Într-o postare publicată pe Facebook, liderul liberal a specificat că PSD poartă principala responsabilitate pentru criza politică actuală. Mircea Abrudean a menționat că social-democrații au fost cei care au decis să retragă sprijinul Guvernului din care făceau parte.
„Câteva realități pe care nimeni nu le poate nega: PSD a încălcat protocolul de guvernare și tot PSD a decis să dărâme Guvernul din care făcea parte. PSD ar fi putut să își asume guvernarea din primul moment, dar a preferat să lase să se epuizeze alte soluții, doar-doar vom fi nevoiți să acceptăm orice variantă”, a scris Mircea Abrudean.
Ce garanții dorește PNL
Potrivit președintelui Senatului, în actualul context politic, PNL nu poate accepta o colaborare fără garanții clare privind direcția viitorului Executiv. „Acesta este tabloul politic în care ne aflăm”, afirmă vicepreședintele PNL, adăugând că liberalii nu își permit să ofere „un cec în alb unui partid care a ales să nu fie un partener onest și să lase interesele României pe locul 2”, a spus al doilea om în stat.
În opinia sa, soluția pentru depășirea impasului este încheierea unui acord politic care să stabilească obiectivele viitorului guvern. „De aceea am venit cu soluția unui Acord pentru România care să prevadă clar prioritățile pentru următoarea perioadă, fără de care țara noastră va pierde banii din PNRR și orice urmă de credibilitate externă”, a scris Mircea Abrudean pe pagina de socializare.
Negocierile bat pasul pe loc
Negocierilor pentru desemnarea unui nou prim-ministru sunt unele dificile. PSD îl propune pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier, însă varianta nu este acceptată necondiționat de PNL.
Recent, liderii principalelor partide parlamentare s-au întâlnit la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan pentru noi discuții legate de formarea viitorului Guvern. Întâlnirea, care a durat aproximativ o oră, s-a încheiat fără un acord. Iar desemnarea unui premier a fost amânată. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, discuțiile au fost marcate de tensiuni între șeful statului și reprezentanții formațiunilor politice.
Cum procedează Nicușor Dan?
Ulterior, președintele Nicușor Dan a specificat că Partidul Național Liberal și-a schimbat poziția față de înțelegerile discutate anterior. Ceea ce ar fi blocat formarea unei noi majorități.
La rândul său, liderul PNL, Ilie Bolojan, a declarat că partidul nu va susține automat candidatura lui Sorin Grindeanu pentru funcția de prim-ministru. Premierul demis spune că liberalii nu sunt dispuși să accepte un „cec în alb” în negocierile pentru viitorul Executiv.
Propunerea noastră
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni.
📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.
📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!
