Simulare Bac 2026: Ziua probei la matematică. Ce subiecte se dau și ce reguli sunt impuse

Simulare Bac 2026: Ziua probei la matematică. Ce subiecte se dau și ce reguli sunt impuse Sursa: Univariety
Elevii de clasa a XII-a și a XIII-a, inclusiv cei de la seral sau frecvență redusă, susțin marți, 24 martie, proba obligatorie a profilului din cadrul simulării Bacalaureatului 2026, respectiv matematică sau istorie. Aceasta vine după testarea la limba și literatura română.

Examenul începe la ora 09:00, iar timpul alocat pentru rezolvarea cerințelor este de trei ore. Notele vor fi afișate pe 16 aprilie, în sistem anonim, pe baza unor coduri individuale primite de elevi.

Organizarea probei: acces, durată și reguli de bază

Candidații primesc subiectele la ora 09:00, iar cele 180 de minute se calculează din momentul în care subiectele sunt distribuite complet în sală.

Elevii trebuie să fie prezenți până cel târziu la ora 08:30. Aceștia sunt repartizați în bănci în ordine alfabetică, iar la începutul probei completează datele personale pe foaia tipizată, în zona dedicată. Răspunsurile propriu-zise se redactează începând cu pagina a doua.

Lucrările pot fi predate și înainte de finalul timpului, însă ieșirea din sală este permisă doar după trecerea primei ore. În situații excepționale, precum probleme tehnice sau reluarea probei, durata poate fi extinsă cu până la 60 de minute.

Cum arată subiectele la matematică

Structura subiectelor diferă în funcție de profilul urmat (mate-info, științe ale naturii, pedagogic sau tehnologic), însă respectă programa școlară în vigoare.

În general, testul este organizat în trei secțiuni:

  • Subiectul I include cerințe simple, menite să verifice cunoștințele de bază (numere, funcții, ecuații);
  • Subiectul al II-lea conține exerciții de nivel mediu, care presupun calcule și aplicarea unor formule;
  • Subiectul al III-lea este cea mai dificilă și vizează rezolvări complexe, bazate pe raționament și demonstrații matematice.

Când apar subiectele și baremul

După încheierea probei, începând cu ora 15:00, Ministerul Educației publică subiectele și baremele de corectare pe platforma subiecte.edu.ro.

Lucrarea este evaluată dintr-un total de 100 de puncte, dintre care 10 sunt acordate automat, iar restul de 90 provin din rezolvarea cerințelor.

Ce este interzis în sala de examen

Elevii nu au voie să intre în sala de examen cu obiecte personale. Ghiozdanele, gențile sau alte bagaje trebuie lăsate în spațiile special amenajate de comisie. Accesul cu astfel de obiecte este strict interzis.

În plus, sunt interzise orice materiale care ar putea ajuta la rezolvarea subiectelor. Aici intră manualele, notițele, culegerile sau orice tip de rezumat. Elevii nu pot avea asupra lor nici telefoane mobile sau alte dispozitive electronice.

Conform regulamentului, comunicarea între candidați este strict interzisă odată cu începerea examenului. Schimbul de informații sau orice tentativă de copiere sunt sancționate imediat. Elevii care încalcă aceste prevederi sunt eliminați din examen. În plus, aceștia nu mai pot participa la celelalte probe ale simulării.

Cum se pot corecta răspunsurile greșite

Dacă un elev a ales o variantă greșită la Subiectul I sau II, aceasta poate fi anulată printr-o linie orizontală, iar varianta corectă trebuie încercuită.

În cazul în care răspunsul este modificat, noua opțiune trebuie trecută și în zona destinată punctajului, pentru a fi luată în calcul la evaluare.

Ce este permis în timpul probei

La matematică, elevii au voie să traseze și să completeze desenele geometrice folosind creion sau pix/stilou albastru, respectând spațiul indicat pe foaia de examen.

Calendarul complet al simulării Bacalaureatului 2026

Programul probelor este următorul:

  • 23 martie 2026 – Limba și literatura română
  • 24 martie 2026 – Proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie)
  • 25 martie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării
  • 26 martie 2026 – Limba și literatura maternă
  • 16 aprilie 2026 – Publicarea rezultatelor, conform Digi24.
0 comentarii