Pentru președintele Franței, Emmanuel Macron, summitul reprezintă una dintre ultimele mari ocazii de a juca rolul de mediator pe scena internațională înainte de apropierea alegerilor prezidențiale de anul viitor. Însă provocarea principală nu este legată de Rusia, Ucraina sau Orientul Mijlociu, ci de un singur om, anume Donald Trump.
Potrivit mai multor oficiali francezi și diplomați europeni citați de POLITICO, obiectivul real al summitului este ca președintele american să rămână implicat în discuții și să nu plece înainte de finalul reuniunii.
G7 din 2026, un summit nu la fel de important ca înainte
G7 reunește Statele Unite, Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia și Marea Britanie, alături de reprezentanți ai Uniunii Europene. În mod tradițional, astfel de reuniuni se încheie cu un document comun care prezintă pozițiile asumate de lideri. Dar în 2026, organizatorii au renunțat la ideea unui comunicat amplu. În schimb, vor exista declarații separate pe teme specifice. Iar Macron va prezenta concluzii legate de principalele subiecte geopolitice discutate.
Abordarea sa reflectă dificultatea de a obține consens într-un context internațional complicat și, mai ales, în condițiile în care Donald Trump are poziții diferite de cele ale partenerilor europeni în numeroase dosare. Un diplomat european a declarat că „va fi un succes dacă se va face fotografia de familie”. Altfel spus, simplul fapt că toți liderii vor rămâne până la final și vor afișa o imagine de unitate ar putea fi considerat o reușită.

Macron încearcă să-l țină aproape pe Trump
Liderul francez a făcut eforturi pentru a evita tensiuni cu președintele american. Potrivit surselor citate de POLITICO, inclusiv data summitului a fost ajustată astfel încât să nu intre în conflict cu evenimente importante din agenda lui Trump. Mai mult, după încheierea reuniunii, Macron îl va invita pe liderul american la un dineu oficial organizat la Palatul Versailles.
Diplomații europeni spun că relația dintre Macron și Trump este astăzi mai bună decât în urmă cu câteva luni. La începutul anului, cei doi traversaseră o perioadă tensionată, după ce Trump publicase un mesaj privat primit de la președintele francez înaintea Forumului Economic Mondial de la Davos. În prezent însă, oficialii francezi afirmă că cei doi discută frecvent la telefon.
Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu domină agenda
Deși pe agenda oficială apar subiecte precum inteligența artificială, comerțul, energia, mineralele critice sau protecția copiilor în mediul online, adevăratele discuții se vor concentra asupra conflictelor armate.
În primul rând este vorba despre războiul din Ucraina. Conflictul durează de peste patru ani deja. În al doilea rând, atenția este îndreptată către confruntarea dintre Israel și Iran. Tensiunile din Orientul Mijlociu au amplificat temerile legate de aprovizionarea globală cu petrol și gaze.
Pentru a discuta aceste probleme, la summit sunt așteptați și lideri din regiune, inclusiv emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani, și președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al Nahyan.

Europa încearcă să conteze mai mult
Mulți oficiali europeni recunosc însă că influența continentului asupra marilor decizii este limitată. „În prezent, deciziile sunt luate fără noi. La fel cum se întâmplă și în cazul Ucrainei”, a declarat un diplomat european.
Uniunea Europeană promovează ideea unei misiuni maritime internaționale care să contribuie la securizarea Strâmtorii Hormuz după încheierea ostilităților. Totuși, capacitatea Europei de a influența situația depinde în mare măsură de disponibilitatea Statelor Unite de a coopera.
Mesajul pentru Trump este că Europa plătește pentru Ucraina
În privința războiului din Ucraina, liderii europeni vor încerca să-i transmită lui Trump că Europa și-a asumat o parte mult mai mare din costurile sprijinului acordat Kievului. Potrivit unui oficial francez, statele europene finanțează acum aproape integral ajutorul acordat Ucrainei.
Obiectivul minim este ca Washingtonul să nu reducă și mai mult sprijinul oferit. Inițial, organizatorii nici măcar nu plănuiseră să îl invite pe Zelenski la summit. Între timp, programul a fost modificat și este prevăzută o sesiune specială de două ore dedicată situației din Ucraina.
Diplomații europeni speră să-i demonstreze lui Trump că Ucraina se află într-o poziție mai bună decât în urmă cu un an. Și că merită să continue sprijinul occidental. „Trump apreciază câștigătorii”, a explicat unul dintre diplomați.
Europa este mai slabă politic decât în trecut
O altă problemă pentru liderii europeni este propria lor fragilitate politică. Macron se apropie de finalul mandatului și nu mai poate candida din nou. Premierul britanic Keir Starmer traversează o perioadă dificilă pe plan intern.
Relațiile lui Trump cu cancelarul german Friedrich Merz și cu premierul italian Giorgia Meloni nu mai sunt nici ele la fel de bune ca în trecut. Din acest motiv, mulți observatori consideră că G7 și-a pierdut din influența pe care o avea odinioară.
Chiar dacă se obțin rezultate, ele pot fi temporare
Unii oficiali francezi privesc cu scepticism posibilitatea unor acorduri durabile. Problema, spun ei, este că Donald Trump își poate schimba rapid pozițiile.
Un fost oficial francez a rezumat situația și a spus că „va spune ceva astăzi și își poate schimba părerea mâine”. Acesta este motivul pentru care diplomații vorbesc mai degrabă despre gestionarea relațiilor și menținerea dialogului decât despre obținerea unor rezultate istorice.
Summitul G7 de la Évian are loc într-un moment în care lumea se confruntă simultan cu războaie, tensiuni energetice și incertitudine economică. Dar miza principală nu pare să fie adoptarea unor decizii, ci păstrarea unității între aliați și menținerea Statelor Unite în centrul dialogului occidental.
Propunerea noastră
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni.
📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.
📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!
