Deși e cu bagajele făcute, Dominic Fritz pregătește noile consilii de administrație în companiile Primăriei. Una va contracta un credit de 3 milioane de lei

Deși e cu bagajele făcute, Dominic Fritz pregătește noile consilii de administrație în companiile Primăriei. Una va contracta un credit de 3 milioane de lei
Imagine Mandatul lui Dominic Fritz, în centrul schimbărilor, se încheie cu noi numiri în companiile Primăriei Timișoara
Primăria Timișoara pregătește noi etape de selecție și nominalizare pentru consiliile de administrație ale unor societăți aflate sub autoritatea municipalității. Demersurile apar într-un moment în care mandatul lui Dominic Fritz se apropie de final, după decizia definitivă a Înaltei Curți privind conflictul de interese și modificările legislative care stabilesc încetarea mandatului.

Dominic Fritz se află în ultimele săptămâni ale mandatului de primar al Timișoarei, iar administrația locală pregătește mai multe proceduri privind consiliile de administrație ale unor societăți din subordinea Consiliului Local. Pe ordinea de zi apar demersuri referitoare la Drumuri Municipale Timișoara și Societatea de Transport Public Timișoara.

Documentele oficiale arată însă că procedurile administrative au o istorie mai lungă. Pentru Horticultura, de exemplu, Consiliul Local a aprobat încă din aprilie 2026 indicatorii de performanță pentru consiliul de administrație. Horticultura are în procedură un proiect pentru contractarea unui plafon de credite de investiții de 3 milioane de lei, pe 72 de luni, de la Banca Transilvania.

Noi proceduri pentru societățile municipalității

Potrivit proiectelor aflate pe agenda Consiliului Local, administrația pregătește modificarea comisiei de selecție și nominalizare a membrilor Consiliului de Administrație al Drumuri Municipale Timișoara S.A.

Un alt proiect vizează modificarea și completarea planului de selecție pentru desemnarea membrilor Consiliului de Administrație al Societății de Transport Public Timișoara S.A. Cele două demersuri sunt menționate în documentele aferente convocării Consiliului Local. Este vorba, așadar, despre proceduri instituționale pentru constituirea sau modificarea mecanismelor de selecție. Din documentele consultate nu rezultă, însă, identitatea persoanelor care ar urma să ocupe efectiv funcțiile. Însă declanșarea aceostor mecanisme, în contextul situației primarului desgtituit strârnește suspiciuni rezonabile și justificate.

Horticultura, credit de 3 milioane de lei

Un alt proiect pus în discuție privește societatea Horticultura S.A., companie aflată în subordinea municipalității și implicată în întreținerea și amenajarea spațiilor verzi. Documentul oficial al Primăriei Timișoara prevede aprobarea unui plafon de credite de investiții de 3 milioane de lei, contractat de Horticultura de la Banca Transilvania. Durata propusă este de 72 de luni.

Proiectul prevede și constituirea unor garanții în favoarea băncii. Printre acestea se află o ipotecă mobiliară asupra încasărilor și soldului conturilor deschise la Banca Transilvania, precum și asupra obiectului creditelor de investiții care vor fi acordate în cadrul plafonului.

Documentul îl mandatează pe directorul general David Emanuel să semneze, în numele societății, documentele necesare pentru contractarea creditului și constituirea garanțiilor.

Horticultura are deja contracte cu Primăria

Relația dintre Horticultura și municipalitate nu se limitează la proiectul de creditare. În martie 2026, Primăria a inițiat proceduri pentru atribuirea directă către societate a serviciilor de întreținere și amenajare a spațiilor verzi din zona centrală a Timișoarei. Procedura a fost fundamentată pe articolul 31 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.

Un alt proiect a vizat atribuirea directă către Horticultura a serviciilor de întreținere a arborilor de pe aliniamentele din municipiu. Aceste documente oferă contextul financiar și administrativ în care apare acum proiectul privind plafonul de credite.

Din proiectul publicat de Primărie rezultă că suma de 3 milioane de lei este destinată unui plafon de credite de investiții, nu este prezentată ca o finanțare generală pentru cheltuielile curente ale societății. Durata propusă este de șase ani.

Proiectul prevede, de asemenea, convocarea Adunării Generale a Acționarilor Horticultura și mandatarea reprezentanților municipiului pentru ducerea la îndeplinire a hotărârii.

Mandatul lui Dominic Fritz, în centrul schimbărilor

Nu poți să nu legi aceste demersuri de apropierea momentului în care Dominic Fritz va părăsi funcția de primar. Decizia ÎCCJ prin care a fost menținută constatarea ANI privind conflictul de interese devine cu atât mai justificată.

Înalta Curte a respins recursul formulat de Fritz împotriva sentinței Curții de Apel Timișoara. Cauza este legată de participarea edilului la emiterea unui act administrativ în contextul unei relații financiare personale. În această situație, calendarul procedurilor pentru societățile municipale capătă o miză politică. Desigur, existența procedurilor administrative nu dovedește, prin ea însăși, că ele ar fi fost declanșate pentru a asigura posturi unor persoane apropiate primarului.

O administrație care își pregătește succesiunea

Documentele publice arată, în schimb, că administrația locală continuă să lucreze la mecanismele de guvernanță ale companiilor municipale. Pentru Horticultura, procedurile privind indicatorii de performanță ai Consiliului de Administrație au fost aprobate încă din aprilie. Hotărârea Consiliului Local nr. 195/2026 a fost adoptată cu 22 de voturi pentru.

În cazul Drumuri Municipale și al Societății de Transport Public, documentele recente indică noi pași în procesul de selecție. În paralel, Horticultura este pusă în situația de a solicita o facilitate de credit de 3 milioane lei pentru investiții.

Astfel, ultimele săptămâni ale mandatului lui Dominic Fritz aduc pe aceeași masă două teme distincte. Una e reconfigurarea conducerii unor societăți municipale. Cealaltă sunt deciziile financiare importante pentru una dintre ele.

Pentru Timișoara, adevărata miză va fi însă mai puțin spectacolul schimbării și mai mult felul în care aceste societăți vor funcționa după schimbarea administrației. Și mai ales, dacă schimbarea numelui din dreptul funcției de primar al municipiului Timișoara va fi și reală. Sau Dominic Fritz, plătit de USR cu același salariu, va exercita în continuare mandatul prin interpuși atent selecționați?

0 comentarii Comentarii