Primul copil, ultima publicație? Datele arată cum maternitatea rupe carierele femeilor din cercetare

Aceasta este concluzia unui studiu despre traiectoria academică a femeilor publicat în martie 2026 de cercetătoarea Sofie Cairo de la Copenhagen Business School, împreună cu colegele sale Ria Ivandic, Anne Sophie Lassen și Valentina Tartari, în cadrul Centrului pentru Performanță Economică al London School of Economics. Analiza, prezentată și comentată în revista Nature, este una dintre cele mai cuprinzătoare de până acum pe această temă și aduce cifre brutale acolo unde până acum existau doar presupuneri și mărturii individuale.

Același start, final complet diferit

Înainte de apariția primului copil, traiectoriile profesionale ale bărbaților și femeilor din mediul academic arată aproape identic. După naștere, ele o iau în direcții complet diferite, spune Sofie Cairo. Nu este o chestiune de ambiție sau de dorință. Cercetătorii nu au găsit nicio diferență între aspirațiile profesionale declarate ale doctoranzilor bărbați și femei. Ambele categorii vizau în egală măsură o carieră academică pe termen lung.

Studiul arată că una din trei femei părăsește mediul universitar după ce devine mamă. Bărbații cunosc și ei un declin al angajării academice după ce devin tați, dar efectele sunt considerabil mai mici. Diferența nu este de nuanță, este de substanță. Cel mai mare impact nu îl reprezintă încetinirea carierei, ci ieșirea completă din sistem. Femeile sunt mult mai predispuse decât bărbații să abandoneze total lumea academică după ce au copii, iar această ieșire timpurie explică o bună parte din dezechilibrul de gen de la nivelurile superioare ale ierarhiei universitare.

Cifrele care nu mint

Datele sunt obținute prin urmărirea a peste 13.000 de cercetători din Danemarca, de la începutul doctoratului și de-a lungul primilor ani de carieră. Rezultatele sunt clare și consistente. Penalitățile asociate maternității explică cel puțin 70% din diferența de gen în ceea ce privește angajarea academică și peste 40% din diferența referitoare la obținerea unui post permanent cu titularizare. Chiar și printre femeile care rămân în sistem, consecințele sunt măsurabile și de lungă durată. Mamele sunt cu 23% mai puțin predispuse să dețină o poziție titularizată la opt ani după nașterea primului copil, în timp ce șansele taților rămân practic neafectate de venirea pe lume a unui copil. Outputul de cercetare urmează același tipar: volumul publicațiilor, ajustat în funcție de calitate, se stabilizează la niveluri cu 35% mai mici față de cele ale taților, la opt ani de la nașterea primului copil.

De ce se întâmplă asta? Nu ambiția femeilor, ci structurile

„Femeile nu renunță la cercetare din lipsă de ambiție, ci pentru că se confruntă cu constrângeri structurale care le îngreunează atât rămânerea în sistem, cât și avansarea,” explică Sofie Cairo.

Explicația centrală identificată de cercetători este distribuția inegală a responsabilităților de îngrijire. Datele din sondaje arată că atât bărbații, cât și femeile sunt de cinci ori mai predispuși să declare că mama, nu tatăl, este îngrijitorul principal în gospodărie, mai ales pentru sarcinile imprevizibile și solicitante. E vorba despre trezirile de noapte, zilele de boală ale copilului, vizitele la medic. „Comportamentele se schimbă mult mai lent decât atitudinile,” observă Sofie Cairo. „S-a făcut mult în Danemarca pentru a-i încuraja pe bărbați să ia concediu parental, dar realitatea de zi cu zi rămâne alta”. „Felul în care este măsurată performanța academică poate amplifica aceste efecte,” adaugă Valentina Tartari, profesor la Stockholm School of Economics. „Chiar și scăderile temporare ale productivității pot avea consecințe pe termen lung asupra carierei.”

Mediul de lucru contează și el. Femeile care și-au făcut doctoratul în departamente fără modele feminine la nivel senior se confruntă cu penalități mai mari. La fel, departamentele extrem de competitive și orientate spre cercetare intensă sunt asociate cu efecte negative mai puternice ale maternității asupra șanselor de titularizare.

Paradoxul danez. Ce spune el despre noi toți

Poate cel mai tulburător aspect al acestui studiu este că provine din Danemarca. Această țară cu unul dintre cele mai generoase sisteme de concediu parental din lume, cu rețele extinse de îngrijire a copiilor și cu o cultură relativ progresistă în materie de egalitate de gen. Dacă în această țară, cu politici familiale exemplare, decalajele de gen în carierele academice persistă atât de pronunțat, înseamnă că problema nu este una de politici sociale, ci una de structuri instituționale și de cultură organizațională din interiorul universităților.

Concluzia este incomodă. Sistemul academic, adesea perceput ca unul flexibil și meritocratic, recompensează de fapt disponibilitatea constantă, mobilitatea geografică și productivitatea neîntreruptă. E exact tipul de cerințe cu care o mamă cu un copil mic se confruntă cel mai greu.

Unde se află România în această ecuație

Privind dinspre România, imaginea este deopotrivă încurajatoare și îngrijorătoare. Încurajatoare, pentru că femeile reprezintă o prezență solidă în educație. Conform datelor INS pentru anul școlar 2023-2024, 83% din personalul didactic preuniversitar este feminin. Variațiile sunt între niveluri, de la aproape totalitate în grădinițe, la 72,9% în liceu și 79,1% în învățământul postliceal.

Și la nivel universitar, în anul academic 2022-2023, din cei 538.700 de studenți înscriși în învățământul superior, 55,3% au fost femei. Dintre absolvenții cu diplomă, 59,4% au fost studente. Femeile intră în număr mai mare în sistem, îl traversează cu succes, și totuși rămân subreprezentate la vârful ierarhiei academice. Acolo se concentrează puterea de decizie, conducerea de departamente și accesul la finanțările de cercetare.

Datele internaționale arată că, spre deosebire de țări precum Finlanda, Letonia, Lituania sau Rusia, în care profesoarele depășesc 50% din personalul didactic universitar, în multe alte țări europene femeile rămân subreprezentate la nivelul educației superioare. România nu face excepție de la această regulă europeană.

Ce e de făcut?

Studiul nu se mulțumește să descrie problema. Autorii încearcă să o și explice în profunzime. Ei au examinat dacă factorii de sprijin (un partener cu doctorat, accesul la bunici disponibili, luarea concediului parental de către tată) reduc penalitatea maternității. Concluzia Berlinschoolofeconomics este că niciunul dintre acești factori nu diminuează semnificativ dezavantajul. Soluțiile individuale nu pot compensa un sistem defectuos.

Ceea ce contează cu adevărat este schimbarea mediului instituțional: prezența vizibilă a femeilor în poziții de conducere academică, redefinirea criteriilor de evaluare a performanței și recunoașterea că o pauză în productivitate nu este un semn de lipsă de valoare, ci un răspuns rațional la o sarcină socială distribuită inegal.

Studiul echipei Cairo, Ivandic, Lassen și Tartari nu spune că maternitatea este incompatibilă cu cercetarea. Spune ceva mai precis și mai neliniștitor: că sistemul academic, în forma lui actuală, se comportă ca și cum ar fi.