Coloana sonoră a României” publică raportul de audit pe 2025: Electrecord SA, 93 de ani de istorie muzicală, o ieșire din insolvență și un nou proprietar arhitect

Electrecord a intrat în insolvență în ianuarie 2018, ca urmare a unei decizii a Tribunalului București, deschizând o perioadă de șapte ani de incertitudine pentru cel mai vechi label românesc.

Schimbarea a venit prin mâna unui personaj neașteptat din lumea muzicii: arhitectul Vasile George Cristescu, fondatorul și directorul firmei Deco Architects Studio din București. Începând cu noiembrie 2022, Cristescu a achitat către creditorii garantați ai Electrecord suma totală de 2.864.685,87 lei: 1.824.685,87 lei către First Bank SA, stingând în totalitate creanța acesteia, și 1.040.000 lei către ANAF-DGRFP. Subrogându-se în drepturile creditorilor plătiți, Cristescu a devenit principalul creditor garantat.

Insolvența, creanțele cumpărate și „salvatorul” arhitect

În vara anului 2025, creditorii Electrecord au aprobat două operațiuni succesive: reducerea capitalului social prin diminuarea valorii nominale a acțiunii de la 2,5 lei la 0,133 lei, urmată de majorarea capitalului cu creanța de peste 2,4 milioane lei a lui Cristescu, transformată în acțiuni. Efectul majorării de capital a fost înregistrat la Registrul Comerțului în septembrie 2025. Cristescu a ajuns astfel la o participație de 96,3658% din Electrecord. Ieșirea din insolvență a fost statuată printr-o decizie a Tribunalului București — executorie, dar nedefinitivă. Anterior, Electrecord era controlată de Asociația Salariaților din companie, care a rămas cu o participație minoritară de 2,8%.

Raportul de audit 2025: redevențe, profit și o mutare forțată a sediului

Compania a terminat primele 9 luni ale anului 2025 cu profit net de aproape 321.000 lei — cu circa 15% mai mare decât în perioada similară din 2024 — și venituri totale de 1,1 milioane lei, cu aproape 37% peste cele din aceeași perioadă a anului anterior.

Ponderea principală în încasări au avut-o veniturile din redevențe, cifrate la aproape 856.000 lei. Pentru întregul an 2024, Electrecord înregistrase venituri totale de 1,2 milioane lei și un profit de 214.000 lei — primul rezultat pozitiv din ultimele două decenii. O problemă majoră rămâne sediul. Electrecord a pierdut în instanță imobilul istoric din Bulevardul Corneliu Coposu — locul unde s-a imprimat muzica neamului din 1929 — în favoarea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. Compania nu mai deține active imobiliare și funcționează în prezent într-un spațiu închiriat din București.

Raportul de audit publicat joi la BVB acoperă exercițiul financiar complet 2025 — primul an în care Electrecord a funcționat fără statut de insolvență, cu un acționar majoritar privat și cu o echipă de management orientată spre relansare.

Istoria Electrecord: 1932, Nathan Mischonzniki și prima fabrică de discuri de la est de Viena

În 1932, comerciantul evreu Nathan Mischonzniki, care avusese din 1900 o firmă în Germania ce comercializa instrumente muzicale și partituri, a cumpărat aparatură second-hand de la fabrica Kristall din Germania și a adus-o la București. Un an de zile a durat reasamblarea utilajelor pentru prima fabrică de discuri activă la est de Viena.

Noua fabrică a fost botezată inițial Perfection, apoi Homocord, Cristal, iar din 1938, Electrecord. Primul disc presat la fabrica de viniluri din România a fost lansat în octombrie 1934. Până în 1937, fabrica nu a avut studio propriu și s-a limitat la multiplicarea plăcilor produse în străinătate — artiști precum Gică Petrescu și Maria Tănase erau obligați să facă naveta la Viena și Berlin pentru a înregistra. Abia în 1937 a fost amenajat primul studio de înregistrări audio din România.

Până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, compania producea aproximativ 70.000 de discuri anual, principalii clienți fiind Radioul, Ministerul Propagandei și Societatea Compozitorilor Români. Electrecord colabora și cu renumitele case de producție Columbia și Odeon. În 1948, societatea a fost naționalizată. Din 1956 au apărut discurile de vinil, în paralel cu plăcile de ebonită.

Apogeul comunist: 6 milioane de discuri pe an și vocile României

Sub socialism, Electrecord a ajuns la scara unui adevărat combinat cultural. Între 1977 și 1980 s-a derulat un amplu program de investiții pentru a dubla capacitatea de producție la 6 milioane de discuri de vinil și 800.000 de casete anual. 20% din producție era dedicată muzicii clasice, iar 80% genurilor populare și ușoare. Au apărut versiuni pentru exterior ale unor discuri, cu text recântat în engleză, precum și ediții similare pe casete.

Printre muzicienii care au înregistrat la Electrecord se numără Constantin Silvestri, Radu Lupu, Romică Puceanu, Gabi Luncă, Dona Dumitru Siminică, Fărâmiță Lambru, Silvia Marcovici, Virginia Zeani, Marin Constantin, Corul Madrigal, Lola Bobescu, Maria Tănase, Gică Petrescu, Sviatoslav Richter, David Oistrakh, Carlo Zechi, Li Ming Qiang, Aldo Ciccolini, Phoenix, Valeriu Sterian, Iris, Compact, precum și mulți alți interpreți valoroși de muzică lăutărească, jazz, rock sau folk autohton.

Catalogul Electrecord a ajuns să cuprindă peste 1.200 de albume din genurile simfonic, de cameră, de operă și operetă, folclor, pop-rock, jazz și divertisment — zeci de mii de lucrări din toate genurile muzicale.

1990–2003: Declinul, salvarea britanică și privatizarea salariaților

Începând din 1990, Electrecord a pierdut cotă de piață odată cu apariția concurenței și cu generalizarea CD-urilor. Din 1996 a încetat producția discurilor de vinil. Compania s-a găsit în impas în acel an, când producția a stagnat din lipsă de cerere.

Doi ani mai târziu, compania a fost salvată prin achiziționarea utilajelor sale de către o societate britanică pentru 40.000 de dolari și prin vânzarea clădirii în care se afla fabrica. Cu acești bani a fost cumpărat un studio de înregistrări performant. Ulterior, activitatea s-a reprofilat pe reeditări și înregistrări, CD-urile produse fiind multiplicate în Anglia, Ungaria sau România.

În 1991, Electrecord a devenit societate pe acțiuni, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/911/1991. În 2003, angajații societății au preluat de la stat pachetul majoritar de acțiuni — 59,76% inițial, ajungând ulterior la 77,67% prin Asociația Salariaților Electrecord. Beneficiarii programului de privatizare în masă din anii ’90 aveau 22,32% din capital.

Planurile Electrecord pentru 2026

„Vom continua demersurile de revitalizare a brandului pe care le-am început deja și care includ atât producții muzicale noi, așa cum s-a întâmplat și în 2025, cu artiști consacrați, precum Monica Anghel, Aurelian Temișan, Bella Santiago, Partizan, Taraful de la Vărbilău, cât și reeditări ale unor materiale din catalogul istoric al Electrecord”, a declarat arhitectul Vasile George Cristescu.

Electrecord deține în continuare un studio de înregistrări care poate găzdui orchestre de 40–50 de persoane, o arhivă sonoră considerată tezaurul muzical românesc al ultimilor 90 de ani și brandul cel mai recunoscut din industria muzicală autohtonă. Veniturile din redevențe — care acoperă utilizarea catalogului de către platforme de streaming, televiziuni și alte entități — rămân principalul motor al afacerii. Raportul de audit pe 2025, disponibil pe platforma BVB și pe site-ul companiei, închide primul capitol complet din istoria post-insolvență a Electrecord și deschide întrebarea care va defini viitorul acesteia. Poate un brand de 93 de ani, cu o arhivă culturală neprețuită dar cu mijloace financiare modeste, să recucerească relevanța pe o piață muzicală dominată de streaming și artişti digitali nativi?