România participă la două proiecte europene pentru sprijinirea angajaților din industria auto afectați de restructurări

România participă la două proiecte europene pentru sprijinirea angajaților din industria auto afectați de restructurări
Imagine Industri auto (sursa foto profit.ro)
Comisia Europeană a lansat șase proiecte-pilot în cadrul viitoarei Garanții Europene pentru Competențe, un program destinat angajaților din industria auto care riscă să își piardă locul de muncă în urma restructurărilor. România se numără printre statele participante și este implicată în două dintre aceste proiecte.

Inițiativa beneficiază de un buget total de 14,5 milioane de euro. De asemenea, urmărește să sprijine aproape 1.000 de lucrători europeni prin programe de formare profesională, recalificare și integrare pe piața muncii în domenii aflate în dezvoltare.

Proiectele vor fi implementate de parteneri din Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Germania, Grecia, Italia, Polonia, România și Slovacia.

Sprijin pentru angajații afectați de schimbările din industrie

Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, a anunțat aprobarea finanțării celor șase proiecte-pilot. Precizând că acestea reprezintă primul pas către implementarea viitoarei Garanții Europene pentru Competențe.

Potrivit acesteia, scopul programului este ca sprijinul acordat lucrătorilor să înceapă înainte ca aceștia să ajungă în șomaj, prin programe de formare adaptate locurilor de muncă disponibile și nevoilor reale ale pieței.

Oficialul european a subliniat că investițiile vor fi direcționate către locuri de muncă din sectoare competitive. Programele de pregătire vor fi concepute astfel încât participanții să își poată găsi rapid un nou loc de muncă.

Recalificare și perfecționare profesională

În cadrul proiectelor-pilot, angajații vor beneficia de evaluarea competențelor, consiliere personalizată și programe de recalificare sau perfecționare profesională.

Printre competențele vizate se numără și pregătirea pentru utilizarea inteligenței artificiale. Astfel încât tranziția către noi ocupații să fie cât mai ușoară. Proiectele vor reuni autorități publice, angajatori și furnizori de formare pentru a identifica necesarul de competențe și pentru a dezvolta programe adaptate cerințelor actuale ale pieței muncii.

Comisia Europeană urmărește ca experiența acumulată prin aceste proiecte-pilot să contribuie la dezvoltarea viitoarei Garanții Europene pentru Competențe, inclusă în propunerile pentru bugetul Uniunii Europene aferent perioadei 2028–2034.

Totodată, proiectele vor furniza informații privind eficiența măsurilor de recalificare și perfecționare profesională, pentru ca statele membre să poată utiliza mai eficient resursele disponibile prin Fondul Social European Plus.

Programul este gestionat de Agenția Fondului Social European, în colaborare cu Centrul European de Competențe pentru Inovare Socială, în cadrul Fondului Social European Plus (FSE+). Cele șase proiecte vor fi derulate până în anul 2028.

România, implicată în două proiecte

România participă la două dintre proiectele finanțate de Comisia Europeană.

Primul, GreenSHIFT Europe, este coordonat de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu organizații din Grecia. Proiectul urmărește să sprijine angajații afectați de restructurări să își valorifice experiența profesională. Să dobândească noi competențe și să se orienteze către domenii cu potențial de dezvoltare.

Al doilea proiect, DEMANDS-AUTO, reunește România, Italia și alte state europene și are ca obiectiv sprijinirea lucrătorilor din industria auto și din sectoarele conexe aflate în proces de transformare.

0 comentarii Comentarii