Fost ministru al Apărării, analiză despre criza din Yemen: „Testul ordinii mondiale” se dă la Bab el-Mandeb

Rebelii Houthi, susținuți de Iran, au reușit să preia controlul asupra întregii coaste a Yemenului de la Marea Roșie.

Ei au cucerit ultimele două insule din Strâmtoarea Bab el-Mandeb, un culoar strategic esențial pentru comerțul maritim mondial. Fifor plasează această criză în contextul mai larg al confruntării dintre Statele Unite și Iran.

România, un atu geostrategic pe care trebuie să-l folosească inteligent

Fostul ministru insistă asupra rolului pe care România îl poate juca în acest context regional.

„În această ecuație, România are ea însăși un atu geostrategic major. Poziția la Marea Neagră și pe flancul estic al NATO îi conferă o relevanță pe care însă geografia, singură, nu o poate garanta”, scrie Mihai Fifor.

Social-democratul avertizează că această poziție avantajoasă nu se menține de la sine.

„Tocmai de aceea este crucial ca România să își revină din picajul spre irelevanță și să-și joace din nou inteligent acest atu, reînvățând și demonstrând seriozitatea, predictibilitatea și continuitatea în programele sale de înzestrare și în angajamentele de securitate asumate. Într-o lume în care resursele aliaților sunt tot mai solicitate, relevanța strategică nu se declară. Se construiește”, a mai transmis el.

De la o criză locală, la o miză globală

Fifor explică mecanismul prin care o criză aparent regională capătă proporții internaționale.

„Uneori, marile schimbări ale ordinii internaționale nu încep în capitalele marilor puteri și nici în cancelariile în care se negociază echilibrul lumii. Încep la periferie, într-un loc care pare suficient de îndepărtat pentru ca o criză să poată fi considerată locală, până în momentul în care geografia îi schimbă proporțiile. Asta se întâmplă astăzi în Yemen”, scrie el.

Potrivit analizei sale, forța militară implicată nu contează la fel de mult ca locul unde acționează.

„Houthi nu sunt o mare putere, iar Yemenul nu este centrul economiei mondiale. Dar Bab el-Mandeb este unul dintre acele puncte rare ale geografiei în care o forță relativ limitată poate produce efecte disproporționat de mari. Nici măcar nu este nevoie ca strâmtoarea să fie închisă. Este suficient să devină nesigură. Navele sunt rerutate, călătoriile se prelungesc, transportul și asigurările se scumpesc, iar costurile se propagă prin lanțurile comerciale până la consumator”, a scris Fifor.

Bab el-Mandeb și Hormuz, aceeași ecuație strategică

Miza reală apare atunci când situația din Yemen este pusă alături de cea din Golful Persic, susține fostul ministru.

„Miza devine însă cu adevărat globală atunci când Bab el-Mandeb este privit împreună cu Hormuz. Dacă Iranul poate exercita presiune asupra Hormuzului, iar Houthi – principalul proxy iranian din Peninsula Arabică, dar cu propria agendă și un grad real de autonomie – pot contesta Bab el-Mandeb, cele două crize încep să facă parte din aceeași ecuație strategică”, explică Mihai Fifor.

El adaugă că Teheranul nu are nevoie de o victorie militară directă asupra Washingtonului.

„Îi este suficient să creeze, direct sau prin rețeaua sa de proxy, suficiente puncte de presiune încât Washingtonul și aliații să fie obligați să împartă între ele nave, aviație, intelligence, interceptori, sisteme antiaeriene, bani și capital politic”, mai spune el.

Superioritatea americană, pusă la încercare de prea multe fronturi

Fostul ministru susține că problema reală a Statelor Unite nu ține de forța militară, ci de capacitatea de a o gestiona pe mai multe fronturi simultan.

„Statele Unite nu și-au pierdut superioritatea militară. Ceea ce este pus sub presiune este capacitatea Washingtonului de a transforma această superioritate într-o ordine pe care ceilalți să o considere garantată”, scrie Fifor.

 „America trebuie să descurajeze Rusia în Europa, să gestioneze Orientul Mijlociu, să protejeze libertatea navigației și, în același timp, să-și concentreze tot mai mult resursele asupra competiției cu China în Indo-Pacific. Puterea americană rămâne enormă. Dar numărul locurilor în care este solicitată crește”, susține fostul ministru al Apărării.

Europa, avertizată asupra propriei vulnerabilități

Fifor atrage atenția și asupra riscurilor pentru continentul european.

„Pentru Europa, această criză este și un avertisment. Suezul este una dintre marile sale legături comerciale cu Asia, iar instabilitatea Mării Roșii poate deveni o adevărată taxă geopolitică asupra economiei europene”, scrie el.

Social-democratul ridică o întrebare esențială pentru viitorul continentului.

„Dar există și întrebarea pe care Europa nu o mai poate evita: dacă una dintre arterele esențiale ale propriei prosperități este amenințată, cine trebuie să o apere? Rusia solicită concentrare pe flancul estic, Orientul Mijlociu atrage din nou capabilități americane, iar Indo-Pacificul rămâne centrul competiției strategice cu China. Nicio putere, nici măcar Statele Unite, nu dispune de resurse infinite”, mai spune Fifor.

El leagă acest lucru direct de discuția privind autonomia strategică europeană.

„Cu cât Europa va fi capabilă să preia mai mult din povara propriei securități și a protejării intereselor sale strategice, cu atât presiunea asupra resurselor americane va fi mai mică. Iar aceasta nu mai este doar o discuție despre «autonomie strategică», ci despre capacitatea Europei de a rămâne un actor geopolitic într-o lume în care securitatea devine din nou scumpă”, a mai precizat el.

China și Rusia, câștigătoare fără efort din dispersarea atenției americane

Potrivit lui Fifor, Beijingul nu are nevoie de acțiuni spectaculoase pentru a profita de situație.

„China, în schimb, nu trebuie să facă aproape nimic spectaculos pentru a câștiga ceva din toată această criză. Este suficient ca statele regiunii să înceapă să considere dependența exclusivă de Washington drept un risc. Multipolaritatea începe exact aici: nu atunci când America pleacă, ci atunci când încetează să mai fie singura opțiune”, scrie el.

Aceeași logică se aplică și în cazul Rusiei, susține fostul ministru.

„La rândul ei, Rusia beneficiază și ea de dispersarea atenției americane. Fiecare problemă strategică suplimentară pe care Washingtonul trebuie să o gestioneze în altă parte înseamnă o Americă ceva mai puțin concentrată asupra Rusiei”, spune Mihai Fifor.

El trage o linie directă între toate aceste elemente și criza din Yemen.

„Epicentrul este local, dar plăcile care se mișcă sunt globale. În spatele unei ofensive Houthi se întrezăresc strategia regională a Iranului, vulnerabilitatea energetică a Golfului, securitatea Suezului, limitele autonomiei strategice europene, competiția dintre Statele Unite și China și dificultatea Washingtonului de a rămâne simultan garant al ordinii în Europa, Orientul Mijlociu și Indo-Pacific”, mai spune el.

Prețul menținerii ordinii mondiale actuale, tot mai mare

În final, Fifor explică de ce consideră Bab el-Mandeb un test real pentru sistemul internațional actual.

„Nu asistăm neapărat la prăbușirea ordinii mondiale construite în ultimele decenii. Asistăm însă la creșterea prețului necesar pentru menținerea ei. Actorii care contestă sistemul occidental au înțeles că nu trebuie neapărat să-l învingă într-o confruntare frontală. Este suficient să-i multiplice crizele, să-i disperseze resursele și să-l oblige să plătească tot mai mult pentru fiecare garanție pe care a oferit-o”, scrie el.

El a adăugat: „De aceea, Bab el-Mandeb este astăzi un test al ordinii mondiale. Nu pentru că acolo s-ar decide cine are cea mai puternică armată a lumii, ci pentru că acolo devine vizibilă una dintre marile vulnerabilități ale sistemului actual: distanța tot mai mare dintre numărul lucrurilor pe care Occidentul trebuie să le apere și resursele politice, militare și economice pe care este dispus să le angajeze pentru a le apăra. Epicentrul este în Yemen. Dar miza este, în sine, ordinea lumii în care trăim”.