Cartea
…Adică un crime neaoș românesc. O poveste interesantă. Și mai interesantă este maniera în care e relatată. Egon, pe care îl aminteam mai devreme, narează pățania unui reportofon în beneficiul unui proiect realizat de către o studentă. Starea în care se află naratorul și modul oarecum dezorganizat în care este povestită istoria acoperă cumva momentele când cititorul ar fi tentat să ridice o sprînceană a neîncrederii.
Cu o altă ocazie remarcam două neajunsuri ale cărții, din punctul meu de vedere. Unul ar fi lipsa unei voci mai mult sau mai puțin obiective, care să pună un pic de ordine în poveste. La un moment dat cititorul se poate simți hăituit de amintirile necalre ale personajului.
Al doilea este lipsa unei puneri un context a pățaniei. Noi cei mai cu ștate vechi ne prindem de multe. Dar pentru generațiile – din ce în ce mai multe – pentru care Revoluția din 89 este doar o pagină din manualul de istorie, unele lucruri sunt mai greu de înțeles.
Dar eu vă invit să încercați. Și dacă ceva nu vă e clar, întrebați…
Autorul
Brașovean get beget. Autor de poesie, studii, romane. Dar și profesor universitar la Facultatea de Filologie a Universității din București, specialist în teoria literaturii. Din seria din care fase parte acest volum (seria Vlad Lupu) Caius Dobrescu a mai publicat: „Recviem pentru nimeni” și „Cu inima-n dinți”.
