Dunărea a scăzut la un nivel istoric, iar urmele Podului lui Constantin cel Mare au reapărut. O ocazie rară pentru arheologi

Scăderea accentuată a nivelului Dunării a adus din nou la suprafață vestigii despre care specialiștii cred că aparțin Podului lui Constantin cel Mare. Monumentul este considerat una dintre cele mai impresionante construcții inginerești ale Antichității și cel mai lung pod roman ridicat peste un curs de apă.

În trecut, construcția lega Cetatea Sucidava, aflată astăzi în cartierul Celei din Corabia, de cetatea Oescus, situată în apropierea actualului sat Ghighen din Bulgaria.

Debitul redus al fluviului a făcut vizibile structurile

În ultimele zile, Dunărea a ajuns la unul dintre cele mai scăzute niveluri înregistrate în ultimele decenii. Debitul redus a egalat valorile din 2003 și a provocat probleme inclusiv în sectorul energetic din România, Bulgaria și Ungaria. Dincolo de efectele secetei, fenomenul a oferit cercetătorilor o oportunitate rară. O parte dintre structurile atribuite Podului lui Constantin cel Mare au devenit vizibile, după ce au rămas mult timp ascunse sub ape.

Arheologi din Bulgaria au profitat de moment și au desfășurat o misiune de documentare în zona vestigiilor. Imaginile surprinse arată porțiuni din fundațiile construcției antice. „Pentru arheologi, aceste momente sunt extrem de valoroase, deoarece natura dezvăluie temporar un obiect care, în mod normal, este ascuns sub apele Dunării. Ne oferă o ocazie rară de a-l observa, documenta și studia în mediul său real”, a declarat Pavel Popov, reprezentant al Muzeului de Istorie Regională din Pleven.

O construcție ridicată la ordinul lui Constantin cel Mare

La peste două sute de ani după construirea podului lui Traian de la Drobeta, Imperiul Roman a ridicat o nouă lucrare monumentală peste Dunăre. Inaugurarea Podului lui Constantin cel Mare a avut loc la 5 iulie 328 d.Hr., în prezența împăratului Constantin cel Mare. Construcția dintre Sucidava și Oescus este considerată unul dintre cele mai mari poduri romane ridicate vreodată peste un curs de apă.

„Podul lui Constantin cel Mare a fost una dintre cele mai impresionante construcții ale Antichității târzii și, în același timp, un important instrument strategic al Imperiului Roman. Lega cetatea romană Oescus, aflată în apropierea localității Gigen din Bulgaria de astăzi, de Sucidava, actualul Celei-Corabia, pe malul românesc al Dunării. Podul a fost inaugurat în anul 328, în timpul împăratului Constantin cel Mare, iar izvoarele istorice indică data de 5 iulie. Existența sa este cunoscută atât din surse antice, cât și din cercetările arheologice moderne”, a explicat Daniel Costache, managerul Muzeului Județean Buzău.

Rolul strategic al podului în Imperiul Roman

Pentru împăratul Constantin cel Mare, Dunărea reprezenta principala frontieră nordică a Imperiului Roman. Controlul acestei zone avea o importanță strategică majoră.

După reorganizarea imperiului și întemeierea noii capitale la Constantinopol, era nevoie de o cale rapidă pentru deplasarea trupelor și a proviziilor spre teritoriile aflate la nord de fluviu.

„Pentru a-i înțelege însă importanța, trebuie să privim contextul politic și militar al epocii. După retragerea administrației romane din Dacia, în secolul al III-lea, Dunărea devenise din nou principala frontieră nordică a Imperiului. Constantin cel Mare a încercat însă să reinstaureze controlul roman la nordul fluviului. Astfel, acest pod era esențial pentru noua politică, pe el putând fi deplasate mai rapid trupele, echipamentele și proviziile între cele două maluri ale Dunării”, spune managerul Muzeului Județean Buzău.

Construcția a transformat Sucidava într-un important punct strategic și comercial. Totodată, facilita transportul mărfurilor și permitea intervenții rapide în cazul amenințărilor de la granița Imperiului.

O capodoperă a ingineriei romane

Cu o lungime totală de aproximativ 2.437 de metri, dintre care 1.137 de metri traversau efectiv Dunărea, podul era considerat cel mai lung construit în Antichitate peste un curs de apă.

„Dimensiunile sale erau remarcabile. Cercetările și reconstituirile istorice indică o lungime totală de aproximativ 2,4 kilometri, dintre care peste un kilometru traversa efectiv albia Dunării. Construcția avea pile solide, pe care era susținută o suprastructură realizată în mare parte din lemn. Prin dimensiunile sale, podul se numără printre cele mai mari poduri construite în lumea romană”, a mai precizat Daniel Costache.

Cum a fost construit cel mai lung pod roman peste Dunăre

Ridicarea podului a reprezentat o performanță inginerească remarcabilă pentru acea perioadă. Structura era susținută de piloni din piatră fixați cu mortar, iar partea superioară era realizată din lemn.

Deasupra apelor Dunării, construcția se ridica la aproximativ zece metri și avea o lățime de 5,7 metri. Timp de aproape patru decenii, podul a fost folosit pentru deplasarea trupelor, transportul mărfurilor și legătura dintre cele două maluri ale fluviului.

Cercetările au început în urmă cu mai bine de un secol

Interesul pentru Podul lui Constantin cel Mare nu este unul recent. De-a lungul timpului, numeroși istorici și arheologi au încercat să stabilească traseul exact și caracteristicile construcției. Primele cercetări importante au fost realizate în 1902 de Grigore Tocilescu și Pamfil Polonic. Mai târziu, în 1934, istoricul Dumitru Tudor a publicat una dintre cele mai ample lucrări dedicate podului. Ultima cercetare sistematică desfășurată pe malul românesc al Dunării a avut loc în 1968, sub coordonarea lui Octavian Toropu.

„Cercetările arheologice moderne au completat considerabil informațiile pe care le aveam despre acest monument. Investigațiile realizate în ultimele decenii, inclusiv prin utilizarea sonarelor și efectuarea de măsurători magnetometrice, au identificat în albia Dunării și pe malul românesc urmele mai multor structuri care corespund traseului podului antic. Aceste descoperiri confirmă amploarea construcției și permit astăzi o reconstituire mult mai exactă a sa”, explică managerul Muzeului Județean Buzău.

De ce a dispărut podul

Deși a fost una dintre cele mai spectaculoase construcții romane de la Dunărea de Jos, podul nu a avut o existență îndelungată.

Astăzi nu se cunoaște cu exactitate momentul în care construcția a fost abandonată sau distrusă. „În ceea ce privește momentul în care podul a încetat să mai fie folosit, trebuie să fim prudenți. Uneori este indicat anul 367 drept moment al distrugerii sale, însă nu avem dovezi certe pentru o asemenea datare exactă. Știm însă că, în acel an, împăratul Valens a traversat Dunărea în timpul campaniei împotriva goților folosind un pod de vase. Acest fapt sugerează că podul lui Constantin nu mai era atunci funcțional. Nu cunoaștem cu exactitate nici momentul, nici împrejurările în care podul a fost distrus sau abandonat. Ceea ce știm cu certitudine este că a avut o existență relativ scurtă, dar o importanță istorică majoră, fiind una dintre cele mai ambițioase construcții realizate de Imperiul Roman la Dunărea de Jos”, atrage atenția istoricul Daniel Costache.

Dronele oferă imagini fără precedent

Recent, specialiștii Muzeului de Istorie Regională din Pleven au revenit în apropierea satului Gighen, unde se află vestigiile atribuite podului.

Folosind drone, echipa a cartografiat și fotografiat fundațiile devenite vizibile după scăderea nivelului Dunării. Scopul a fost evaluarea stării de conservare a acestora. „Este o șansă unică să studiem un monument de această importanță în mediul său natural, fără intervenția umană sau a timpului care, de obicei, le ascunde”, a adăugat Pavel Popov.

Ruinele au mai ieșit la suprafață și în trecut

Totuși, Daniel Costache subliniază că nu este pentru prima dată când vestigiile podului devin vizibile.

„Au mai existat perioade în care nivelul Dunării a scăzut suficient de mult pentru ca anumite elemente ale podului să poată fi observate. Trebuie însă spus că nu vorbim despre apariția podului în întregime, ci despre expunerea temporară a unor pile, fundații sau alte structuri aflate în mod obișnuit sub apă ori sub aluviuni. De altfel vestigiile podului sunt cunoscute de mai bine de un secol, iar unele dintre ele au fost semnalate încă din secolul al XIX-lea”, spune el.

Diferența față de situațiile anterioare este dată de amploarea fenomenului și de tehnologia disponibilă în prezent.

„Ceea ce face situația actuală deosebită nu este neapărat faptul că aceste structuri devin vizibile pentru prima dată, ci gradul de expunere și posibilitatea de a le documenta cu mijloace moderne, într-un moment în care nivelul Dunării este excepțional de scăzut. Din punct de vedere științific, aceasta este o ocazie rară. Cercetătorii pot observa direct elemente care, în condiții normale, sunt greu accesibile, le pot fotografia, măsura și integra în modele digitale. Practic, pentru o perioadă foarte scurtă, Dunărea ne oferă acces la un monument care, în cea mai mare parte a timpului, rămâne ascuns”, a explicat istoricul.

O oportunitate, dar și un risc pentru patrimoniu

Potrivit managerului Muzeului Județean Buzău, debitul excepțional de redus al Dunării le oferă cercetătorilor șansa de a obține informații noi despre traseul, tehnica de construcție și starea de conservare a podului.

„Din punct de vedere arheologic, este un moment deosebit, pentru că oferă cercetătorilor acces temporar la structuri care, în mod obișnuit, sunt acoperite de apă sau de depunerile Dunării. Nivelul foarte scăzut al fluviului permite observarea directă a unor elemente constructive ale podului și, mai ales, documentarea lor cu metode moderne: fotografiere aeriană cu drona, fotogrammetrie, măsurători precise, scanare și realizarea unor modele digitale 3D. Toate aceste date pot contribui la o reconstituire mai exactă a traseului, dimensiunilor și tehnicii de construcție a podului, contribuind în chip fericit la obținerea de noi date. Un alt aspect important este evaluarea stării de conservare. Cercetătorii pot identifica eventuale degradări, deplasări ale unor blocuri, urme de eroziune sau modificări produse în timp de cursul fluviului. Compararea acestor observații cu datele obținute în cercetările anterioare poate oferi informații foarte valoroase despre evoluția monumentului”, a precizat Daniel Costache.

Separat de aceste descoperiri, un alt obiect cu posibilă valoare istorică a fost găsit recent în albia Dunării, în Ungaria. Un localnic a descoperit o piatră despre care bănuiește că ar putea fi un proiectil de catapultă vechi de aproximativ 2.000 de ani. Artefactul urmează să fie analizat de specialiștii din Budapesta.