Noua lege a salarizării ar urma să intre în vigoare la 1 decembrie 2026. Autorii Legii Salarizării doresc salarii mai echitabile, reguli mai clare și mai multă transparență. De menționat că în prezent, salariile din sectorul public sunt stabilite printr-un sistem destul de complicat, cu numeroase excepții, sporuri și interpretări. Noua lege a salarizării încearcă să simplifice mecanismul.
Fiecare funcție va avea un coeficient care să arate cât de important este postul respectiv, potrivit principiilor din Legea Salarizării. Iar salariul se va calcula prin înmulțirea coeficientului respectiv cu o valoare de referință stabilită anual de stat. Aceasta va fi decisă prin legea bugetului și va influența direct nivelul salariilor din întreg sistemul public.
De asemenea, potrivit proiectului de Legea Salarizării, scopul este „asigurarea echității, coerenței și transparenței drepturilor salariale”. Astfel, două persoane care fac aceeași muncă, în aceleași condiții, ar trebui să fie plătite la fel, indiferent de instituție.
Toate salariile ar urma să fie stabilite printr-o singură lege
O schimbare importantă este eliminarea metodei prin care se puteau acorda venituri suplimentare. Documentul referitor la Legea Salarizării prevede că toate drepturile salariale vor fi stabilite exclusiv prin lege. Ceea ce înseamnă că nu vor mai putea apărea sporuri sau beneficii acordate prin alte acte normative sau negocieri separate.
În plus, nici contractele colective sau individuale de muncă nu vor mai putea introduce salarii sau bonusuri care depășesc cadrul legal stabilit prin Legea Salarizării.
Diferențele dintre salarii vor fi limitate strict prin Legea Salarizării
Un punct ce iese în evidență este plafonarea diferențelor salariale. Noul proiect de lege a salarizării stabilește că raportul dintre cel mai mic și cel mai mare salariu din sistemul public va fi de maximum 1 la 8. Dacă cel mai mic salariu este, de exemplu, 3.000 de lei, cel mai mare nu va putea depăși 24.000 de lei.
Măsura este gândită pentru a reduce discrepanțele foarte mari existente în prezent între diferite categorii de bugetari, conform principiilor din Legea Salarizării.
Cum vor fi stabilite salariile prin Legea Salarizării
Noua grilă de salarizare ar urma să fie structurată pe mai multe niveluri, în funcție de complexitatea și responsabilitatea fiecărei funcții, potrivit Legii Salarizării. Funcțiile vor fi evaluate după criterii precum experiența, complexitatea muncii, impactul deciziilor sau condițiile de lucru. În funcție de aceste criterii, fiecare post va fi încadrat într-un anumit nivel salarial. Salariile nu vor mai fi stabilite arbitrar, ci pe baza unei evaluări standardizate.
Sporurile rămân în sistem, dar vor fi mai strict reglementate prin Legea Salarizării. În general, totalul sporurilor, primelor și bonusurilor nu va putea depăși 20% din salariul de bază la nivelul fiecărei instituții.
Există însă excepții importante. De exemplu, angajații implicați în proiecte finanțate din fonduri europene pot primi sporuri de până la 40%, în funcție de implicare și rezultate. De asemenea, sunt prevăzute sporuri pentru munca de noapte, ore suplimentare sau condiții speciale de muncă, conform Legii Salarizării.
Bonusuri pentru performanță
Noua lege a salarizării introduce și un mecanism de stimulare a performanței. Angajații care obțin rezultate deosebite pot primi premii, acordate trimestrial, semestrial sau anual.
Totuși, aceste bonusuri sunt limitate. Ele pot ajunge la cel mult 5% din bugetul total de salarii al unei instituții și pot fi acordate doar unui procent restrâns de angajați. Ideea este de a recompensa performanța, dar fără a dezechilibra bugetele, potrivit Legii Salarizării.
Salariile devin publice prin Legea Salarizării
O altă schimbare majoră este legată de transparență. Instituțiile publice vor fi obligate să publice, de două ori pe an, lista completă a funcțiilor și salariilor, conform Legii Salarizării. Listele nu vor include doar salariile de bază, ci și sporurile, bonusurile și alte beneficii.
Măsura vine cu sancțiuni clare. Căci instituțiile care nu respectă regula pot fi amendate cu sume între 20.000 și 30.000 de lei.
Ce se întâmplă dacă salariile scad
Pentru a evita nemulțumirile majore, legea introduce un mecanism de protecție pentru angajați. Dacă, în urma recalculării conform Legii Salarizării, un salariu ar fi mai mic decât cel actual, diferența va fi acoperită printr-o sumă compensatorie, numită „diferență tranzitorie”. Aceasta va fi plătită până când salariul stabilit prin noua lege ajunge la același nivel sau până cel târziu în 2031.
Responsabilitatea pentru implementarea și monitorizarea noului sistem din Legea Salarizării va reveni Ministerului Muncii și Ministerului Finanțelor. Primul dintre ele va coordona partea tehnică și metodologia. Iar al doilea va analiza impactul bugetar și va asigura că sistemul rămâne sustenabil.
De ce este importantă schimbarea
Autoritățile menționează că reforma este necesară pentru a corecta dezechilibrele din sistemul actual. Căci există diferențe mari între instituții și categorii de angajați.
Noua lege a salarizării încearcă să aducă mai multă ordine, predictibilitate și echitate, dar și să lege mai clar salariile de responsabilitate și performanță.
