Misterul atentatului din Monaco. Femeia acuzată că a vrut să ucidă un milionar, găsită moartă

Misterul atentatului din Monaco. Femeia acuzată că a vrut să ucidă un milionar, găsită moartă
Imagine Atentat la Monaco împotriva unui milionar ucrainean. Sursa foto: Getty images
Un atac cu bombă asupra unui milionar ucrainean din Monaco a declanșat o anchetă care traversează mai multe țări și ridică numeroase semne de întrebare. Anastasiia Berezovska, femeia identificată drept principala suspectă, a reușit să fugă până în Ucraina. La numai câteva zile după atentat, aceasta a fost găsită împușcată și îngropată într-o pădure de lângă Kiev.

O investigație CNN reconstruiește traseul femeii și legăturile sale cu doi bărbați acuzați ulterior de uciderea ei. Explozia s-a produs pe 29 iunie, la intrarea în apartamentul de lux din Monaco al lui Vadim Ermolaiev. Milionarul ucrainean a fost grav rănit. Partenera sa și fiul lor de 13 ani au fost, de asemenea, răniți. Inițial, anchetatorii au descris suspectul drept un bărbat care purta o pălărie neagră. Persoana dispăruse imediat după explozie. Trei zile mai târziu, ancheta a luat o întorsătură neașteptată. Autoritățile au stabilit că principalul suspect era, de fapt, o femeie. Era vorba despre Anastasiia Berezovska, o ucraineancă de 39 de ani. Femeia putea fi recunoscută și după un tatuaj mare cu un șarpe pe braț.

Berezovska nu avea antecedente penale și nu era cunoscută vreo legătură directă între ea și Ermolaiev. Nici motivul pentru care ar fi acceptat să participe la atac nu este clar. La aproximativ o săptămână după atentat, femeia a fost găsită moartă. Trupul său fusese îngropat într-o groapă puțin adâncă, într-o pădure din apropierea Kievului.

Cine este milionarul vizat de atentat

Vadim Ermolaiev locuiește de mai mulți ani în Monaco. El a părăsit Ucraina și a renunțat la cetățenia ucraineană în 2019, devenind cetățean al Ciprului. Ermolaiev și-a construit averea în orașul Dnipro, în perioada de după prăbușirea Uniunii Sovietice. Afacerile sale s-au concentrat în special în sectorul imobiliar. La un moment dat, s-a numărat printre cei mai bogați ucraineni.

În decembrie 2023, Kievul l-a sancționat pentru presupuse afaceri desfășurate în Crimeea ocupată de Rusia. Ermolaiev respinge acuzațiile. Fiul său cel mare, Artur Ermolaiev, a avut însă probleme cu legea. Acesta a fost arestat în Cipru și extrădat în Estonia într-un dosar privind o amplă schemă de fraudă. Potrivit documentelor judiciare estoniene citate de CNN, Artur a pledat vinovat în aprilie pentru organizarea unei fraude telefonice. Aproximativ 100 de milioane de euro ar fi fost sustrase de la victime din mai multe țări europene.

El a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare. Ulterior, a ajuns la un acord prin care a fost deportat din Estonia după patru luni de detenție și plata unei amenzi de 8,5 milioane de euro. Vadim Ermolaiev susține însă că fiul său este nevinovat și că el nu are nicio legătură cu rețeaua respectivă.

Berezovska ar fi urmărit victima înainte de atac

Înainte de atentat, Anastasia Berezovska locuia ca refugiată în Hofheim, un oraș din apropiere de Frankfurt, Germania. Era divorțată de primul soț și separată de cel de-al doilea. Avea un băiat de șapte ani și s-ar fi confruntat cu probleme financiare. Documentele judiciare arată că, în 2022, în perioada în care a plecat în Germania, femeia și-a dat în judecată al doilea soț pentru pensie alimentară.

Cu câteva săptămâni înainte să călătorească la Monaco, Berezovska și-ar fi trimis copilul în Ucraina. Odată ajunsă în principat, ea ar fi început să studieze zona în care locuia Ermolaiev. Procurorii susțin că imaginile camerelor de supraveghere au surprins-o în fața locuinței milionarului în mai multe rânduri, între 26 și 29 iunie. Pentru a nu fi recunoscută, femeia purta haine largi și o pălărie care îi acoperea părul. La un moment dat, însă, Berezovska a apărut în hainele sale obișnuite. Camerele i-au surprins fața și tatuajul proeminent de pe braț. Aceste imagini i-au ajutat ulterior pe anchetatori să o identifice.

Anastasia Berezovska a fost surprinsă de camerele de supraveghere din Monaco atât deghizată, cât și purtând hainele sale obișnuite. Sursa: BFM/Interpol

Momentul exploziei, surprins de o cameră ascunsă

Anchetatorii ucraineni susțin că Berezovska și-ar fi filmat chiar ea atacul cu ajutorul unei camere ascunse pe stradă. Imaginile au fost șterse ulterior, dar anchetatorii au reușit să le recupereze. Procurorul general al Ucrainei susține că filmarea ar fi fost realizată pentru a demonstra că ordinul fusese executat.

În seara atentatului, Berezovska ar fi așteptat pe o bancă aflată la două străzi distanță. Familia lui Ermolaiev lua cina la un restaurant din apropiere. În înregistrarea publicată ulterior de autoritățile ucrainene apare o persoană cu o pălărie neagră, haine largi și o geantă albă. Aceasta se apropie de locuința milionarului și lasă un rucsac negru în fața intrării. Apoi se îndepărtează și scoate un telefon din buzunar. În acel moment, Ermolaiev și familia sa se apropiau de casă. La exact 20 de secunde după ce rucsacul a fost abandonat, persoana surprinsă de cameră privește înapoi. Imediat după aceea are loc explozia. Suspecta recuperează camera ascunsă și fuge.

250 de polițiști, mobilizați după atentat

Autoritățile din Monaco au declanșat o operațiune amplă. Comisarul de poliție Eric Arella a declarat pentru CNN că aproximativ 250 de polițiști au fost mobilizați în primele ore. În paralel, 70 de anchetatori au început să analizeze imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Era însă prea târziu pentru a o opri pe Berezovska. Femeia trecuse deja în Franța, aflată la doar câteva străzi distanță. Ulterior, a condus o mașină închiriată prin Italia și alte state europene.

Vehiculul a fost găsit abandonat în Frankfurt de poliția germană. De acolo, Berezovska a luat un autobuz către Ucraina, traversând Polonia. A intrat în țară pe 1 iulie, înainte să fie introdusă oficial pe lista suspecților.

Abia în ziua următoare autoritățile din Monaco au reușit să o identifice. Femeia a fost acuzată, printre altele, de tentativă de omor. A fost emis un mandat internațional de arestare, iar Interpol a fost notificat.

S-a întors în satul în care se afla fiul ei

După revenirea în Ucraina, Berezovska s-a dus în Horodîșce, localitatea sa natală din apropierea orașului Jîtomîr. Acolo locuiește mama sa. Tot acolo își trimisese fiul înainte de călătoria în Monaco.

Localnicii intervievați de CNN s-au declarat surprinși de acuzațiile formulate împotriva femeii. Un fost coleg de școală a spus că oamenii din sat aveau o părere bună despre ea. Acesta a sugerat chiar că Berezovska ar fi putut fi atrasă într-o situație pe care nu o înțelegea pe deplin. Un alt localnic a declarat că îi este greu să creadă acuzațiile.

Legătura cu doi bărbați și cei 7.000 de euro

Pe 3 iulie, când informațiile despre identificarea suspectei începuseră deja să circule, Berezovska i-a cerut mamei sale să o ducă la o benzinărie. De acolo, personalul stației i-a chemat un taxi. Femeia i-a arătat șoferului o locație GPS aflată pe drumul către Kiev. Procurorii susțin că punctul de întâlnire îi fusese transmis de presupuşii săi complici.

După o călătorie de aproximativ 30 de minute, Berezovska a coborât. Ulterior, ar fi fost preluată de un BMW negru. În mașină se aflau Vladislav Reut și Vitalii Jîkovîci. Procurorii ucraineni afirmă că cei doi comunicaseră cu Berezovska în lunile dinaintea atacului. Ei i-ar fi trimis bani prin transferuri bancare și criptomonede. Avocatul lui Jîkovîci susține că suma totală era cuprinsă între 6.000 și 7.000 de euro.

Unul dintre suspecți era ofițer al serviciului militar de informații

Cazul a devenit și mai complicat după ce anchetatorii au analizat identitatea celor doi bărbați. La momentul atentatului din Monaco, Vladyislav Reut era ofițer activ al serviciului ucrainean de informații militare, GUR. Reut a recunoscut implicarea în uciderea Berezovskăi. El a susținut însă în instanță că a acționat fără știrea superiorilor. GUR a negat orice implicare în operațiune.

Vitalii Jîkovîci este un fost angajat al structurilor de ordine publică. Acesta lucrase anterior și ca ofițer voluntar pentru Serviciul de Securitate al Ucrainei. Anchetatorii au descoperit în subsolul locuinței sale o cameră despre care au spus că semăna cu un spațiu pentru tortură. În imaginile publicate de procurori apar o folie mare de plastic, mai multe topoare și un obiect asemănător unei cagule. Avocatul său respinge interpretarea și afirmă că încăperea era folosită drept adăpost în timpul atacurilor asupra Ucrainei.

Ce s-a întâmplat în pădure

Circumstanțele exacte ale morții Anastasiiei Berezovska nu sunt încă pe deplin stabilite. Cei doi bărbați au oferit versiuni diferite. Reut a declarat în instanță că Jîkovîci l-a contactat în dimineața zilei de 3 iulie și i-a cerut să îl ia din apropierea Kievului. Inițial, acesta i-ar fi spus că Berezovska se afla în pericol și trebuia ascunsă.

În timpul drumului, însă, Jîkovîci ar fi scos un pistol din rucsac. Potrivit versiunii lui Reut, arma ar fi trebuit folosită dacă femeia intra în panică sau devenea dificil de controlat. Berezovska ar fi urcat în mașină într-o stare de neliniște. Cei trei au mers apoi spre o pădure din apropierea localității Yuriv. Acolo, femeia a fost împușcată de mai multe ori în cap.

Cei doi se acuză reciproc de crimă

După arestare, Reut ar fi recunoscut inițial că a împușcat-o pe Berezovska la ordinul lui Jîkovîci, potrivit procurorilor ucraineni. Ulterior, și-a schimbat declarația în instanță. El a susținut că Jîkovîci a fost cel care a tras. Avocatul lui Jîkovîci prezintă o versiune opusă. El susține că Reut ar fi fost atât organizatorul, cât și autorul crimei. Potrivit avocatului, clientul său credea că participa la o misiune secretă pentru serviciile de informații ucrainene. Oficialii serviciilor ucrainene neagă însă existența unei asemenea operațiuni. Reut a mai declarat că, după crimă, cei doi au săpat o groapă cu o lopată aflată în mașină și au îngropat trupul femeii. Arma și bunurile Berezovskăi ar fi fost aruncate într-un lac. Printre obiecte se aflau două telefoane, un ceas și o brichetă. Banii și documentele femeii ar fi fost arse. Trei zile mai târziu, autoritățile ucrainene au găsit cadavrul. Reut le-ar fi indicat anchetatorilor locul în care fusese îngropată.

Cine a comandat atacul rămâne marea întrebare

În ciuda arestărilor, una dintre cele mai importante întrebări nu are încă răspuns: cine a comandat atentatul asupra lui Vadim Ermolaiev?

Surse apropiate anchetei ucrainene au declarat pentru CNN că Berezovska ar fi fost, cel mai probabil, un executant atras de bani. Anchetatorii nu au indicat însă cine s-ar putea afla în spatele operațiunii. Ermolaiev spune că nu știe cine ar fi avut interesul să îl omoare. El respinge inclusiv ipoteza potrivit căreia atacul ar fi putut fi comandat de un membru al familiei.

Milionarul este sceptic și în privința unei eventuale operațiuni oficiale a statului ucrainean. El crede că Reut ar fi putut acționa pe cont propriu, pentru bani, împreună cu alte persoane. În opinia sa, adevărata miză a anchetei este identificarea celui care a comandat atentatul.

Berezovska, înmormântată în satul natal

Anastasiia Berezovska a fost înmormântată în cimitirul din Horodyshche. Sicriul a rămas închis în timpul funeraliilor, o decizie neobișnuită pentru comunitatea locală.

Un vecin a povestit pentru CNN că mama femeii a plâns neîncetat în timpul ceremoniei și a repetat, la mormânt, întrebarea: „Fiică, ce ai făcut?”. Vadim Ermolaiev spune că nu o consideră pe Berezovska personajul principal al întregii operațiuni. În opinia sa, femeia ar fi putut fi doar un executant care a fost convins că îndeplinește o misiune importantă. Milionarul crede și că aceasta ar fi fost ucisă pentru a nu putea depune mărturie împotriva altor persoane implicate. Pentru Ermolaiev, întrebarea esențială rămâne aceeași: cine a organizat întreaga operațiune și de ce a vrut să îl omoare?

0 comentarii Comentarii