Rechinii de Groenlanda pot trăi aproximativ 400 de ani. Ce îi poate învăța pe oameni despre secretul longevității

Potrivit unui articol publicat de BBC, după dimensiunile sale, aproximativ trei metri lungime, specialiștii estimează că exemplarul avea peste 150 de ani. Rechinul s-ar fi născut în epoca reginei Victoria și a președintelui american Abraham Lincoln, într-o perioadă în care navele cu trei catarge traversau oceanele, iar automobilul încă nu fusese inventat.

Pentru un rechin de Groenlanda, însă, această vârstă înseamnă că era încă relativ tânăr. „Este o mare pierdere. Acest exemplar a avut nevoie de aproximativ 150 de ani pentru a ajunge la maturitatea reproductivă. Abia atunci putea contribui la refacerea populație. Este posibil să nu fi avut niciodată această șansă”, spune Emilie De Loose, biolog marin în cadrul Irish Whale and Dolphin Group.

Rechinul de Groenlanda este considerat cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe planetă. Poate trăi în jur de 400 de ani. Unele estimări indică o speranță de viață cuprinsă între 300 și 500 de ani. Astfel, unii dintre puii care înoată astăzi în Oceanul Arctic ar putea fi contemporani cu William Shakespeare.

„Toți am rămas uimiți. Este greu de imaginat cât de mult a trăit acest animal. Câte schimbări ale lumii ar fi putut vedea”, spune De Loose. Deși moartea rechinului reprezintă o pierdere pentru specie, eșuarea lui pe țărm și necropsia efectuată ulterior au oferit cercetătorilor o oportunitate rară de a afla mai multe despre unul dintre cele mai misterioase animale marine.

Un vizitator venit din adâncuri

„Există ceva foarte intim în studiul animalelor moarte, pentru că ajungi să înțelegi mult mai bine specia”, afirmă Jasmine Stavenow Jerremalm, doctorandă în ecologie marină la University College Cork din Irlanda, care a participat la necropsie.

„Animalele moarte ne pot spune foarte multe despre cele vii.” Prima provocare a cercetătorilor a fost transportarea rechinului într-un laborator. Rechinii de Groenlanda se numără printre cei mai mari rechini din lume și pot ajunge la cinci metri lungime. Exemplarul găsit în Irlanda cântărea peste 200 de kilograme.

Pentru a-l proteja până la recuperare, echipa i-a acoperit corpul cu alge marine, împiedicând pescărușii și alte animale să îl deterioreze. A doua zi, sub coordonarea Muzeului Național al Irlandei, un utilaj a ridicat rechinul și l-a transportat cu un camion la un laborator veterinar regional. O zi mai târziu, cercetători din mai multe instituții au început examinarea animalului. Echipamentul de protecție a fost obligatoriu: măști, mănuși și combinezoane.

„Când lucrezi cu un animal care ar putea avea câteva sute de ani, trebuie să iei toate măsurile de siguranță. Ar putea exista bacterii sau virusuri foarte vechi în organism, iar noi nu știm încă de ce a murit sau ce agenți patogeni ar putea fi prezenți”, explică Jasmine Stavenow Jerremalm.

O specie despre care se știe surprinzător de puțin

În cazul rechinilor de Groenlanda, cercetătorii încearcă încă să răspundă la numeroase întrebări. De la modul în care aceste animale reușesc să trăiască atât de mult, până la aspecte de bază legate de biologia și existența lor.

Rechinii de Groenlanda înoată foarte încet. Sunt animale solitare și se hrănesc atât cu hoituri, cât și cu pradă vie. Deși sunt considerați în principal necrofagi, ei pot captura și foci. Cercetătorii au observat că își aspiră prada cu ajutorul unei forțe de sucțiune foarte puternice, înghițind-o întreagă.

„Este uimitor cât de puține știm despre acești rechini”, spune Brynn Devine, biolog marin și specialist în pescuit arctic la organizația Oceans North.

Lily Fogg, cercetător postdoctoral în biologie evolutivă la Universitatea din Basel, explică faptul că rechinii de Groenlanda sunt înotători foarte lenți și, din acest motiv, sunt considerați în principal animale care se hrănesc cu cadavre. „Totuși, uneori reușesc să prindă pradă vie, chiar și animale rapide, precum focile. Deoarece apele arctice sunt foarte întunecate, este posibil ca rechinii să surprindă focile în timp ce dorm sau se odihnesc ori să captureze exemplarele deja rănite sau prinse în gheață”, spune cercetătoarea.

Rechinii de Groenlanda trăiesc în Atlanticul de Nord și în Oceanul Arctic, în apropierea Groenlandei, Canadei și Islandei. De-a lungul evoluției, au dezvoltat adaptări care îi ajută să reziste temperaturilor extrem de scăzute.

Organismul lor conține concentrații ridicate de substanțe care acționează ca un antigel natural. Efectul secundar este că țesuturile lor devin toxice pentru consum.

Marile mistere ale rechinului de Groenlanda

În ciuda dimensiunilor impresionante și a răspândirii sale pe o arie foarte largă, această specie rămâne puțin cunoscută.

„Pentru un rechin atât de mare și prezent într-o zonă atât de întinsă, este surprinzător cât de puține informații avem despre el”, afirmă Brynn Devine, care nu a participat la necropsia exemplarul găsit în Irlanda. Potrivit acesteia, chiar și aspecte fundamentale ale biologiei speciei sunt necunoscute. „Nu știm unde au loc împerecherea și nașterea puilor. Până acum a fost observată o singură femelă gestantă, astfel că nu știm cu certitudine câți pui aduce pe lume sau cât de des se reproduce.”

Din cauza acestor necunoscute, cercetătorii nu pot estima cu precizie populația mondială de rechini de Groenlanda. Acest lucru face dificilă evaluarea stării speciei și a amenințărilor la care este expusă, inclusiv capturarea accidentală în plasele de pescuit.

„Este foarte greu să protejezi eficient o specie dacă nu știi ce habitate sunt esențiale pentru reproducere și creșterea puilor sau cât de des se înmulțește. Mai sunt foarte multe mistere de rezolvat, dincolo de explicația longevității lor extraordinare”, spune Devine.

Prima eșuare înregistrată în Irlanda

Exemplarul descoperit în aprilie 2026 a reprezentat primul caz documentat de eșuare a unui rechin de Groenlanda pe țărmul Irlandei.

Potrivit lui Emilie De Loose, coasta de vest a țării este frecvent lovită de furtuni puternice, care aduc la mal numeroase animale marine. „După standardele noastre era un animal foarte bătrân, probabil între 150 și 200 de ani. Pentru un rechin de Groenlanda însă, abia ajunsese la maturitate”, explică biologul.

Cercetătorii au examinat cu atenție corpul rechinului în căutarea unor răni care i-ar fi putut provoca moartea, inclusiv urme lăsate de plasele de pescuit. Nu au găsit însă nicio leziune vizibilă. Ulterior, au îndepărtat cu grijă pielea animalului. Aceasta este acoperită cu mici structuri ascuțite, numite denticule. Pielea este păstrată în prezent într-un congelator și va fi folosită ulterior pentru taxidermie.

Muzeul Național al Irlandei intenționează să expună rechinul în viitor. „Vizitatorii vor putea afla mai multe despre una dintre cele mai misterioase specii de rechini din lume și despre cercetările necesare pentru studierea unor astfel de animale. Sperăm să învățăm și să împărtășim cât mai multe informații obținute în urma acestei eșuări neobișnuite”, spune Amy Geraghty, curator de zoologie la Muzeul Național al Irlandei.

Ochii rechinului ascund un alt mister

În timpul necropsiei, cercetătorii au deschis cavitatea abdominală și au scos ficatul uriaș al rechinului, care cântărea aproximativ 50 de kilograme. „Am analizat fiecare organ. Totul a fost măsurat, cântărit și au fost prelevate probe pe parcursul examinării”, spune Emilie De Loose.

Un pas esențial a fost îndepărtarea ochilor. Lentilele acestora vor fi folosite pentru datarea cu radiocarbon, metodă care îi va ajuta pe cercetători să stabilească mai exact vârsta rechinului. Ochii rechinilor de Groenlanda reprezintă și ei un subiect de cercetare.

Mult timp s-a crezut că această specie vede foarte slab sau chiar este oarbă. Teoria era susținută atât de longevitatea extremă a animalelor, cât și de prezența unor mici paraziți care se fixează pe suprafața ochilor.

Însă un studiu publicat în 2026 de Lily Fogg și colegii săi a ajuns la o concluzie diferită. „Ochii și retina sunt perfect intacte și sunt foarte bine adaptate pentru viața în condiții de lumină foarte slabă”, explică cercetătoarea.

Ea spune că, inclusiv la exemplarele care au depășit un secol de viață, celulele și mecanismele moleculare responsabile de vedere sunt încă sănătoase.

„Sistemul lor vizual funcționează ca o cameră special concepută pentru lumină redusă, ceea ce este perfect adaptat vieții în adâncurile reci și întunecate ale Oceanului Arctic. Ceea ce impresionează este faptul că acest țesut complex continuă să funcționeze timp de secole. Este un sistem vizual construit să reziste sute de ani.”

Un mecanism care ar putea explica longevitatea excepțională

Potrivit lui Lily Fogg, această rezistență contrastează puternic cu modul în care îmbătrânește sistemul vizual al oamenilor. La oameni, vederea se degradează treptat odată cu înaintarea în vârstă. În schimb, studiile arată că rechinii de Groenlanda își pot păstra vederea funcțională timp de peste un secol.

„Este un lucru remarcabil. Rezultatele sugerează că această specie ar fi putut dezvolta mecanisme capabile să reziste sau să întârzie degradarea asociată îmbătrânirii”, spune cercetătoarea.

Un posibil motiv al acestei rezistențe este capacitatea rechinului de Groenlanda de a repara ADN-ul deteriorat. Echipa coordonată de Fogg a identificat gene implicate în repararea ADN-ului care sunt mult mai active la această specie decât la alți rechini cu o durată de viață mai scurtă.

„Este un rezultat deosebit de interesant, deoarece deteriorarea ADN-ului și capacitatea de reparare sunt strâns legate de procesele de îmbătrânire la majoritatea speciilor de animale”, explică Fogg.

O inimă care continuă să funcționeze timp de secole

Cercetătorii au prelevat și o probă de țesut muscular. Aceasta va fi trimisă la un laborator, unde va fi analizată printr-o metodă experimentală de estimare a vârstei.

Metoda se bazează pe lungimea telomerilor, structurile care protejează capetele moleculelor de ADN. În mod obișnuit, telomerii se scurtează odată cu înaintarea în vârstă și sub influența factorilor de stres din mediu. „Am deschis cavitatea toracică pentru a ajunge la inimă și a o putea extrage”, spune Emilie De Loose.

Potrivit biologului, inima părea sănătoasă și avea dimensiuni impresionante. Cântărea aproximativ 34 de kilograme. „Era uriașă, dar și rechinul era uriaș”, afirmă ea. Prin comparație, inima unui om adult cântărește, în medie, aproximativ 300 de grame.

Cum poate o inimă să bată sute de ani?

Un studiu recent asupra inimii rechinilor de Groenlanda a arătat că aceste organe prezintă semne obișnuite de îmbătrânire, inclusiv cicatrici. Cu toate acestea, în ciuda acestor modificări, inimile continuă să funcționeze normal.

Rezultatele sugerează că rechinul de Groenlanda a dezvoltat, de-a lungul evoluției, o rezistență remarcabilă la efectele îmbătrânirii care, la alte animale, inclusiv la oameni, sunt asociate cu afecțiuni cardiovasculare.

Autorii studiului consideră că această descoperire este neobișnuită și extrem de importantă. Potrivit lor, faptul că inima își păstrează funcțiile chiar și după apariția semnelor de îmbătrânire demonstrează că reziliența biologică reprezintă unul dintre mecanismele-cheie care permit acestei specii să atingă o longevitate extremă.