Marele mit al „epidemiei singurătății masculine”. De ce banii, nu genul, determină cine rămâne fără prieteni

Unii dau vina pe internet, pornografie sau rețelele sociale. Alții spun că bărbații sunt educați să fie independenți, puternici și să nu-și arate vulnerabilitatea. În această interpretare, problema ar fi legată în primul rând de felul în care este construită masculinitatea.

Dar datele spun o poveste ceva mai complicată, conform unei analize SLATE. Un bărbat nu este, în medie, semnificativ mai singur decât o femeie. Mai multe cercetări recente din SUA, inclusiv sondaje realizate de Pew Research Center și Harvard Graduate School of Education, nu au găsit o diferență importantă între cele două sexe atunci când oamenii sunt întrebați dacă se simt singuri.

Într-un sondaj KFF, de exemplu, 18% dintre femei au spus că se simt mereu sau frecvent singure, față de 13% dintre bărbați. Într-un alt studiu, realizat în 2021, 15% dintre bărbați au declarat că nu au niciun prieten apropiat, comparativ cu 10% dintre femei. Însă un sondaj Pew realizat ulterior nu a mai identificat o diferență semnificativă între bărbați și femei la acest capitol. Astfel, singurătatea este o problemă reală în America, dar nu este în primul rând o problemă a bărbaților.

Americanii au devenit, în general, mai singuri

Asta nu înseamnă că situația este bună. Din contră. Americanii au mai puțini prieteni apropiați decât în urmă cu câteva decenii și petrec mai mult timp singuri. În 1990, doar 3% dintre adulți spuneau că nu au niciun prieten apropiat. Proporția a ajuns la 12%.

În același timp, numărul celor care spuneau că au cel puțin 10 prieteni apropiați a scăzut de la 33% la 13%. Și timpul petrecut singur a crescut. În 2003, un adult american petrecea, în medie, aproximativ cinci ore pe zi singur. În 2024, timpul ajunsese la aproximativ șapte ore.

Așadar, există o criză a singurătății. Doar că ea nu pare să respecte linia dintre bărbați și femei. Există însă o altă diferență mult mai puternică, cea dintre oamenii cu bani și cei fără bani.

Cine sunt, de fapt, cei mai singuri?

Când cercetătorii analizează datele în funcție de venit, diferențele devin mult mai evidente. Americanii care câștigă puțin sunt de câteva ori mai predispuși să spună că se simt singuri decât cei cu venituri mari. Potrivit unui sondaj KFF, adulții din gospodării care câștigă sub 40.000 de dolari pe an sunt de aproximativ trei ori mai predispuși să declare că se simt frecvent singuri decât cei din gospodării cu venituri de peste 90.000 de dolari.

Un alt studiu, realizat de Harvard, a găsit că 29% dintre persoanele cu venituri sub 30.000 de dolari se simt singure, față de 19% dintre cele care câștigă cel puțin 50.000 de dolari. Un studiu realizat în 20 de țări europene a ajuns la o diferență și mai mare. Conform datelor, 49% dintre persoanele cu venituri mici au declarat că se simt singure, comparativ cu 15% dintre cele cu venituri ridicate.

Povestea lui Dan

Analiza SLATE prezintă povestea lui Dan, un american de 27 de ani. Înainte de pandemie, viața lui socială era una obișnuită. Avea prieteni din liceu și dintr-un program de formare profesională. Mergeau la restaurante, la filme sau în mall. Apoi a venit pandemia de COVID-19. Dan locuia cu mama sa în zona Boston și a respectat restricțiile sanitare. A renunțat temporar la cursurile de la colegiul comunitar unde studia. Dar spera să continue ulterior la o universitate. În perioada aceea, prietenii lui s-au mutat sau au pierdut legătura cu el.

„Am fost practic închis în casă timp de un an și jumătate”, povestește el. Șase ani mai târziu, viața socială nu și-a revenit. Dan lucrează ca îngrijitor la domiciliu și câștigă aproximativ 21 de dolari pe oră. În paralel, urmează cursuri online pentru o diplomă în administrarea afacerilor. Nu își permite însă prea multe activități care i-ar putea aduce noi prieteni. Spune că, dacă ar avea mai mulți bani, ar putea merge la sală, la cursuri de dans sau chiar ar putea învăța să navigheze.

Prieteniile costă mai mult decât credem

O mare parte dintre activitățile prin care adulții ajung să se împrietenească presupun bani. Mergem împreună la film, la restaurant, la o cafea, la un concert. Ne înscriem la o sală, la un curs sau într-un club. Plecăm în vacanță împreună. Chiar și o ieșire banală poate însemna transport, mâncare și o cafea sau o băutură.

Pentru cineva cu venituri mici, toate acestea se adună. Sarah Perez, o femeie de 32 de ani din Los Angeles, povestește că se înțelege bine cu colegii ei de muncă. La un moment dat, aceștia au invitat-o la un eveniment inspirat de târgurile medievale. Biletul costa 65 de dolari, fără mâncare și alte cheltuieli. Nu și-a permis să meargă. „Nu aveam banii și nu aș fi putut să mă îmbrac ca ei”, povestește ea. Pentru ea, problema nu este doar că a ratat o zi de distracție. A ratat o ocazie de a construi relații. „Așa te împrietenești cu oamenii. Prin experiențe împărtășite”, explică ea.

Și locul de muncă poate să te izoleze

În trecut, serviciul era unul dintre locurile importante în care oamenii își făceau prieteni. Un muncitor mergea în fiecare zi în același loc, vedea aceiași colegi, lua masa cu ei. Iar după program putea merge la un bar sau într-un club al muncitorilor. Pentru mulți, locul de muncă oferea nu doar un salariu, ci și un sentiment de apartenență.

Piața muncii s-a schimbat. Tot mai multe activități slab plătite sunt externalizate către firme subcontractoare. Cei care fac curățenie într-o clădire, păzesc o intrare sau livrează mâncare pot lucra acolo în fiecare zi fără să facă, propriu-zis, parte din colectivul companiei.

Platformele precum Uber și DoorDash duc izolarea și mai departe. Angajatul sau colaboratorul lucrează singur, iar „șeful” este înlocuit în mare măsură de un algoritm. În alte domenii, precum comerțul, restaurantele și industria ospitalității, fluctuația mare de personal face mai dificilă construirea unor relații stabile între colegi.

Pentru oamenii cu venituri mici apare și o altă problemă, aceea că nu mai au timp pentru prieteni. Cei care nu câștigă suficient trebuie să lucreze mai multe ore, în weekend sau în ture de noapte pentru a-și plăti locuința și celelalte cheltuieli. În 2025, un american plătit cu salariul minim ar fi trebuit să lucreze 116 ore pe săptămână pentru a-și permite chiria medie pentru un apartament cu două dormitoare. Este greu să construiești și să menții relații atunci când aproape tot timpul este consumat de muncă.

Facultatea nu înseamnă doar educație

Un alt element important este educația. Facultatea este, evident, un loc în care oamenii învață. Dar este și un loc în care își construiesc rețele sociale. Există cluburi, organizații studențești, evenimente, petreceri, proiecte de grup și tot felul de contexte în care oamenii se întâlnesc în mod repetat. Tocmai această repetare este importantă pentru construirea unei prietenii.

Un studiu arată că 60% dintre absolvenții unei facultăți de patru ani au cunoscut acolo cel puțin un prieten apropiat. În cazul celor care nu au mers la facultate, proporția este de doar 35%. Un cercetător de la Universitatea din Virginia numește facultatea un fel de „accelerator al relațiilor”.

Problema este că nu toți oamenii au acces la acest accelerator. Iar după terminarea liceului sau a facultății, societatea oferă din ce în ce mai puține contexte în care adulții să se întâlnească în mod repetat și fără un motiv strict profesional.

Au dispărut și locurile unde oamenii se întâlneau gratis

În trecut existau mai multe spații comunitare care nu presupuneau cheltuieli mari, precum organizații locale, cluburi, asociații, biserici, grupuri de voluntariat sau organizații profesionale. Oamenii mergeau acolo nu neapărat pentru că aveau nevoie de un serviciu, ci pur și simplu pentru că voiau să fie împreună cu alții.

Multe dintre aceste instituții au pierdut membri sau au dispărut. În schimb, prietenia modernă s-a mutat tot mai mult în zona consumului, spre restaurant, bar, cinema, concert, vacanță, sală, curs, hobby. Iar dacă nu ai bani, ai mai puține ocazii să participi.

Sărăcia nu te face doar singur. Te poate face să te simți și nepotrivit

Sarah Perez spune că, atunci când merge la întâlniri romantice, se simte uneori inferioară atunci când ceilalți povestesc despre vacanțele lor în Europa sau Asia. Ea nu a mai fost în vacanță de ani de zile. Nici măcar discuțiile obișnuite despre seriale pot fi uneori complicate, pentru că nu își permite toate serviciile de streaming pe care le folosesc colegii.

În cazul lui Mike D, situația este și mai apăsătoare. După ce și-a pierdut locul de muncă și o sursă secundară de venit, a ajuns să trăiască aproape exclusiv dintr-un newsletter online. Deși acesta îi aduce contacte cu directori de companii, programatori și cercetători, Mike spune că nu își permite nici măcar o cafea atunci când cineva îl invită să discute.

Refuză uneori invitațiile, chiar și atunci când ceilalți se oferă să plătească. Motivul este rușinea. „Asta te face să te simți ca un animal fără stăpân căruia i se dă de mâncare”, spune el. În loc să se întâlnească cu oamenii, preferă să dispară.

Sărăcia poate transforma și conversațiile în surse de rușine

Cercetătorii citați în analiză spun că persoanele cu venituri mici pot ajunge să aibă o stimă de sine mai scăzută și să se simtă mai puțin valoroase în grupurile sociale. O conversație banală poate deveni astfel o situație stresantă. „Ce ai făcut în weekend?” poate suna inofensiv pentru cineva care a mers la restaurant sau într-o excursie.

Pentru cineva care nu și-a permis să iasă din casă, întrebarea poate deveni o sursă de rușine. La fel, „Ai încercat restaurantul acela nou?” sau „Unde ai fost în vacanță?” pot scoate la iveală diferențele economice dintre oameni.

În timp, persoana care se simte astfel poate începe să evite conversațiile și întâlnirile. Nu pentru că nu își dorește prieteni, ci pentru că interacțiunea socială a devenit prea obositoare și prea riscantă emoțional.

Și relațiile romantice sunt influențate de bani

Aceeași logică se aplică și în cazul relațiilor de cuplu. Un studiu din 2025, realizat pe americani singuri cu vârste între 25 și 35 de ani, a găsit o legătură între venit și disponibilitatea pentru o relație. Persoanele cu venituri mai mari erau mai predispuse să spună că se simt pregătite să intre într-o relație și aveau șanse mai mari să fie într-o relație șase luni mai târziu.

Pentru cei cu venituri mici, întâlnirile pot deveni o altă sursă de stres financiar. Mike D explică foarte direct problema. El se întreabă cum să mergi la o întâlnire când știi că vei sta cu grijă la fiecare cheltuială și vei intra în panică atunci când vine nota?

Iar lucrurile devin și mai complicate când relația ajunge la căsătorie, casă și copii. Toate presupun costuri mari, iar mulți tineri consideră stabilitatea financiară o condiție necesară pentru căsătorie. În cazul americanilor cu venituri mici, rata căsătoriilor a scăzut puternic în ultimele decenii. Din nou, banii devin astfel o barieră socială.

Și atunci, de ce vorbim atât de mult despre „singurătatea bărbaților”?

Dacă bărbații nu sunt semnificativ mai singuri decât femeile, de ce vorbim atât de mult despre o „epidemie a singurătății masculine”? Răspunsul este legat de o preocupare mult mai veche, anume criza masculinității. De zeci de ani, societatea americană se întreabă dacă bărbații „se descurcă” într-o lume care se schimbă.

În anii ’60, discuția era legată de feminism și de pierderea rolului tradițional al bărbatului. După dezindustrializare și stagnarea salariilor, în anii ’90 au apărut alte temeri. Bărbații nu mai aveau locurile de muncă stabile care le ofereau statut și sentimentul că sunt principalii susținători ai familiei.

De fiecare dată când societatea se schimbă, apare întrebarea: ce se întâmplă cu bărbații? În prezent, singurătatea a devenit noua formă a acestei preocupări.

Problema este că această explicație poate pune vina pe omul singur

Analiza nu neagă faptul că unii bărbați sunt singuri sau că există probleme reale legate de relațiile sociale ale bărbaților Problema este că, dacă definim singurătatea drept o „problemă masculină”, riscăm să căutăm cauza în caracterul bărbatului, că nu știe să vorbească despre emoții, nu este suficient de vulnerabil, petrece prea mult timp online, nu merge la terapie, nu știe să-și facă prieteni.

În această perspectivă, soluția este „repară-te singur”. Dar cercetările despre sărăcie arată că lucrurile nu sunt atât de simple. Pentru a avea prieteni, oamenii au nevoie de contexte în care să se întâlnească în mod repetat. Școala oferă un asemenea context. Facultatea îl oferă. Unele locuri de muncă îl oferă. Cluburile, organizațiile și comunitățile locale îl oferă. Problema este că multe dintre aceste contexte dispar sau devin inaccesibile.

Singurătatea este reală, dar nu are un sex

Ideea centrală a analizei este, așadar, că nu există suficiente dovezi pentru a vorbi despre o „epidemie a singurătății masculine” în sensul în care este prezentată adesea în spațiul public. Există însă o creștere reală a singurătății în societatea americană. Iar cei mai vulnerabili nu sunt neapărat bărbații, ci oamenii care au mai puține resurse. Au mai bani puțini, educație mai redusă, locuri de muncă instabile, timp puțin și acces redus la comunități.

Sărăcia poate limita activitățile prin care oamenii își fac prieteni, poate reduce timpul disponibil pentru socializare și poate produce rușine și anxietate în interacțiunile cu ceilalți. Toate acestea se pot transforma într-un cerc din care este greu să ieși.

Ssingurătatea nu înseamnă doar să fii singur într-o cameră. Uneori înseamnă să trăiești într-o societate în care tot mai multe dintre drumurile către ceilalți au devenit prea scumpe, prea complicate sau pur și simplu au dispărut.