Noua lege a salarizării trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial până la sfârșitul lunii iunie pentru a respecta jalonul PNRR. Președinții partidelor care au făcut parte din fosta coaliție de guvernare i-au promis lui Nicușor Dan că nu vor pune bețe în roate legii.
Legea salarizării vine cu cheltuieli mai mari pentru buget
Legea salarizării se va implementa din 2027 și prevede cheltuieli cu personalul mai mari decât cele cuprinse în bugetul din 2026.
Acestea vor ajunge la 174 de miliarde de lei, cu 8 miliarde mai multe decât anul acesta. Raportul dintre cele mai mici salarii și cele mai mari va scădea, și va ajunge la 1:8, față de 1:12.
87 de sporuri vor fi tăiate, dar fără să scadă salariile
Documentul prevede și eliminarea a 87 de sporuri dintr-un total de 151. „Zona aceasta de sporuri a devenit un fel de sport național în administrația din România”, a declarat ministrul Dragoș Pîslaru.
Sporurile vor fi limitate la 20%, astfel încât salariile să rămână venitul din bază al salariului. Chiar dacă, în total, sporurile vor fi reduse cu 57%, salariile bugetarilor nu vor scădea.
Bugetarii cu salarii peste grilă nu vor mai primi bani în următoare perioadă
Angajații care au venituri mai mari decât stipulează noua grilă vor avea salariile înghețate. Ei nu vor mai primi bani în plus, până când vor atinge nivelul din noua lege a salarizării. În această situație se află judecătorii în primul rând.
Judecătorii vor avea salariile înghețate
„Judecătorii, cu tot respectul pentru domniile lor, și-au crescut salariile cu mult peste grilă”, a punctat ministrul interimar al Muncii. „O spun din capul locului, pentru că știu că o să avem în continuare niște dezbateri aprinse pe acest subiect”. De-a lungul anilor, magistrații și-au crescut salariile cu mult peste grila de bază.
Valoarea de referință a legii salarizării este de 4.100 de lei anul viitor. Bugetarii vor primi bani în plus, adică această valoarea va crește, în tandem cu dezvoltarea PIB-ului. „Atenție, nu există o condiționare că dacă îți crește PIB-ul cu, să zicem 6%, trebuie să crească și salariile cu 6%. Dar condiționarea este în sens invers”, a avertizat Dragoș Pîslaru.
Aceleași salarii pentru aceeași muncă
Legea salarizării vine cu mai multe principii. În primul rând, cei care vor presta aceeași muncă, vor avea și aceleași salarii. „În momentul de față, există discrepanțe salariale nejustificate pentru același tip de pozției.” Ministrul a dat exemple de salarii de la 17.000 lei la 32.000 lei pentru o muncă identică.
Un alt principiu pe care mizează reforma este predictibilitatea veniturilor. Bugetarii vor primi bani în plus doar în urma unor criterii clare. Astfel vor fi evitate creșterile de salarii făcute pur electoral doar în ani cu alegeri. Salariile vor crește doar în momentul în care economia se va dezvolta.
Bani în plus pentru performanță în administrația publică
Vești bune primesc debutanții din domeniile cu deficit personal, ale căror salarii vor crește. De asemenea va fi premiată performanța. Bonusurile vor fi putea fi acordate doar în momentul în care vor fi atinse anumite criterii de performanță.
De asemenea, acestea vor fi încadrate între anumite marje. Banii acordați sub formă de bonusuri trebuie să se încadreze între 10 și 20% din salariile de bază.
