Părintele Mihai Capșa a găsit un moment de împlinire spirituală și a transmis câteva învățături de mare înălțare duhovnicească. Prilejul este unul de mare intensitate, căci azi sărbătorim Înălțarea Sfintei Cruci. Mesajul vine în 14 septembrie 2026 – Înălțarea Sfintei Cruci, de la Biserica „Schimbarea la Față”, Văleni, Piatra-Neamț.
Nu știm întotdeauna în ce moment al zilei ajunge un gând la cel căruia îi este adresat. Poate ne găsește la birou, între două drumuri sau cu telefonul plin de notificări. Poate ne găsește în mijlocul unei liste de lucruri care pare să crească, în loc să se micșoreze. Tocmai de aceea, uneori avem nevoie de câteva rânduri care să nu ne ceară nimic. Doar câteva minute de liniște, ne propune părintele Capșa, care adaugă câteva teme de meditație.
Ce spune Crucea despre Dumnezeu
În ziua Înălțării Sfintei Cruci, merită să ne oprim asupra unui semn atât de prezent în viața creștinului. Îl vedem în biserici, îl purtăm la gât și ne însemnăm cu el poate de mai multe ori într-o singură zi. Și totuși, în graba cotidiană, există riscul să uităm ce spune Crucea despre Dumnezeu, despre noi și despre felul în care trecem prin încercările vieții. Mesajul părintelui Capșa atrage atenția asupra câtorva aspecte.
„Nu vreau să vă propun o explicație complicată, ci un gând simplu, din perspectivă ortodoxă, despre Cruce și despre omul de astăzi. Poate că, între toate lucrurile pe care trebuie să le rezolvăm, avem nevoie și de un loc în care să ne întrebăm ce merită cu adevărat purtat, pentru cine și cu ce sens.
În tradiția ortodoxă, Sfânta Cruce nu este doar amintirea unui instrument al suferinței și nici simplul simbol exterior al apartenenței creștine. Ea este, înainte de toate, semnul iubirii lui Dumnezeu dusă până la capăt. Pe Cruce, Hristos nu glorifică durerea, ci o asumă și o transformă. Nu suferința este mântuitoare în sine, ci iubirea care rămâne vie chiar în mijlocul suferinței.
De aceea, Ortodoxia nu vorbește despre Cruce separat de Înviere. Cele două aparțin aceleiași taine. Crucea fără Înviere ar putea conduce la disperare, iar o Înviere fără Cruce ar risca să devină un optimism superficial, fără legătură cu dramatismul existenței umane. Creștinismul răsăritean păstrează împreună aceste două realități: omul trece prin moarte spre viață, prin renunțare spre libertate, prin jertfă spre comuniune” scrie părintele Mihai Capșa.
Crucea, mai mult decât un semn exterior
În tradiția ortodoxă, Sfânta Cruce nu este doar amintirea unui instrument al suferinței. Ea nu este nici simplul simbol exterior al apartenenței creștine. Învățăm astfel, din cuvântul părintelui Mihai Capșa, un lucru esențial. Crucea este, înainte de toate, semnul iubirii lui Dumnezeu dusă până la capăt. Pe Cruce, Hristos nu glorifică durerea. El o asumă și o transformă. Nu suferința este mântuitoare în sine, ci iubirea care rămâne vie chiar în mijlocul suferinței. De aceea, înțelegerea ortodoxă nu desparte niciodată Crucea de Înviere. Cele două aparțin aceleiași taine.
Poate că, între toate lucrurile pe care trebuie să le rezolvăm într-o zi, avem nevoie și de un loc în care să ne întrebăm ce merită cu adevărat purtat. Pentru cine și cu ce sens? Uneori ne purtăm propriile poveri pentru că nu știm să le lăsăm în mâinile lui Dumnezeu. Alteori purtăm responsabilități care ne-au fost încredințate și pe care nu le putem abandona fără să rănim pe cineva. Există și poveri pe care ni le construim singuri. Din orgoliu, din teamă, din dorința de a controla ceea ce nu poate fi controlat. De aceea, a-ți purta crucea presupune și discernământ.
Crucea fără Înviere ar putea conduce spre disperare. Învierea fără Cruce ar risca să devină un optimism superficial, desprins de dramatismul existenței umane. Creștinismul păstrează împreună aceste două realități. Omul trece prin moarte spre viață, prin renunțare spre libertate și prin jertfă spre comuniune.
Crucea nu înseamnă resemnare, aminteșete părintele Mihai Capșa
Purtarea crucii este o adesea o ideea vehiculată, ea transmite un mesaj important, dar înțelegerea lui este unori distorsionată și ajunge la o concluzie eronată, atrage atenția părintele Mihai Capșa. În sens evanghelic, a-ți purta crucea nu înseamnă un destin tragic, implacabil.
„Expresia „fiecare își poartă crucea” este uneori înțeleasă greșit, ca și cum Dumnezeu ar cere omului să accepte pasiv orice suferință. În sens evanghelic, a-ți purta crucea nu înseamnă fatalism. Înseamnă să nu abandonezi iubirea, adevărul și responsabilitatea atunci când acestea devin costisitoare” explică preotul.
Purtarea crucii poate însemna curajul de a recunoaște o greșeală. Poate însemna și refuzul unui compromis atunci când compromisul ne-ar îndepărta de adevăr. Crucea poate însemna răbdarea față de celălalt. Poate însemna fidelitatea într-o familie, grija pentru un om aflat în suferință sau puterea de a ierta. Crucea începe acolo unde egoismul nostru este pus sub semnul întrebării. De aceea, a-ți purta crucea nu înseamnă să cauți suferința. Înseamnă să rămâi fidel binelui atunci când drumul spre el nu mai este ușor.
Omul contemporan și refuzul limitei
„Omul contemporan trăiește într-o cultură care îi promite confort, rapiditate și control. Ni se spune că orice inconvenient trebuie eliminat, orice așteptare scurtată, orice suferință ascunsă. Într-o asemenea mentalitate, Crucea pare incomodă.
Ea ne amintește tocmai ceea ce lumea modernă încearcă uneori să uite: că nu putem controla totul, că existența are limite, că iubirea presupune sacrificiu și că libertatea nu înseamnă doar posibilitatea de a alege, ci și capacitatea de a rămâne credincios unei alegeri” continuă părintele Capșa.
Vedem graba cu care încercăm să alungăm o durere fizică, oricât ar fi de mică. Alegem un mijloc exterior, un medicament și refuzăm să vedem de unde vine acel disconfort. Vrem să dispară cât mai repede și cu efrot minim. În cel mai bun caz, amânăm explorarea cauzelor, ceea ce, în timp, ar putea genera o afecțiune. Procedăm similar cu orice alt inconvenient. Dar purtarea crucii implică alte dimensiuni, despre care vorbește părintele Mihai Capșa mai departe, în mesajul său.
„Crucea nu ne cere să căutăm suferința. Creștinismul nu este o religie a durerii, ci una a transformării ei. Hristos vindecă, ridică, mângâie și redă demnitatea omului. Dar ne arată și că există momente în care iubirea adevărată presupune asumare.
Poate tocmai de aceea, Sfânta Cruce rămâne atât de actuală. Într-o lume preocupată să evite orice vulnerabilitate, ea spune că omul devine cu adevărat puternic nu atunci când nu suferă niciodată, ci atunci când suferința nu reușește să-i distrugă iubirea.
Privită ortodox, Crucea nu este capătul drumului. Este trecerea. Dincolo de ea se află întotdeauna lumina Învierii.
Tu cum înțelegi astăzi expresia „a-ți purta crucea”?
Părintele Profesor Doctor Mihai Capșa nu ține discursuri, ci ne invită la dialog. Întrebarea pe care ne-o adresează deschide mai multe căi și se adresează atât intelectului, cât și afectului. Purtarea crucii, așa cum ne-a demonstrat în mesajul său, ține de gând și acțiune, de credință și fapte, de concepte și atitudini.
„Mi-ar plăcea să închei cu o întrebare: tu cum înțelegi astăzi expresia „a-ți purta crucea”? Ca pe o povară, ca pe o responsabilitate sau ca pe un drum care poate primi sens?”
a să ne distrugă iubirea.
Crucea nu este capătul drumului. În înțelegerea ortodoxă, ea este trecerea. Iar dincolo de ea rămâne întotdeauna lumina Învierii.
