Descoperirea a fost prezentată într-un studiu publicat în revista de specialitate Journal of Fish Biology și oferă cercetătorilor informații importante despre unul dintre cei mai misterioși prădători ai oceanelor.
Rechinul goblin, o specie rar întâlnită
Rechinul goblin este o specie extrem de rară, care trăiește la sute sau chiar peste o mie de metri adâncime. Acolo unde lumina soarelui nu mai pătrunde. Din acest motiv, biologii marini au avut foarte puține ocazii să îl observe viu.
Prima filmare a fost realizată în anul 2019 de o echipă a Universității din Hawaiʻi, Mānoa, în apropierea insulei Jarvis, din sudul Oceanului Pacific. Imaginile au fost surprinse cu ajutorul lui Hercules, un vehicul subacvatic telecomandat, folosit pentru explorarea fundului oceanului.
Abia după analizarea înregistrărilor, cercetătorii au confirmat că animalul surprins era, într-adevăr, un rechin goblin. Ulterior, oamenii de știință au reușit să observe încă un exemplar în apropierea Gropii Tonga, una dintre cele mai adânci zone din Oceanul Pacific. De această dată, imaginile au fost obținute cu ajutorul unei camere video montate pe o platformă amplasată pe fundul mării și echipată cu momeală.
Rechinul cu unul dintre cele mai ciudate mecanisme de vânătoare
Rechinul goblin este ușor de recunoscut datorită aspectului său neobișnuit. Are un bot foarte lung și turtit, o piele rozalie aproape translucidă și un maxilar retractabil, caracteristică ce l-a făcut celebru în lumea biologilor.
Atunci când atacă prada, maxilarul este proiectat înainte cu o viteză de aproximativ 3,1 metri pe secundă. Practic, rechinul își „aruncă” fălcile înainte pentru a prinde peștii sau alte animale marine înainte ca acestea să poată reacționa. Mecanismul este unul dintre cele mai rapide sisteme de hrănire întâlnite la vertebrate și reprezintă o adaptare perfectă pentru viața din adâncuri, unde hrana este puțină, iar fiecare oportunitate trebuie valorificată imediat.
Descoperirea schimbă ceea ce se știa despre specie
Noua observație i-a surprins chiar și pe cercetători. Deoarece rechinul a fost întâlnit la o adâncime considerabil mai mare decât cea documentată până acum. „A-l vedea pe cel mai emblematic dintre toți rechinii de adâncime în viață și arătând sănătos în habitatul său natural este o onoare unică”, a declarat dr. Aaron Judah, autorul principal al lucrării și doctorand la Departamentul de Oceanografie al Universității din Hawai’i, Mānoa.
„Am fost, de asemenea, foarte surprins de cât de adânc a fost găsită această specie. Observația de pe panta Gropii Tonga este cu aproape 700 de metri mai adâncă decât se știa că trăiește această specie”, a adăugat el.
Cum arată rechinul goblin
Un exemplar adult poate ajunge, în mod obișnuit, la aproximativ 3,5-3,6 metri lungime. Aproape o zecime din lungimea corpului este reprezentată de botul său foarte lung și plat, care îi conferă un aspect neobișnuit și chiar înfricoșător.
Deși în fotografii pare agresiv, rechinul goblin nu reprezintă un pericol pentru oameni. El trăiește la adâncimi atât de mari încât întâlnirile cu scafandrii sau înotătorii sunt practic imposibile. Hrana sa este formată în principal din pești, cefalopode, precum calmarii, și crustacee care trăiesc pe fundul oceanului.
Din cauza habitatului său greu accesibil, rechinul goblin este comparat adesea cu alte animale legendare ale adâncurilor, precum calmarul uriaș sau rarul pește-fantomă din Groapa Marianelor.
În ultimele decenii au existat doar câteva observații sporadice în apropierea Japoniei sau a Insulelor Canare. Însă acestea au avut loc în afara habitatului natural al speciei și, de cele mai multe ori, au implicat exemplare capturate accidental de pescari.
Propunerea noastră
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni.
📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.
📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!
