar s-au mai înființat și alte companii suplimentare, care au dus la formarea a trei batalioane până în aprilie 1943, înainte de transferul în Olanda. Prezența militarilor indieni în rândurile Legiunii a continuat să crească, ajungând la 2.593 de membri în ianuarie 1945.

Pe coasta Atlanticului, militarii au fost inspectați de vestiți generali germani printre care chiar de Rommel, cel care capturase inițial prizonierii indieni în Africa de Nord. În august 1944, legiunea a trecut sub comanda Waffen-SS. Dar și-a păstrat însemnele, decorația și uniformele.

Confruntări finale

Odată cu debarcările aliate din Normandia, Legion Freies Indien s-a retras spre Germania, întâlnind deseori mânia rezistenței franceze. Ordinele spuneau de o posibilă staționare în Elveția dar, în timpul retragerii, au existat pierderi semnificative, inclusiv primul membru indian mort în luptă, Leutnant Ali Khan. Așa că Elveția  fost ocolită.

În cele din urmă, au fost capturați de trupele americane și franceze. Mulți au fost trimiși în India, unde, datorită recrutării forțate și situației politice complexe, au primit pedepse relativ ușoare. Bose a murit în august 1945 într-un accident aviatic în Taiwan.

Voluntarii indieni în Wehrmacht și Waffen-SS reprezintă un capitol fascinant și controversat al istoriei. Germania și Italia au încercat să transforme prizonierii în instrumente militare, dar doar sub conducerea lui Bose recrutarea a avut succes real.

Așa că se poate vorbi și despre faptul că Legion Freies Indien a fost un experiment de integrare interculturală, cu dificultăți de limbaj, religie și tradiții. Planurile inițiale de eliberare a Indiei de britanici nu s-au realizat, dar soldații au luptat, au sperat și au murit într-o cauză care, pentru mulți, era mai mult simbolică. Cât despre cauza partidului național socialist, aceasta nu i-a motivat niciodată pe bravii războinici indieni.