Analiză BusinessEdge: Impozitul de 16% pe dividende schimbă regulile jocului: de ce România începe să piardă teren în lupta pentru capital

Pentru antreprenori, dividendele reprezintă recompensa finală a riscului asumat. Pentru investitori, ele sunt parte esențială din calculul randamentului. Iar în momentul în care taxarea acestei componente crește rapid și repetitiv, mesajul transmis pieței devine unul sensibil. Capitalul începe să fie tratat mai agresiv fiscal într-o economie care încă încearcă să își consolideze competitivitatea regională.

De ce contează atât de mult impozitul pe dividende

În teorie, o cotă de 16% nu pare dramatică. În practică, însă, povara fiscală reală este mai mare decât pare la prima vedere.

O companie plătitoare de impozit pe profit achită mai întâi 16% către stat. Abia apoi, din suma rămasă, acționarul mai plătește încă 16% atunci când distribuie dividendele. Astfel, randamentul final al capitalului scade semnificativ.

Pentru IMM-urile românești, problema este și mai sensibilă. În multe firme locale, dividendul reprezintă principala formă de remunerare a antreprenorului. Spre deosebire de marile corporații, unde veniturile manageriale sunt diversificate, în mediul antreprenorial românesc profitul distribuit este deseori recompensa directă pentru ani de investiții, risc și incertitudine, explică BusinessEdge.

Din acest motiv, creșterea succesivă a taxării dividendelor este percepută nu doar ca o măsură fiscală, ci ca un semnal despre modul în care statul privește inițiativa privată.

România nu se compară fiscal cu Vestul, ci cu vecinii

Una dintre cele mai mari erori de percepție din dezbaterea fiscală este comparația constantă cu statele vest-europene. Deși Germania, Franța sau Italia taxează dividendele mai agresiv, aceste economii oferă investitorilor infrastructură solidă, stabilitate instituțională, piețe mature și acces facil la finanțare.

România concurează însă, în realitate, cu Bulgaria, Grecia, Cipru, Ungaria sau Republica Moldova atunci când vine vorba despre atragerea capitalului regional, a holdingurilor, a sediilor operaționale și a antreprenorilor mobili.

Iar aici diferențele devin evidente.

Bulgaria aplică un impozit de doar 5% pe dividende și 10% pe profit. Grecia și Cipru se află tot în zona de 5%, în timp ce Republica Moldova taxează dividendele cu 6%. În afara Uniunii Europene, jurisdicții precum Georgia, Macedonia de Nord sau Kosovo merg și mai departe în competiția fiscală.

Pentru investitori, aceste diferențe nu sunt doar procente pe hârtie. Ele influențează direct costul capitalului și rentabilitatea finală a unei investiții.

Capitalul caută predictibilitate, nu doar taxe mici

Problema României nu este exclusiv nivelul taxării, ci lipsa de predictibilitate.

Creșterea dividendelor de la 5% la 8%, apoi la 10% și acum la 16% într-un interval relativ scurt transmite investitorilor ideea unei politici fiscale volatile. Iar într-o economie emergentă, stabilitatea regulilor contează aproape la fel de mult ca nivelul efectiv al taxelor.

Investitorii acceptă fiscalitate mai ridicată în state unde instituțiile funcționează eficient și unde regulile fiscale nu se schimbă constant. În România, însă, mediul privat reclamă deja de ani de zile incertitudine legislativă, modificări bruște și lipsa unei strategii fiscale pe termen lung.

Acesta este motivul pentru care majorarea dividendelor produce un impact psihologic mai mare decât arată simplul procent.

Efectele ascunse: amânări, migrarea capitalului și investiții întârziate

O taxă mai mare nu înseamnă automat încasări mai mari pentru stat. În multe situații, contribuabilii își modifică comportamentul economic.

Unii antreprenori aleg să amâne distribuirea dividendelor. Alții reinvestesc profitul nu din strategie economică, ci pentru a evita costul fiscal. În cazuri mai extreme, firmele și investitorii încep să analizeze mutarea structurii juridice în jurisdicții mai prietenoase fiscal.

Acest fenomen este cu atât mai important într-o economie digitalizată și globalizată, unde capitalul poate fi relocat mult mai rapid decât în trecut.

Mai mulți specialiști din zona fiscală și a IMM-urilor avertizează deja că România riscă să piardă o parte din avantajul regional pe care îl avea în ultimul deceniu.

Țările mici folosesc fiscalitatea ca instrument strategic

State precum Malta, Cipru, Estonia sau Letonia au înțeles de mult că nu pot concura prin dimensiunea pieței interne. În schimb, folosesc fiscalitatea simplă și predictibilă ca avantaj strategic.

Estonia și Letonia sunt deseori prezentate drept exemple de succes deoarece taxează profitul doar în momentul distribuirii. Chiar dacă povara economică totală nu este zero, sistemul este clar, predictibil și ușor de înțeles pentru investitori.

Acesta este unul dintre motivele pentru care multe companii aleg astfel de jurisdicții pentru structuri regionale sau operațiuni financiare.

România, în schimb, riscă să transmită un mesaj contradictoriu: taxare încă relativ competitivă pe profit, dar dividende tot mai scumpe și reguli aflate într-o continuă schimbare.

România nu își permite încă „luxul fiscal” al Occidentului

Marile economii europene își permit niveluri ridicate de taxare deoarece oferă investitorilor beneficii greu de replicat: infrastructură performantă, sisteme judiciare stabile, piețe uriașe și acces la capital.

România nu poate copia doar partea de taxare fără să ofere și restul pachetului instituțional.

Aici apare vulnerabilitatea principală. Într-un moment în care economia locală încearcă să treacă de la modelul bazat pe costuri mici la unul bazat pe valoare adăugată și inovare, presiunea fiscală suplimentară poate reduce apetitul investițional exact în zonele care au nevoie de capital pentru dezvoltare.

România rămâne atractivă, dar avantajul regional se subțiază

România continuă să aibă avantaje importante: dimensiunea pieței, accesul la piața europeană, costurile încă moderate și poziționarea strategică în regiune.

Însă competiția fiscală din Europa Centrală și de Est devine tot mai agresivă. Statele din regiune folosesc dividendele și taxarea capitalului ca instrumente directe de atragere a investițiilor.

Iar în această competiție, direcția contează la fel de mult ca nivelul actual al taxelor.

O economie percepută ca imprevizibilă fiscal pierde treptat din atractivitate, chiar dacă procentual rămâne sub media Europei de Vest.

În 2026, România nu a ieșit din jocul regional pentru capital. Dar avantajul pe care îl avea în urmă cu câțiva ani începe să se subțieze vizibil.