„Hristos a înviat!”, unul dintre cele mai cunoscute imnuri bisericești, este cântat de peste 1000 de ani

„Hristos a înviat!”, unul dintre cele mai cunoscute imnuri bisericești, este cântat de peste 1000 de ani Hristos a Înviat din Morți. Sursa foto: captură YouTube
Noaptea de Înviere este, poate, momentul în care cei mai mulți români trec pragul bisericii. Nu numai pentru a primi vestea cea bună și a lua lumina sfântă, dar și pentru a împărtăși bucuria unei sărbători cu familia, vecinii, prietenii. Altfel spus este și un moment cu valențe comunitare. Și indifrent cât de credincios ești sau nu în viața de zi cu zi, în momentul când preotul îți aprinde lumânarea și toată lumea urmează linia corului, simți nevoia să participi. Și cânți și tu cele trei cersuri simple ce poartă cu ele miracolul momentului. Dar oare câți dintre noi știm cum a apărut acest cântec religios și cum de captivează în ciuda simplității lui?

Tropar

Melodia pe care orice român o știe și care se cântă în bisericile ortodoxe în noaptea de Înviere vine din tradiția muzicii bizantine. Acest tip de imn se numește tropar, explică Leyah, muzician și poate unul dintre cei mai interesanți tiktok-eri pe care îi știu.

„Vorbim despre o cântare scurtă, care rezumă sensul sărbătorii.

Hristos a înviat din morți

Cu moartea pe moarte călcând

Și celor din morminte viață dăruindu-le”

Glasul 5

Linia melodică ține de un sistem muzical foarte vechi numit Octoechos, care împarte melodiile în opt tipuri diferite numite glasuri. Fiecare dintre acestea dă sunet unei anumit stări. Unele sunt mai treiste, altele mai solemne.

Cântarea de Paște este scrisă în glasul  5. Acesta este considerat unul luminos, de triumf. Motiv pentru care melodia este în același timp solemnă și luminoasă.

Mantră muzicală

Arta muzicală a acestui imn, altfel simplu este construcția inteligentă a acestuia îl face nu numai ușor de reținut, dar și captivant, aproape obsesiv. Are fraze simple, repetitive și puține cuvinte, explică muziciana.

Este gândit să fie ușor de interpretat și de reținut pentru ca o comunitate întreagă să-l poată cânta împreună. În noaptea de Învire se cântă de zeci de ori devenind un fel de mantră muzicală.

Istoric

Autorul nu este cunoscut, dar cercetările artă că muzica există cel puțin din secolele V – VI. Asta înseamnă că ceea ce cântăm noi în zilele noastre este în esență ceea ce cântau credincioșii din Imperiul Bizantin.

Textul orginal a fost scris în greacă, dar în zilele noastre acest imn se cântă în aproape toate culturile ortodoxe. Se cunosc variantele în rusă, sârbă, greacă, română și georgiană.

Cine este Leyah

Pe numele real Magdalena Diana Marica, este compozitoare, cântăreață și pianistă româncă. Provenită dintr-o familie de muzicieni, are o formație clasică. Și-a făcut un renume fiind, pare-se, primul artist din Europa de Sud -Est care a îmbrățișat  genul cinematic pop. Leyah însăși îl definește ca fiind „muzică de film cu voce” – o experiență care transcende genurile.

Iar pe rețelele sociale a creat un serial intitulat „Muzica pe înțelesul tuturor” pe care îl recomand fără ezitări.

0 comentarii