Platforma liberal-conservatoare a fost prezentată de susținători ca un spațiu intern de dezbatere doctrinară. În manifestul public, liberalii care au aderat la acest proiect spun că PNL riscă să se îndepărteze de tradiția sa liberal-conservatoare și să își dilueze identitatea politică. În interiorul partidului, însă, inițiativa a fost citită și ca o mișcare împotriva conducerii lui Ilie Bolojan.
„O reacție la stilul rigid și antiliberal de conducere”
Ionuț Stroe spune că Platforma liberal-conservatoare trebuie privită din două perspective. Prima ține de modul în care este condus partidul. A doua privește identitatea doctrinară a PNL.
Potrivit deputatului, inițiativa nu este o structură separată de partid, ci o platformă internă de dialog. El susține că liberalii au nevoie de un spațiu în care să discute deschis despre direcția politică a PNL și despre valorile pe care partidul ar trebui să le apere.
„Apariția acestei platforme interne de dialog, liberal-conservatoare, trebuie privită din două perspective complementare. Prima ține de modul de exercitare a conducerii în plan intern. Iar cea de-a doua privește identitatea doctrinară a Partidului Național Liberal”, spune Stroe.
Deputatul merge mai departe și descrie platforma și ca pe o reacție la actualul stil de conducere.
„Este o reacție la stilul rigid, excesiv centralizat și antiliberal de conducere a partidului din ultima vreme, care mai degrabă îl orientează către o zonă de neoprogresism. Pe de altă parte, noi ne dorim să reafirmăm și să întărim identitatea liberală clasică a acestui partid”, afirmă el.
Stroe spune că PNL trebuie să pună din nou accent pe economia de piață, libertățile individuale, descentralizare și valorile care au consacrat partidul. În opinia sa, o dezbatere internă reală ar putea reduce tensiunile, nu să le amplifice.
„Cum să îți fie frică de o competiție de idei?”
Una dintre ideile centrale ale lui Stroe este că PNL, partid liberal, nu ar trebui să se teamă de dezbatere. Deputatul spune că diferențele de opinie au existat mereu în partid și că, în trecut, ele au ajutat la rezolvarea unor blocaje. El susține că platforma poate funcționa ca un mecanism de autoreglare internă, dacă discuțiile se poartă deschis și fără amenințarea sancțiunilor.
„Dacă discuți aceste lucruri pe față, fără sfială, în interiorul partidului, poți să formulezi și să găsești soluții care să asigure funcționarea partidului și, implicit, a guvernării. Cum să îți fie frică de o competiție de idei? Nouă, liberalilor, tot timpul ne-a priit această competiție de idei”, spune Stroe.
Întrebat dacă actuala conducere nu mai acceptă schimbul de idei, deputatul răspunde direct: „Din păcate, da”.
„Există o tendință de sancționare a oricărui membru sau cel puțin a celor care ne-am afirmat în interiorul partidului ca fiind vechi liberali, liberali autentici, din cauza diferenței de opinie pe care o avem cu actuala conducere sau, mai precis, cu Ilie Bolojan”, afirmă Ionuț Stroe.
Sancțiuni, excluderi și organizații dizolvate
Stroe susține că diferențele de opinie nu ar trebui tratate ca acte de indisciplină. În opinia sa, într-un partid mare, dezbaterea poate exista fără să ducă la sciziuni. Deputatul acuză actuala conducere că încearcă să rezolve disputele interne prin eliminări, excluderi și dizolvări de organizații.
„Conducerea partidului are impresia că rezolvă aceste diferențe de opinii eliminând, excluzând, dizolvând. Niciodată în istoria acestui partid, în decursul câtorva luni, nu au existat atâtea decizii de sancționare sau de dizolvare a foarte multor organizații județene”, spune Stroe.
În opinia sa, platforma își propune două lucruri. Clarificarea profilului ideologic al PNL și revenirea la un tip de leadership mai respectuos cu opiniile interne. Deputatul vorbește despre nevoia de detensionare și despre reguli interne care să permită exprimarea dezacordului.
Ce vor susținătorii platformei
Lansarea Platformei liberal-conservatoare a fost interpretată în mai multe feluri în spațiul public. Pentru unii, este o încercare de a pune presiune pe actuala conducere. Alții au văzut-o ca pe primul pas spre o alternativă internă. Întrebat care este, de fapt, scopul proiectului, Ionuț Stroe respinge aceste interpretări și spune că obiectivul este consolidarea partidului, nu apariția unei noi tabere.
„Noi ne propunem să reîntărim Partidul Național Liberal din interior, prin dialog, prin implicarea foarte multor membri care în momentul de față tac. O dezbatere nu poate decât să îți arate un partid viu, care este întotdeauna mai puternic decât unul în care toți gândesc la fel.”
Stroe susține că platforma nu urmărește doar o discuție despre doctrină, ci ar putea avea efecte și asupra modului în care funcționează guvernarea.
„Românii sunt mult prea puțin spre deloc interesați de disputele noastre interne. Așteptările lor sunt legate de capacitatea executivului de a livra rezultate concrete cu impact în viața lor. România are nevoie de o guvernare eficientă. Nu mai putem sta în acest blocaj interminabil.”
Relația cu PSD și USR
În ultimele luni, în interiorul PNL au existat voci care au criticat refuzul conducerii de a relua dialogul politic cu PSD și au acuzat o atitudine prea rigidă în relația cu partenerii de guvernare. Una dintre aceste voci a fost chiar Ionuț Stroe, împreună cu alți liberali care au susținut și învestirea Guvernului Veștea. În opinia sa, partidul ar trebui să renunțe la atitudinea rigidă față de soluțiile politice care pot menține guvernarea funcțională.
„Nu știu de ce se insistă doar pe relația cu PSD. Din păcate, împotriva naturii este și relația cu USR, care este un partid, cel puțin ideologic, opus Partidului Național Liberal. Noi ne dorim liberal-conservatorismul. Ei își doresc progresism.”
Deputatul susține că diferențele doctrinare dintre PNL și USR sunt profunde și acuză formațiunea condusă de Dominic Fritz că promovează politici excesiv de restrictive pentru mediul privat și o viziune incompatibilă cu liberalismul clasic.
Cine împinge PNL spre „neoprogresism”
Manifestul Platformei liberal-conservatoare avertizează că PNL riscă să își dilueze identitatea doctrinară și să se îndepărteze de valorile care au definit partidul. Întrebat cine poartă responsabilitatea pentru această schimbare de direcție, Ionuț Stroe indică fără ezitare actuala conducere.
„În mod evident, actuala conducere. Gândiți-vă doar la oamenii care sunt promovați în funcții de conducere. Oameni mai degrabă afiliați zonelor de interese politice ale USR-ului, Reper. Mai nou, stau și mă întreb cum se simt liberalii când văd parlamentari POT sau SOS puși președinți de filiale în Partidul Național Liberal.”
Deputatul spune că PNL trebuie să își reafirme identitatea liberal-conservatoare și respinge ideea apropierii de modelul politic promovat de USR.
„Nu ne dorim o renunțare la identitatea noastră liberală. Credem că trebuie să spunem acest lucru deschis în partid și trebuie să fim respectați, așa cum și noi respectăm opiniile tuturor în interior.”
Răspuns pentru Dan Motreanu
După lansarea Platformei liberal-conservatoare, secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a ironizat inițiativa și a spus că „unii trăiesc într-o realitate paralelă”, argumentând că PNL și-a asumat deja doctrina liberal-conservatoare. Replica lui Ionuț Stroe este că un partid liberal ar trebui să încurajeze tocmai astfel de dezbateri.
„Îl cunosc pe Dan Motreanu de mai mult de 25 de ani. Mă așteptam, apropo de experiența lui politică, să salute apariția în interiorul PNL a acestei platforme liberal-conservatoare. Ar fi fost reflexul firesc al unui liberal autentic: să încurajeze dezbaterea, să respecte pluralismul ideilor și să își dorească reafirmarea valorilor care au făcut din PNL principalul partid al dreptei românești.”
Stroe spune că, în loc să critice inițiativa, conducerea partidului ar fi trebuit să încurajeze o discuție despre relația PNL cu mediul de afaceri și cu electoratul tradițional liberal.
„Mă așteptam de la Motreanu să susțină întoarcerea preocupărilor noastre către antreprenori, către zona de afaceri, către cei care creează locuri de muncă și susțin economia. Nu să transforme această inițiativă doctrinară într-o țintă de atac.”
Și președintele CJ Ilfov Hubert Thuma a avut o postare în care i-a răspuns acid lui Dan Motreanu:
,,Motreanu, unul dintre marii specialiști ai partidului în a fi mereu suficient de aproape de putere cât să o susțină și suficient de departe cât să nu răspundă pentru ea, îi acuză pe alții că își schimbă pozițiile. În politica românească, Dan nu a fost niciodată radical. A fost doar foarte flexibil, ceea ce este minunat pentru yoga, dar mai puțin impresionant când dai lecții despre coloană vertebrală.”, a scris Thuma pe pagina sa de Facebook.
Va fi creat un nou partid?
O altă critică pentru lansarea platformei a venit din partea Ralucăi Turcan, care le-a transmis susținătorilor inițiativei că, dacă își doresc un alt proiect politic, ar trebui să își facă propriul partid. Ionuț Stroe respinge categoric acest scenariu și insistă că inițiativa va funcționa exclusiv în interiorul PNL.
„Nu, în mod evident. Am spus-o foarte clar: este o platformă de dialog intern a Partidului Național Liberal. Nu ne dorim niciun fel de sciziune.”
Deputatul spune că următorul pas va fi organizarea unor întâlniri în teritoriu pentru a discuta cu organizațiile locale și cu mediul de afaceri despre direcția partidului.
„Vrem să vorbim, să ne exprimăm, să ascultăm cât mai multe opinii și să transformăm toate aceste discuții în decizii politice și publice. O invităm și pe doamna Turcan la un dialog care să se bazeze pe respect și pe respectarea valorilor PNL.”
Trebuie să plece Ilie Bolojan?
Deși platforma este percepută de o parte dintre liberali ca o contestare a actualei conduceri, Ionuț Stroe spune că nu cere schimbarea lui Ilie Bolojan din fruntea partidului. În opinia sa, prioritatea PNL trebuie să rămână guvernarea, iar competițiile interne ar trebui lăsate pentru viitorul congres.
„Nu. În acest moment, în Partidul Național Liberal, energiile noastre ar trebui să se îndrepte către zona de guvernare. Vor fi, la timpul lor, și competiții interne, dar doar în contextul organizării unui nou congres.”
Stroe spune că Ilie Bolojan trebuie judecat după rezultatele pe care le va avea ca premier și lider al PNL.
„Ilie Bolojan este președintele PNL și, mai mult decât atât, este premierul acestei țări. Acestea sunt pozițiile din care trebuie să livreze soluții și să aibă un impact pozitiv.”
Cine face parte din noua platformă
Manifestul Platformei Liberal-Conservatoare a fost lansat oficial pe 20 iulie, după ce ideea fusese anunțată cu câteva zile înainte. Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, este cel care a anunțat oficial lansarea platformei.
,,Nu mă simt reprezentat de ‘greii’ PNL, care confundă încăpățânarea cu forța și orgoliul cu leadershipul. Ei nu reprezintă singuri spiritul liberal și nici valorile pe care acest partid a fost construit.”, a scris Alin Tișe pe Facebook.
Conform informațiilor din presă, noua platformă reunește mai mulți lideri PNL care s-au poziționat critic față de actuala conducere a partidului, printre care Adrian Veștea, Rareș Bogdan, Alina Gorghiu, Ionuț Stroe, Toma Petcu, Monica Anisie.
