Mâncăm bio pentru că e în trend sau pentru că e mai bun? Agricultura și consumul bio între statistici și realitatea de zi cu zi

Puțini știu însă că acest concept nu este nici pe departe unul inventat de societatea modernă. De altfel, dacă e să fim sinceri, foarte puține lucruri sunt…

Un pic de istorie

Ideea de produs agricol organic a apărut în zorii secolului trecut. Cei care au stabilit principiile de bază ale acestui mod de a cultiva, crește și consuma sunt Sir Albert Howard  și Rudolf Steiner într-o serie de studii și articole publicate între anii ’20 și ’40.

Odată cu dezvoltarea agriculturii la scară largă, care a presupus utilizarea de stimuli și substanțe protective, începând cu decada a șasea, a luat amploare și contra-mișcarea ce propunea procurarea alimentelor din surse de proximitate, exploatații agricole mici care foloseau metode de cultivare tradiționale, nechimizate.

Fenomenul începe să devină unul de masă la începutul anilor 2000 în America, odată cu mișcarea „know your farmer, know your food”.

În zilele noastre producția organică, ecologică sau bio a devenit un sector al industriei agro-alimentare în toată regula. Orice strategie economică care se respectă are un capitol dedicat acesteia. Există magazine dedicate, sau cel puțin zone din supermarketuri și, așa cum spuneam la început, beneficiază de susținere socială largă.

Pe la noi se vorbește despre aste de vreo două decenii. Dacă e să dăm crezare cifrelor oficile, suntem și noi în rând cu lumea. Adică procentele noastre sunt în linie cu celelalte țări membre UE.

Bio = scump?

Da. Sau, cel puțin, mai scump decât celelalte produse. Și asta din motive bine întemeiate. În primul rând a cultiva/crește în regim bio presupune costuri mai mari. Odată pentru că terenurile au nevoie de o perioadă de timp pentru a se curăța de chimicale. Și vorbim de ani. Timp în care producătorul cultivă după regulile bio ( adică fără nutrienți sau pesticide) dar nu poate vinde în regim de bio. Orice producție ecologică va fi mai mică decât cea clasică. Tocmai pentru că nu beneficiază de stimulul substanțelor. În plus, orice potențiali factori distrugatori – peste, dăunători, vreme – vor produce pagube mai însemnate într-o cultură organică.

Dacă ne referim la creșterea animalelor, nici aici lucrurile nu sunt mai simple. Pe lângă faptul că hrana trebuie să provină exclusiv din surse bio, și medicația și vaccinarea sunt supuse unui regim special. Deci, mai scump.

Cât despre prelucrarea materiilor prime și transformarea lor în produse alimentare, regimul organic presupune proiectarea instalațiilor de orice fel de contaminare ne ecologică. În plus, în procesul de producție nu pot fi implicați conservanți chimici, ceea ce face alimentele mult mai perisabile.

Peste toate astea se suprapune jocul cererii și ofertei care stabilește nivelul final al prețurilor.

În condițiile astea se mai produce bio?

Statisticile spun că da. Mulți fermieri au făcut conversia către producția organică, pe de o parte pentru că în mai toate statele lumii se oferă subvenție pentru așa ceva, deci există o sursă de bani garantată. Pe de altă parte pentru că, până în urmă cu niște ani, vorbeam de un trend clar ascendent de consum. Și pentru că, în multe cazuri, confruntate cu importurile ieftine de peste mări și țări, exploatațiile tradiționale au început să sufere la capitolul rentabilitate. În special cele mici și mijlocii.

Doar că din când în când contextul o ia razna. Întâi o pandemie, apoi un război, apoi alt război… În viața de zi cu zi toate astea se traduc în scăderea puterii de cumpărare. Existența unei ferme ecologice nu e oricum treabă ușoară. Pe lângă normele de producție pe care trebuie să le respecți, mai este și atestarea periodică și toate formalitățile legate de aceasta. Alți bani, altă distracție. Administratorii de exploatații au început să dea înapoi și să spună că, în ciuda sprijinului financiar, a devenit imposibil de menținut certificarea.

Un exemplu concret

Relevant este exemplu unei ferme sighișorene înființată în 2005. Timp de aproape 20 de ani proprietarii au reușit să o mențină în rândul celor bio. În 2023, însă, familia Cișmaș anunța în social media decizia de a renunța la statul de producător ecologic, explicând-o astfel: „Nu mai putem ține pasul cu cerințele de documente pe care trebuie să le întocmim (ar trebui cineva să se ocupe doar de asta) nu mai avem timpul necesar efectiv, resursele și nu ne permitem să plătim pe cineva pt așa ceva.

-costurile tot mai mari de certificare, pentru pământ apoi, pentru utilaje, pentru moara unde e măcinată făina, eventual pentru fiecare produs pe care dorești să pui etichetă, etc , au ajuns să fie de nesuportat  pentru  noi.  Fiecare fișă, document, hârtie făcută presupune costuri pe ora de lucru de mulți euro, ne mai vorbind de vizite, analize ,etc plătite de «beneficiar» bineînțeles. 

-dezinteresul la nivel național pentru agricultura ecologica (mereu rămân ultimii la plată ) pentru anul trecut nu s-a plătit nici un leu, în timp ce noi am plătit certificarea încă de anul trecut.

Am făcut ani buni lobby pentru această activitate inclusiv în parlamentul european, la nivel declarativ totul este verde și frumos, în rest…”

Produsele își mențin calitatea, spun ei. Doar simbolul cu frunza verde nu se mai regăsește pe etichetă. Și, evident, nici comercializarea acestora nu mai beneficiază de avantajele statutului respectiv.

Statistic stăm bine

Oficialitățile declară, totuși, că situația de ansamblu se îmbunătățește. Dacă vorbim de România, numărul operatorilor ecologici a crescut cu 6%, ajungând la peste 14.000 în 2023. Suprafața agricolă destinată producției ecologice a ajuns la 694.000 hectare, marcând un avans de 8% față de anul precedent. Asta ne plasează pe un onorabil loc 7 în Uniune, din punct de vedere al terenurilor destinate regimului bio. Ne-au întrecut state precum Spania, Franța sau Italia, care au fiecare un procent de peste 10% din suprafață. Precum spuneam, suntem în rândul lumii.

Mai mult decât atât, pentru perioada 2023-2027, România a alocat aproape 390 milioane de euro pentru dezvoltarea producției ecologice prin Planul Național de Acțiune pentru Dezvoltarea Producției Ecologice. Fapt care-i îndreptățește pe specialiștii Ministerului Agriculturii să estimeze creștera suprafeței  destinată acestui sector.

Cine cumpără bio?

Răspunsul e un pic mai complex decât pare. Inițial cei care-și puteau permite aceste produse erau destul de puțini, prețurile fiind prohibitive. Pe măsură ce oferta s-a mărit și costurile au ajuns la un nivel mai accesibil, din ce în ce mai mulți oameni preocupați de calitatea mâncării au început să opteze pentru alimente din această gamă. În plus, campaniile de presă și social media au stimulat din plin consumul organic.

Statisticile anunță creșteri și în privința vânzărilor. În 2023 piața europeană de produce ecologice a înregistrat vânzări  de peste 50 de milioane de dolari. Germania, Franța și Italia sunt primele trei clasate cu 18, 13, respectiv 4 miliarde de dolari.

Românii, deși interesați de alimentele eco, le achiziționează în mai mică măsură decât alți europeni. Vorbim de cheltuieli anuale de 5 euro pe cap de locuitor, față de 300 de euro, sau chiar mai mult în țări precum Danemarca, Austria sau Suedia.

Și totuși, cine cumpără alimente bio? Și ce anume cumpără? 

Studiile împart consumatorii de organice în două categorii: „cumpărătorii obișnuiți” – un grup restrâns care optează pentru aceste produse de ani de zile și care generează  mai mult sau mai puțin jumătate din vânzări și „cumpărători ușori” care, deși mai numeroși, cumpără anumite produse de gen, în funcție de buget sau oferte și, în ultima vreme,  din ce în ce mai puțin.

Un sondaj ad-hoc într-un grup destul de numeros de prieteni români a scos la iveală următoarele. De obicei cumpără lactate, ouă, miere. Legume și fructe mai puțin. Pe de o parte pentru că diferența de preț față de celelalte e mai mare și pe de altă parte, pentru există și o lipsă de încredere. „Oare sunt bio pe bune?” În plus, vorbim de cantități diferite. Cumperi un pachet de unt care te ține două săptămâni, dar două kilograme de roșii pe care le consumi la două mese.

Am pus aceleași întrebări și unui grup de profesori spanioli. Răspunsurile au fost surprinzător de asemănătoare. Nu cumpără întotdeauna bio, dar dacă o fac se rezumă la lactate și ouă. Foarte rar carne sau legume și fructe, pentru că acestea din urmă sunt „carissime” (foarte scumpe). Profită însă de orice oferte pentru produse de gen ale supermarketurilor.

Există viitor pentru agricultura ecologică?

Dacă e să speculăm, am putea spune că da. Deși, în momentul de față, domeniul nu stă pe roze. Dincolo de criza economică de care suntem cu toții afectați, producătorii se plâng și de o lipsă de predictibilitate atât în reglementarea strictă a domeniului, cât și de altă natură, cum ar fi de exemplu regimul terenurilor în arendă. „Sunt contracte de arendă care se schimbă an de an și atunci oamenii nu au o siguranță și predictibilitate și este de înțeles că nu fac pasul către zona de ecologic”, a declarat fermierul Cătălin Popescu platformei G4Food.

Uniunea Europeană se străduiește să vină în sprijinul sectorului. Pentru acest an sunt prevăzute propuneri de modificare a Regulamentului privind agricultura ecologică, cu accent pe normele referitoare la producţie, etichetare, certificare şi comercializare. 

Mai mult decât atât, agricultura bio se diversifică. Nu mai vorbim doar despre produse alimentare, ci și despre nutrienți eco sau biocombustibili, domenii care merită o discuție aparte.

Perspectivele de consum

Analizele în domeniu vorbesc despre o tendință moderată. Asta înseamnă că, atâta vreme cât vor fi la îndemâna oamenilor –  pe rafturile supermarketurilor și în magazine dedícate în cadrul centrelor comerciale –  se vor găsi cumpărători care, din când în când să cumpere anumite produse bio. Mai ales că, nu-i așa ? –  alimentele organice continuă să fie la modă.

Sigur, asta nu înseamnă neapărat un sprijin pentru sectorul ecologic național. Multe dintre aceste mărfuri sunt de import. Iar dacă la nivelul UE criteriile de atestare au fost aduse la un numitor comun, pentru produsele care vin din afara spațiului european acestea sunt diferite. 

Ne propunem ca, într-un articol viitor să studiem în detaliu compatibilitatea de termeni și criterii în acest domeniu.