Înalta Curte a luat o decizie care vizează milioane de angajați din România. Situația în care zilele de concediu nu se pierd nici după 3 ani

Speța a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție după ce un procuror a solicitat să i se plătească 146 de zile de concediu. Acestea nu au fost luate pe parcursul a 12 ani, între 2008 și 2020. Atunci, magistratul a lucrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București și CSM. Inițial cererea a ajuns la Tribunalul București, care a considerat că termenul s-a prescris.

Un procuror a dus speța la ICCJ

Magistratul nu s-a lăsat bătut și a deschis o acțiune în instanță. A atacat decizia Tribunalului cu apel și a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acolo, procurorul a demonstrat că nici Tribunalul București și nici CSM nu i-au dat posibilitatea să ia zilele de concediu în perioada respectivă.

Instanța Supremă a decis că dreptul de a obține compensarea în bani a zilelor de concediu este în continuare valabil chiar și după 18 luni. Se întâmplă asta doar atunci când angajatorul nu i-a oferit angajatului posibilitatea să folosească zilele de concediu. Dacă acest lucru s-a întâmplat, iar angajatul a refuzat, atunci intervine termenul de report de 18 luni.

Toate instanțele obligate să urmeze decizia ICCJ

Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial pe 11 august. Ea devine obligatorie pentru toate instanțele din România. Practic, de acum înainte, orice angajat care ajunge în instanță cu o astfel de problemă, va primi aceeași decizie, indiferent de instanța la care se judecă.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție se bazează pe cinci dosare care au ajuns la Curtea de Justiție a Uniunii Europene. „Dă o interpretare extinsă și mai favorabilă exercitării dreptului de concediu de odihnă, respectiv compensării celui neefectuat. Condiția este ca angajatul să nu refuze nejustificat oferta/programarea stabilită de comun acord cu angajatorul.” Pasajul face parte din motivarea Instanței Supreme.

Plata zilelor de concediu, decisă de CJUE

CJUE arată că „nu se poate stinge expirarea perioadei de referință în cazul în care lucrătorul nu a fost în măsură să efectueze concediul. Angajatorul este cel obligat să se asigure în mod concret și pe deplin transparent că lucrătorul este efectiv în măsură să-și efectueze concediul anual. Dacă este necesar, invitându-l în mod formal să facă acest lucru.

Acest drept al salariatului dispare dacă angajatorul îi oferă posibilitatea concediului, iar el refuză. În acest caz se evită suprasolicitarea angajatului doar pentru a se alege cu bani pe concediul de odihnă neefectuat.

Codul muncii din România are mai multe prevederi. Una spune că angajatorul este obligat să acorde concediul de odihnă neefectuat timp de 18 luni de la începutul anului următor. De asemenea, se permite compensarea zilelor de concedii neluate în bani, doar atunci când contractul de muncă încetază. Angajatul are la dispoziție 3 ani de la încheierea contractului pentru a solicita compensarea.