Anunțul despre demisie a fost făcut chiar de premierul Vasile Tofan. Oficialul de la Chișinău a spus că a acceptat demisia ministrului.
„Radu Musteață, Ministrul Agriculturii, și-a prezentat azi cererea de demisie, pe care am acceptat-o. A fost o decizie personală, un gest de responsabilitate, luat pentru a proteja încrederea publică în Guvern și în actul de guvernare. Respect această decizie. Activitatea Ministerului Agriculturii va continua fără întreruperi, iar desemnarea unui nou ministru va avea loc în cel mai scurt timp”, a transmis premierul Moldovei pe pagina de Facebook.
Motivele demisiei
Aceasta a argumentat demisia premierului. Musteață și-a argumentat demisia printr-o postarea pe social media. Fostul ministru a spus că Guvernul are în față o serie de reforme importante și dificile. A susținut că demisia sa reprezintă un gest de responsabilitate, menit să contribuie la păstrarea încrederii publice. El a spus că profesionalismul și corectitudinea de care a dat dovadă nu ar trebui puse sub semnul întrebării din cauza unor informații pe care le consideră false și manipulatorii. Totodată, le-a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături și l-au susținut.
Demisia lui Radu Musteață a venit după mai multe zile în care a încercat să lămurească informațiile apărute despre trecutul său politic. Controversa a izbucnit chiar imediat după învestirea noului Guvern.
În prima zi de mandat, în spațiul public au apărut fotografii în care Musteață participa la evenimente ale fostului Partid Democrat din Moldova. El era alături de mai mulți reprezentanți ai formațiunii. Întrebat despre aceste imagini, fostul ministru a negat că ar fi fost membru al PDM. Mai mult, a susținut că informațiile apărute sunt false. El a afirmat, totodată, că își va da demisia dacă se va dovedi contrariul.
Informațiile apărute l-au contrazis pe fostul ministru
A doua zi, însă, au apărut informații care au contrazis declarațiile fostului ministru. PSDE, partidul care a succedat fostului PDM, a transmis prin secretarul general Iurie Cazacu că Radu Musteață a fost membru al organizației teritoriale Ciocana a Partidului Democrat. Potrivit acestuia, există imagini în care Musteață primește carnetul de partid și participă la ședințe ale formațiunii. După aceste afirmații, fostul ministru a revenit cu noi explicații într-o postare publicată pe Facebook.
„Adevărul este că nu am fost niciodată membru PD. Cât Nae Simion Pleșca era deputat PLDM am mers la ședințele organizate cu susținătorii. Când Nae Simion Pleșca a trecut la PD a insistat să mai merg la 2-3 discuții cu cetățenii, unde erau și activiști PD. Am mers la câteva în virtutea interacțiunilor trecute. Nu am aderat la PD și nu am susținut PD. După 2018 nu am avut nicio interacțiune și nu m-am mai văzut niciodată cu Nae Simion Pleșca.
Referitor la fotografia în care apar alături de Veaceslav Nedelea – nu am participat la vreo ședință de partid atunci. Eram directorul I.P. „Centrul Republican de Diagnostică Veterinară”, iar deputatul Nedelea a solicitat o întâlnire cu colectivul în contextul vizitelor efectuate de deputați în întreprinderi. Discuția cu angajații s-a desfășurat în timpul pauzei de masă, cu respectarea prevederilor legale privind desfășurarea unor astfel de activități în instituțiile publice”, a transmis fostul ministru.
Reacția lui Grosu
O reacție la această situație a avut-o și Igor Grosu. Acesta este președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate. Formațiunea aceasta și-a asumat politic votul pentru noul Guvern.
„Sincer, îl cred că nu a făcut parte dintr-un partid sau altul. A face parte dintr-un partid sau altul e ceva firesc și e decizie asumată din fiecare în parte. Că unii uneori pleacă sau se distanțează de aceste partide, la fel e firesc. E decizia dânsului. Aș fi preferat să rămână în această ipostază”, a transmis oficialul.
Cine este Radu Musteață?
Radu Musteață este specialist în domeniul siguranței alimentare. El și-a desfășurat cea mai mare parte a carierei în administrația publică. A absolvit Universitatea de Stat din Moldova. Acolo, a obținut o diplomă de licență în Tehnologie chimică și biotehnologii, precum și un master în Chimia ecologică și protecția mediului.
Pe parcursul activității sale profesionale, a participat la numeroase cursuri de specializare și stagii internaționale în domeniul siguranței alimentare, evaluării riscurilor și controlului produselor ecologice. Acestea au fost organizate în țări precum Cehia, Lituania, Japonia, România, Belgia, Italia și Ungaria, cu sprijinul unor organizații precum Comisia Europeană, EFSA, FAO, OMS și JICA.
În 2018, Radu Musteață a condus Centrul Republican de Diagnostică Veterinară. Ulterior, a ocupat funcții de conducere în cadrul ANSA. Din octombrie 2021 a fost director general al instituției, până când a fost numit ministru al Agriculturii în Guvernul condus de Vasile Tofan. A depus jurământul pe 22 iulie, însă și-a dat demisia după doar trei zile. El a devenit primul ministru care părăsește Executivul și unul dintre cei mai puțin longevivi membri ai unui Guvern din Republica Moldova.
