Bărbaților Neanderthal le plăceau femeile Sapiens? Un genetician de la Penn și un paleoantropolog francez nu sunt de acord cu această concluzie

Presa mondială a reacționat rapid. El País a anunțat că bărbații Neanderthal și-au „ales” partenere Sapiens. National Geographic îi imagina deja pe „Romeos” preistorici. The Telegraph sugera că Neanderthalii „aveau ochi” pentru femeile Sapiens. În câteva ore, o analiză statistică se transformase într-o poveste de dezir prehistoric, cu un Neanderthal-Romeo câștigând inima unei Juliet-Sapiens.

Totuși, studiul publicat în Science nu spune nimic de genul, potrivit celor de la SciTechDaily. Autorii investighează un tipar bine-cunoscut: în oamenii moderni non-africani de astăzi, urmele de ADN Neanderthal nu sunt distribuite uniform, iar cromozomul X conține mult mai puțin ADN Neanderthal decât celelalte cromozomi.

Studiul din Science. Ce spune cu adevărat

Condus de cercetători de la Universitatea din Pennsylvania și Universitatea Shandong, studiul publicat în Science pe 26 februarie 2026 a identificat receptorul celular al cromozomului X ca element crucial în înțelegerea dinamicii de împerechere dintre Neanderthali și Homo sapiens.

Punctul de plecare al cercetării este o anomalie genomică documentată de mai bine de un deceniu. Oamenii moderni în afara Africii sub-sahariene poartă astăzi între 1 și 4% ADN Neanderthal, moștenire genetică a unor episoade de încrucișare produse după ce Homo sapiens a migrat din Africa. Cromozomul X, însă, este ceea ce geneticienii numesc un „deșert arhaic”. El nu conține aproape deloc ADN Neanderthal. Femeile au doi cromozomi X, bărbații au unul singur plus un cromozom Y.

„Nu este zero pe X, dar aproape că a dispărut”, a spus Alexander Platt, co-autor principal al studiului și cercetător senior la Departamentul de Genetică al Universității din Pennsylvania. „De circa zece ani avem două familii de explicații pentru ce s-a întâmplat.” Explicațiile clasice au fost selecția naturală și demografia.

Noutatea studiului este că echipa lui Platt a analizat nu doar ADN-ul Neanderthal în oamenii moderni, ci și ADN-ul Homo sapiens în genomul Neanderthalilor. Ei au descoperit că excesul de ADN uman pe cromozomul X al Neanderthalilor putea fi cel mai bine explicat printr-un bias sexual puternic în împerechere: cel mai parsimonios mecanism posibil este o preferință de parteneri în care bărbații cu ascendență preponderent Neanderthal și femeile cu ascendență preponderent modernă s-au împerecheat cel mai adesea.

De ce cromozomii X spun o poveste complicată

Concluzia autorilor rămâne deliberat prudenă. „Preferința de partener este un posibil mecanism parsimonios, dar nu exclude nici biais-ul demografic, nici scenariile mai complexe. Studiul nu arată, prin urmare, nici o atracție observată, nici vreo preferință directă”, notează autorii.

Sarah Tishkoff, co-autoare a studiului și profesoară de genetică și biologie la Penn, a recunoscut limitele fundamentale. „Ne-ar plăcea tuturor să putem merge înapoi în timp și să aflăm. Poți face simulări și modele în diferite scenarii și să spui care se potrivește cel mai bine, dar asta nu exclude că poți avea mai multe lucruri simultan”.

Există o explicație biologică pentru absența ADN-ului Neanderthal de pe cromozomul X, independentă de preferințe romantice. Atunci când două grupuri înrudite se încrucișează, cromozomii sexuali nu se comportă ca ceilalți — sunt mai sensibili la incompatibilități și la selecția naturală. Să luăm cazul unui tată Neanderthal și al unei mame Sapiens. Copilul primește ADN Neanderthal pe mulți cromozomi, dar cromozomul X al tatălui nu se transmite fiilor, ci doar fiicelor. El circulă, prin urmare, mai greu din generație în generație. În plus, în hibridizările între grupuri înrudite, masculii sunt adesea biologic mai fragili, cu probleme mai mari de supraviețuire sau fertilitate.

Esențialul pe care titlurile de presă l-au ignorat este unul evident. Asimetria ADN-ului pe cromozomul X poate fi produsă de biologie, de demografie sau de preferință. Studiul din Science nu poate distinge definitiv între aceste cauze.

Ludovic Slimak și banda desenată care contrazice romantismul mediatic

Paleoantropologul Ludovic Slimak este director al proiectului de cercetare Grotte Mandrin, autor al cărții The Naked Neanderthal și al noii cărți ilustrate Néandertal nu, publicată de Éditions Odile Jacob în 2026. El a publicat o analiză critică detaliată în The Conversation, în care contestă narrativa romantică îmbrățișată de presă.

Slimak citează situl El Sidrón din nordul Spaniei ca argument decisiv pentru o cu totul altă interpretare. Cercetătorii au identificat acolo oase aparținând a cel puțin doisprezece Neanderthali. Cel mai izbitor aspect privește adulții. Trei masculi împărtășeau aceeași linie mitocondrială, în timp ce trei femele aveau fiecare o linie diferită. Întrucât ADN-ul mitocondrial se transmite exclusiv prin mame, concluzia este că masculii rămâneau în grupul lor, în timp ce femelele circulau mai mult între grupuri — cu alte cuvinte, El Sidrón este compatibil cu un sistem patrilocal.

Argumentele lui Slimak

Ideea unui sistem patrilocal la Neanderthali este decisivă, argumentează Slimak. El susține că orice populație umană are nevoie de schimburi cu exteriorul pentru a se reproduce pe termen lung. Într-o mare parte a societăților umane, această circulație trece în primul rând prin femei. Ele își părăsesc mai des grupul de origine decât bărbații.

Dispersia femelelor și tendința masculilor de a rămâne în grupul natal constituie, de altfel, un tipar predominant și la marile maimuțe antropoide. Dacă Neanderthalii practicau patrilocalizarea, atunci „preferința” pentru femei Sapiens poate fi citită complet altfel: femelele Sapiens care ajungeau în teritoriile Neanderthal o făceau prin mecanismele obișnuite de circulație între grupuri, nu prin atracție romantică unilaterală. Și dacă situl El Sidrón arată urme de canibalism afectând femele provenite din regiuni vecine, există două interpretări posibile: simpla prădare a unor străine, sau un tratament intern, poate ritualizat, al unor femei venite din altă parte, dar deja pe deplin integrate în grup.

„Ceea ce ziarele au transformat într-o chestiune de preferință sentimentală ar putea aparține, în realitate, ceva mult mai profund și, uneori, în anumite forme de canibalism, ceva mult mai literal”, concluzionează Slimak.

Ce rămâne și ce nu

Joshua Akey, profesor la Institutul Lewis-Sigler de Genomică Integrativă de la Princeton, neimplicat în studiu, a caracterizat descoperirea drept „o ipoteză fascinantă și provocatoare”, adăugând: „Găsesc extraordinar că putem folosi secvențe genomice pentru a deduce aspecte ale dinamicii sociale și ale tiparelor de împerechere care au avut loc cu zeci până la sute de mii de ani în urmă.”

Ce rămâne cert? Neanderthalii și Homo sapiens s-au încrucișat. Astăzi, 1–4% din genomul oamenilor non-africani provine de la Neanderthali — o moștenire care influențează ritmurile circadiene, funcția imunitară și modul în care unii oameni simt durerea. Cromozomul X al oamenilor moderni conține, misterios, aproape deloc din acest ADN.

Ce nu rămâne clar? Dacă absența se datorează atracției, biologiei, demografiei sau violenței. Modelele genetice nu pot surprinde nuanțele comportamentului real, făcând imposibilă, deocamdată, reconstituirea completă a relațiilor dintre Neanderthali și oamenii moderni.

Povestea de dragoste din titluri este o proiecție confortabilă a prezentului asupra trecutului îndepărtat. ADN-ul pe care îl purtăm în noi, acel 1–4%, nu știe dacă a venit dintr-un schimb romantic, dintr-o mobilitate socială structurată sau dintr-o întâlnire cu totul diferită. Știe doar că a supraviețuit.