SpaceX depășește pragul de 2.000 de miliarde de dolari după un debut spectaculos pe Nasdaq

SpaceX depășește pragul de 2.000 de miliarde de dolari după un debut spectaculos pe Nasdaq
Imagine SpaceX debut spectaculos pe bursă (sursa foto: WallpaperCat)
SpaceX a avut un debut remarcabil pe bursa Nasdaq, principala piață de tehnologie din Statele Unite, după ce acțiunile companiei au înregistrat o creștere de 19% în prima ședință de tranzacționare. Evoluția a propulsat evaluarea companiei peste pragul de 2.000 de miliarde de dolari și a contribuit la consolidarea poziției lui Elon Musk, care a devenit primul trilionar din lume.

Acțiunile SpaceX au fost listate la un preț de 150 de dolari și au urcat constant pe parcursul zilei, închizând sesiunea la 160,95 dolari. Cererea ridicată venită atât din partea investitorilor instituționali, cât și a celor de retail, a susținut ascensiunea rapidă a titlurilor companiei, notează Mediafax.

SpaceX, văzută de investitori drept o oportunitate istorică

Entuziasmul din jurul companiei este alimentat de perspectivele sale de dezvoltare în domenii considerate esențiale pentru viitorul economiei globale.

„Pentru mulți investitori, SpaceX este cel mai apropiat lucru de investiția în căile ferate din timpul Revoluției Industriale și sunt dispuși să plătească prima asociată lui Elon Musk pentru această oportunitate”, a declarat Seth Hickle, director al companiei de investiții Mindset Wealth Management din Indianapolis, citat de Reuters.

Potrivit analiștilor și investitorilor, procesul de listare s-a desfășurat fără probleme tehnice. Spre deosebire de alte debuturi bursiere importante din trecut. Un exemplu frecvent invocat este listarea Meta din 2012. Aceasta a fost marcată de întârzieri și dificultăți în procesarea ordinelor de tranzacționare.

Volume impresionante în prima zi pe bursă

Interesul investitorilor s-a reflectat și în volumul tranzacțiilor. În prima zi de tranzacționare au fost schimbate peste 510 milioane de acțiuni SpaceX. Iar valoarea totală a tranzacțiilor a depășit 84 de miliarde de dolari.

Aceste cifre plasează debutul companiei printre cele mai importante evenimente bursiere ale ultimilor ani. Și confirmă interesul puternic pentru sectorul tehnologic și aerospațial.

Compania rămâne neprofitabilă, însă investitorii pariază pe potențialul viitor

În ciuda evaluării impresionante, SpaceX nu este încă profitabilă. Veniturile companiei rămân sub nivelul altor giganți tehnologici care au atins evaluări similare pe piețele financiare.

Cu toate acestea, investitorii continuă să susțină compania datorită perspectivelor de creștere din domenii precum tehnologia spațială, lansările de rachete, infrastructura de sateliți și inteligența artificială.

Datele financiare raportate pentru anul trecut arată pierderi de aproximativ 5 miliarde de dolari.

Analiștii avertizează asupra unei posibile perioade de volatilitate

Specialiștii din piață consideră că evoluția spectaculoasă a acțiunilor ar putea fi urmată de fluctuații importante în perioada următoare. Numărul limitat de acțiuni disponibile la tranzacționare și evaluarea ridicată sunt principalele elemente care pot influența volatilitatea titlurilor.

„Întrebarea este ce se va întâmpla peste câteva săptămâni. În acest moment, oamenii împing prețul acțiunii în sus pentru că este un câștigător. Dacă va rămâne astfel, rămâne de văzut”, a declarat Todd Schoenberger, director de investiții la Crosscheck Management din Washington, DC.

Investitorii urmăresc deja următoarele mari listări din domeniul AI

Pe fondul interesului tot mai mare pentru tehnologiile emergente, atenția piețelor financiare se îndreaptă deja către alte companii care ar putea ajunge pe bursă în viitorul apropiat.

Printre cele mai așteptate nume se numără Anthropic și OpenAI, două dintre cele mai importante companii din sectorul inteligenței artificiale. Ambele sunt considerate actori-cheie ai actualului boom AI și sunt văzute de investitori drept potențiale mega-listări care ar putea genera un interes comparabil cu cel înregistrat de SpaceX.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!

0 comentarii Comentarii