Japonia pregătește o misiune istorică spre Phobos, satelitul lui Marte. Sonda MMX va aduce mostre pe Pământ

Misiunea poartă numele de Martian Moons eXploration (MMX) și este concepută pentru a studia Phobos de aproape, a colecta material de pe suprafața acestuia și a transporta probele înapoi pe Pământ. Potrivit calendarului prezentat în materialul inițial, călătoria ar urma să se încheie în 2031, după mai mulți ani de observații și operațiuni în apropierea planetei Marte.

De ce este Phobos atât de important pentru cercetători

Phobos și Deimos sunt doi sateliți cu dimensiuni reduse și forme neregulate, care orbitează Marte. Spre deosebire de Luna Pământului, aceștia nu au o formă aproape sferică, iar suprafețele lor prezintă numeroase cratere și caracteristici care îi fac dificil de studiat de la distanță.

Una dintre cele mai importante întrebări la care oamenii de știință încearcă să răspundă este dacă Phobos și Deimos sunt asteroizi capturați de gravitația lui Marte sau dacă s-au format din materialul rezultat în urma unui impact major care a afectat planeta.

Prima ipoteză pornește de la asemănările dintre sateliți și asteroizii întâlniți în alte regiuni ale Sistemului Solar. Potrivit acestei explicații, corpurile cerești ar fi ajuns în apropierea lui Marte și ar fi fost capturate de câmpul său gravitațional.

A doua ipoteză susține că sateliții s-ar fi format din resturi rezultate în urma unei coliziuni între Marte și un corp ceresc de mari dimensiuni. Materialul ar fi rămas pe orbită și s-ar fi aglomerat treptat, formând cele două luni.

Analiza directă a mostrelor ar putea permite compararea compoziției chimice și minerale a materialului cu cea a asteroizilor și a rocilor marțiene. Astfel, cercetătorii ar putea obține indicii care nu pot fi furnizate cu aceeași precizie doar prin observații realizate de la distanță.

Ce își propune misiunea japoneză MMX

Sonda MMX va avea sarcina de a observa Phobos, de a-i studia suprafața și de a colecta material care va fi transportat ulterior pe Pământ. Misiunea include și observații ale lui Deimos, pentru ca cercetătorii să poată compara proprietățile celor doi sateliți.

Un aspect important este posibilitatea ca o parte din materialul de pe Phobos să provină chiar de pe Marte. În urma impacturilor produse de asteroizi și alte corpuri cerești, fragmente de rocă pot fi expulzate de pe suprafața unei planete și pot ajunge pe orbitele din apropiere.

Potrivit estimărilor menționate de reprezentanții JAXA în materialul inițial, aproximativ 0,1% din materialul colectat de pe Phobos ar putea avea origine marțiană. Dacă această ipoteză va fi confirmată prin analize, mostrele ar putea oferi informații suplimentare despre compoziția planetei și despre procesele care i-au modelat suprafața.

Cercetătorii vor putea studia în laborator caracteristicile fizice și chimice ale probelor, folosind metode care nu pot fi transportate integral la bordul unei sonde spațiale. Analizele detaliate ar putea contribui inclusiv la înțelegerea condițiilor din trecutul îndepărtat al Sistemului Solar.

O călătorie de sute de milioane de kilometri

Deși Marte se poate apropia de Pământ până la aproximativ 55 de milioane de kilometri, distanța parcursă de o sondă spațială este considerabil mai mare. Traiectoria trebuie calculată astfel încât aparatul să ajungă în regiunea dorită cu o viteză și o poziție potrivite pentru efectuarea manevrelor orbitale.

În cazul misiunii MMX, distanța totală estimată în materialul inițial este de aproximativ 500-600 de milioane de kilometri. Sonda va avea nevoie de mai multe etape de navigație și ajustare a traiectoriei înainte de a putea începe operațiunile în apropierea lui Marte.

Conform calendarului prezentat de JAXA în informațiile citate, sosirea în sistemul marțian era estimată pentru august 2027. Ulterior, aparatul ar urma să petreacă aproximativ trei ani studiind Phobos și efectuând operațiunile necesare pentru colectarea probelor.

Calendarul lansării și al etapelor misiunii trebuie însă verificat în raport cu cele mai recente comunicări oficiale ale agenției japoneze, deoarece planurile misiunilor spațiale pot fi modificate în funcție de condițiile tehnice și de pregătirea lansării.

Trei module pentru explorare și întoarcerea pe Pământ

MMX este proiectată ca un sistem spațial complex, cu o masă de aproximativ cinci tone și trei module principale, fiecare având o funcție distinctă.

Primul modul este responsabil de propulsie și de efectuarea manevrelor necesare deplasării prin spațiu. Al doilea este destinat explorării și operațiunilor în apropierea lui Phobos. Al treilea are rolul de a transporta mostrele înapoi pe Pământ, într-o capsulă special concepută pentru această etapă.

Separarea funcțiilor este esențială pentru succesul misiunii. Sonda trebuie să poată efectua observații, să se apropie de suprafața unui corp ceresc cu gravitație foarte redusă și să colecteze material fără a compromite etapa de întoarcere.

La finalul călătoriei, nu întreaga sondă va reveni pe Pământ. Capsula care conține probele va fi separată de restul sistemului și va urma o traiectorie de reintrare în atmosferă, fiind proiectată să protejeze materialul colectat în timpul acestei etape dificile.

Potrivit planului descris în materialul inițial, capsula ar urma să aterizeze în Australia, după care mostrele vor fi transportate în Japonia pentru analize științifice.