Electroduetul european: cum poate UE să electrifice totul, dacă rețelele sale au 40 de ani

Europa are, pe hârtie, una dintre cele mai extinse rețele electrice din lume: peste 11 milioane de kilometri de rețele de transport și distribuție în cadrul pieței interne DefenseRomania, care funcționează zi de zi, fără ca milioane de cetățeni să le observe. Dar tocmai această invizibilitate a fost, timp de decenii, și sursa problemei: rețelele au îmbătrânit în umbra propriei fiabilități.

Peste 40% din rețelele de distribuție ale Europei au mai mult de 40 de ani și se apropie de sfârșitul duratei lor utile de viață. Infrastructura a fost construită pentru un sistem centralizat, cu fluxuri unidirecționale de energie, de la centralele mari spre consumatori. Astăzi, această electricitate este generată pe balcoane, acoperișuri, câmpuri și coaste bătute de vânt, înlocuind centralele mari, centralizate, și trebuie livrată unui număr tot mai mare de vehicule electrice, pompe de căldură și actori industriali. Toate acestea impun un sistem bidirectional, flexibil și digitalizat, pe care rețelele actuale nu au fost proiectate să îl suporte.

Rețelele electrice europene au devenit un blocaj al tranziției energetice, mai degrabă decât un motor al acesteia. Consecințele sunt costisitoare pentru competitivitatea și viitorul verde al UE.

584 de miliarde de euro, și numărul crește

Alarma a sunat în mai 2022, când Comisia Europeană a estimat pentru prima dată costul aducerii rețelelor la nivelul ambițiilor climatice. Planul de Acțiune pentru Rețele din 2023 a estimat un necesar de investiții de 584 de miliarde de euro în rețelele de transmisie a electricității până în 2030 — cu 60% mai mult decât investițiile anuale din perioada 2015–2021.

Dar cifrele au crescut de atunci. Noul titlu de referință este de 1,2 trilioane de euro pentru perioada 2024–2040, menționat în Pachetul European pentru Rețele adoptat în decembrie 2025. Iar Curtea Europeană de Conturi proiectează un necesar de investiții cuprins între 1,99 și 2,29 trilioane de euro până în 2050. Nimeni nu se mai întreabă dacă banii sunt mulți. Întrebarea acum este cine îi plătește, de unde și cât de repede.

Pachetul European pentru Rețele: legislație mega, implementare incertă

Pe 10 decembrie 2025, Comisia Europeană a prezentat Pachetul European pentru Rețele.  Un pachet legislativ care amendează simultan o jumătate de duzină de regulamente și directive. Principalele propuneri vizează planificarea centralizată a infrastructurii transfrontaliere. Scenariu energetic european e actualizat la fiecare patru ani. Accelerarea autorizărilor și a procedurilor de conectare la rețea au scopul de a sprijinini efortul. Să electrifice rapid transportul, încălzirea și industria, iată visul european.

Propunerile legislative vor intra acum în negocieri în Parlamentul European și în Consiliul UE. Un acord este așteptat spre sfârșitul anului 2026 sau începutul anului 2027.

Reacțiile din industrie au oscilat între entuziasm și scepticism constructiv. „Regulile noastre au fost construite pentru sistemul de ieri. Trebuie să le adaptăm la provocările de astăzi”, a spus Bernard Gustin, șeful grupului de utilități electrice Elia. Dar vocea cea mai critică a venit din interiorul Parlamentului European: „Electrificarea nu se întâmplă în Europa — consumăm mai puțină electricitate decât în 2019. Adoptăm politici în izolare: într-o zi un pachet privind energia electrică care spune că avem nevoie de mai multă electrificare, șase zile mai târziu un pachet automotive care o încetinește. Fără o guvernanță coerentă la nivel de sistem, riscăm să construim autostrăzi electrice spre nicăieri”, a avertizat europarlamentarul Thomas Pellerin-Carlin.

Aterizare practică: cozile de așteptare și patruzeci la sută din Europa

Dincolo de cifrele astronomice, problemele cotidiene sunt la fel de relevante. Peste 80% din sistemul energetic european este așteptat să rateze ținta de interconexiune pentru 2030, care impune ca țările să aibă o capacitate de import de electricitate echivalentă cu 15% din capacitatea instalată de producție.

Potrivit ENTSO-E, mai mult de jumătate din proiectele de transmisie necesare până în 2030 sunt încă în așteptarea autorizațiilor. Iar exemplele concrete sunt edificatoare. În Olanda, aproximativ 12.000 de companii așteaptă la rând să se electrifice. Pentru conectarea la rețea, o treime din străzi trebuie săpate pentru noile investiții. În unele locuri, construcțirea de locuințe este imposibilă deoarece rețeaua nu poate prelua sarcina suplimentară.

Securitate cibernetică. Rețelele devin câmpuri de luptă

Electrificarea nu aduce doar avantaje, aduce și vulnerabilități noi. În martie 2025, s-a dezvăluit că un actor de stat străin a petrecut 10 luni infiltrând operațiunile unui operator regional de utilități din Statele Unite, în cadrul unei campanii mai largi care a compromis peste 50 de centrale electrice și utilități. Un raport din 2025 a constatat, de asemenea, că sectorul energetic din Germania și Marea Britanie s-a confruntat cu o creștere bruscă a atacurilor care vizau operațiunile lor industriale.

Creșterea riscurilor cibernetice derivă tocmai din extinderea rețelelor digitalizate, pe măsură ce electricitatea va reprezenta o pondere tot mai mare atât din producția, cât și din consumul de energie. Conducătorii de rețea se așteaptă ca 2026 să marcheze o mutare a focusului și cheltuielilor dinspre prevenție spre recuperare. Mijlocul e implementarea de instrumente automate de restaurare și platforme de recuperare cibernetică pentru sistemele de control industrial.

Ce înseamnă toate acestea pentru România

România se află la o intersecție delicată în această ecuație europeană. Consumul de energie electrică al țării este estimat să crească cu aproximativ 38% în perioada 2021–2030, de la 46,5 TWh la 64,0 TWh. Investițiile necesare sunt uriașe: necesarul de investiții în rețeaua de distribuție românească este estimat la 9,2–11,5 miliarde de euro până în 2030, cu un deficit major față de investițiile planificate din tarife și fonduri UE.

Există și vești bune: România figurează în planificarea europeană pentru proiectele din sud-estul Europei. Comisia Europeană a inclus în prioritățile sale un proiect dedicat Europei de Sud-Est, menit să îmbunătățească stabilitatea prețurilor și securitatea energetică în regiune, inclusiv prin stocare. Iar fondurile europene, în special prin Mecanismul de Conectare a Europei, al cărui buget energetic este propus să crească de la 6 la 30 de miliarde de euro în viitorul cadru financiar multianual, reprezintă o oportunitate concretă de finanțare pentru modernizarea infrastructurii.

Cât de urgent este „urgent”?

Programul de lucru al Comisiei Europene pe 2026 confirmă că energia rămâne un pilon central al politicii UE. Printre acțiunile planificate pentru primul trimestru se numără Strategia de Electrificare, o inițiativă dedicată încălzirii și răcirii, și Pachetul pentru Securitatea Energetică.

Investițiile globale în tranziția energetică au atins 2,3 trilioane de dolari în 2025. Europa are ambițiile, are banii (sau cel puțin știe de unde ar trebui să vină), are legislația în lucru și are presiunea geopolitică, cu importurile de gaz rusesc programate să se încheie până la sfârșitul lui 2026 sau 2027, care o împinge din spate.

Ce îi mai lipsește? Aceleași lucruri care au lipsit întotdeauna: viteză de execuție, coordonare între statele membre și curajul politic de a săpa o treime din străzile continentului pentru cablurile care vor alimenta viitorul. Rețelele electrice nu sunt spectaculoase. Nu fac titluri. Nu câștigă alegeri. Dar fără ele, panourile solare din Dobrogea nu ajung să încarce mașinile electrice din München, pompele de căldură din Varșovia rămân neconectate, iar autostrada energetică europeană rămâne, pentru încă un deceniu, un proiect pe hârtie.