Se împlinesc 50 de ani de la lansarea „Dancing Queen”. Povestea hitului ABBA care refuză să îmbătrânească

Dar cum a reușit un cântec care combină o melodie aparent simplă, versuri ușoare și o puternică doză de optimism să rămână în cultura populară timp de jumătate de secol?

„Dancing Queen”. Cum s-a născut un hit

„Dancing Queen” a fost compusă în 1975, la un an după momentul care a transformat ABBA într-un fenomen internațional prin victoria la Eurovision cu „Waterloo”. Succesul grupului suedez creștea rapid, însă ABBA nu reușise încă să cucerească piața americană. Atunci, ca și acum, era una dintre cele mai importante pentru industria muzicală. În acel moment, un gen muzical începea să domine cluburile și radiourile, anume disco.

Benny Andersson și Björn Ulvaeus, cei doi membri ai ABBA care se ocupau în principal de compoziție, au început să lucreze la o nouă piesă într-o cabană de pe insula Viggso, în apropiere de Stockholm. Au înregistrat o primă versiune, destul de rudimentară, la pian și chitară, pe o casetă. Apoi i-au prezentat-o managerului formației, Stig Anderson, și fiicei adolescente a acestuia, Marie. Marie avea să descrie ulterior înregistrarea drept una „îngrozitoare”, dar cântecul în sine i s-a părut „incredibil”, scrie The Conversation.

Din acel moment, piesa a început să capete forma pe care o știm astăzi. Într-un studio din Stockholm, Benny și Björn au lucrat împreună cu alți muzicieni pentru a construi un ritm de dans inspirat de hitul disco „Rock Your Baby”, lansat în 1974 de George McCrae.

În doar două zile, aveau deja o primă versiune a acompaniamentului. Piesa avea, la acel moment, numele de lucru „Boogaloo”. Potrivit istoricului ABBA Carl Magnus Palm, când Benny i-a prezentat melodia lui Anni-Frid Lyngstad, una dintre cele două soliste ale formației, ea a fost atât de impresionată încât a izbucnit în lacrimi.

De la „Boogaloo” la „Dancing Queen”

Numele „Dancing Queen” a apărut ulterior și s-a dovedit esențial pentru identitatea piesei. În iunie 1976, ABBA a fost invitată să cânte la gala organizată cu ocazia nunții regelui Suediei Carl al XVI-lea Gustaf cu viitoarea regină, Silvia Sommerlath. Formația avea nevoie de un cântec potrivit pentru eveniment, iar noua compoziție era alegerea perfectă.

Două luni mai târziu, „Dancing Queen” a fost lansată oficial. Succesul a fost aproape imediat. Piesa a ajuns în fruntea clasamentelor din 15 țări și avea a devenit una dintre cele mai recognoscibile melodii ale grupului suedez.

De ce funcționează atât de bine „Dancing Queen”

Succesul cântecului nu se explică doar prin refrenul ușor de reținut. Piesa este construită cu multă atenție, de la ritm și voce până la orchestrație și pian. „Dancing Queen” are un ritm de aproximativ 100 de bătăi pe minut. Este suficient de lent pentru a putea fi dansat fără efort, dar suficient de energic pentru a păstra senzația de mișcare.

Un alt element neobișnuit este felul în care începe partea vocală. În multe cântece pop, vocea începe cu primul vers și construiește treptat către refren. „Dancing Queen” face aproape contrariul. Vocea intră direct pe o notă înaltă, în mijlocul refrenului, cu versul „You can dance”.

Orchestrația de coarde, realizată de Sven-Olof Walldoff, contribuie și ea la senzația de amploare a piesei. Sunetele cresc treptat până la refren și îi dau melodiei o dimensiune emoțională mai puternică. La pian, Benny Andersson începe piesa cu un glissando. Este vorba despre o trecere rapidă cu degetele peste clapele pianului. Ulterior, folosește octave, astfel încât melodia cântată în registrul înalt să fie susținută simultan de note mai joase.

Toate aceste elemente sunt ușor de trecut cu vederea atunci când ascultăm piesa. Dar împreună contribuie la senzația că melodia este mai bogată decât pare la prima audiție.

Povestea unei tinere care dansează pentru ea însăși

Titlul „Dancing Queen” le-a oferit compozitorilor posibilitatea de a construi o poveste mai matură decât în cazul unei alte piese compuse de Benny și Björn, „Nina, Pretty Ballerina”, din 1972. Personajul din „Dancing Queen” nu așteaptă să fie invitat la dans și nici nu are nevoie de un prinț care să o salveze, precum Cenușăreasa. Ea merge singură la petrecere, caută distracția și dansează pentru propria plăcere. Un partener poate apărea, dar nu este obligatoriu pentru ca ea să se bucure de seară.

Mesajul simplu al cântecului, că poți dansa și te poți bucura de moment indiferent de cine ești, a contribuit și la apropierea sa de comunitatea LGBTQIA+. De-a lungul timpului, „Dancing Queen” a devenit un cântec foarte popular în comunitatea gay și a fost asociată inclusiv cu Sydney Gay and Lesbian Mardi Gras. Artista australiană Kylie Minogue s-a numărat printre cântăreții care au susținut această asociere.

Versurile „You can dance, you can jive” au căpătat astfel o interpretare mai largă. Nu contează cine ești sau pe cine iubești, ai libertatea de a dansa și de a te bucura.

Versurile au și o problemă controversată

Există însă și un aspect al cântecului care a trecut în mare parte neobservat de public. După ce Stig Anderson a decis ca piesa să se numească „Dancing Queen”, compozitorii au avut nevoie de rime pentru noul titlu. „Tambourine” este o rimă destul de evidentă și ușor de acceptat.

Mult mai problematic este cuvântul „seventeen”, adică „șaptesprezece”. Versurile descriu o tânără de 17 ani și folosesc expresii precum „teasers” și „turn them on”, ceea ce poate fi interpretat ca o referire sexualizată la adolescente.

Este una dintre acele componente ale cântecului care au fost în mare măsură ignorate de public de-a lungul deceniilor. În timp ce melodia și refrenul au devenit mult mai importante decât sensul exact al fiecărui vers.

ABBA a dispărut, dar „Dancing Queen” a rămas

În anii 1980, popularitatea ABBA a început să scadă. Gusturile publicului se schimbau. Muzica pop devenea tot mai diferită de stilul formației suedeze. ABBA s-a destrămat în 1982. „Dancing Queen” nu a dispărut însă complet. Un deceniu mai târziu, interesul pentru grup a început să revină.

Albumul „ABBA Gold”, o colecție de hituri ale formației, a contribuit la redescoperirea cântecelor ABBA. La fel a făcut filmul australian „Muriel’s Wedding”, lansat în 1994. În peliculă s-a folosit muzica formației într-o poveste despre o tânără obsedată de nunți și de cultura pop.

În anii următori, cântecul a primit și o formă de validare din partea unor artiști care nu aveau legătură cu stilul disco. Bono, solistul U2, a interpretat „Dancing Queen”. Mai târziu membrii Metallica Kirk Hammett și Robert Trujillo au cântat la rândul lor piesa.

„Mamma Mia!” a adus cântecul unei noi generații

Un alt moment decisiv a venit în 1999, când musicalul „Mamma Mia!” a avut premiera în West End-ul londonez. Spectacolul a construit o poveste fictivă și a folosit cântecele ABBA. „Dancing Queen” a fost una dintre piesele centrale ale musicalului.

Succesul spectacolului a fost uriaș, iar în 2008 povestea a fost transformată într-un film cu Meryl Streep în rolul principal. Pentru o nouă generație care nu fusese nici măcar născută atunci când ABBA lansase „Dancing Queen”, cântecul a devenit astfel o melodie familiară.

În 2015, „Dancing Queen” a primit și o recunoaștere oficială importantă. A fost inclusă în Grammy Hall of Fame, o selecție care reunește înregistrări considerate importante pentru istoria muzicii.

De ce rezistă după 50 de ani?

Este o melodie pe care o poți înțelege după prima ascultare. Are un refren ușor de cântat, un ritm pe care îl poți urma imediat și un mesaj care nu cere explicații complicate: ieși, dansează și bucură-te de moment. Dar, în spatele acestei simplități, ABBA a construit o piesă elaborată, cu o structură vocală neobișnuită, o orchestrație atent lucrată și un ritm care o face accesibilă pe ringul de dans. De aceea, „Dancing Queen” a trecut cu ușurință de la discotecile anilor ’70 la nunți, karaoke, musicaluri, filme și parade.

La 50 de ani de la lansare, generațiile s-au schimbat, moda s-a schimbat, iar muzica pop s-a transformat. „Dancing Queen” a rămas însă acolo unde a fost de la început: pe ringul de dans.