Franța, în pragul unei crize istorice. Lecția lui Mitterrand din 1982 care explică revoltele din era Macron

Franța se confruntă cu o dilemă majoră: populația cere servicii publice mai bune și protecție socială, însă statul are tot mai puține resurse pentru a susține modelul economic care a definit prosperitatea franceză în deceniile trecute.

Protestele din Franța, alimentate de nemulțumirile sociale

De la sfârșitul lunii septembrie, Parisul și alte orașe franceze au fost scena unor proteste de amploare, la care au participat inclusiv elevi de liceu. Mișcarea a pornit de la nemulțumirile privind finanțarea educației, starea precară a unor școli publice și accentuarea inegalităților dintre elevi.

Pe măsură ce manifestațiile s-au extins și au apărut confruntări cu poliția, li s-au alăturat și alți cetățeni. Nemulțumirea nu se limitează la sistemul de învățământ, ci reflectă o deziluzie mai largă față de capacitatea statului de a garanta prosperitate, servicii publice solide și oportunități pentru populație.

Potrivit analizei, protestele evidențiază contradicția dintre așteptările francezilor și posibilitățile economice tot mai limitate ale țării.

François Mitterrand și întoarcerea din 1982

În mai 1981, alegerea socialistului François Mitterrand a alimentat speranțele unei transformări profunde a economiei franceze. Noul guvern a majorat salariile, a redus vârsta de pensionare, a scurtat săptămâna de lucru și a extins concediile. Pentru a susține programul, statul a preluat controlul asupra unor bănci și a naționalizat companii industriale importante.

Planul urmărea construirea unui model economic mai echitabil, în care statul să joace un rol mai puternic în distribuirea prosperității.

Însă, în iulie 1982, Mitterrand a schimbat radical direcția. Guvernul a redus cheltuielile publice, a majorat taxele, a înghețat prețurile și a revenit la o politică axată pe controlul inflației.

Schimbarea a fost determinată de presiunile piețelor financiare, de riscul plecării capitalului din Franța și de deprecierea francului. Experiența a demonstrat limitele capacității unui stat de a finanța programe sociale ample fără să țină cont de constrângerile economiei internaționale.

Emmanuel Macron, prins între datorii și așteptările populației

Președintele Emmanuel Macron nu a propus reforme sociale comparabile ca amploare cu cele ale lui Mitterrand. În schimb, mandatul său a urmărit menținerea pe cât posibil a sistemului de protecție socială, concomitent cu păstrarea influenței internaționale a Franței.

Macron se confruntă însă cu o datorie publică ridicată, care, potrivit articolului, a ajuns la 119% din produsul intern brut. Acest nivel plasează Franța printre statele puternic îndatorate ale Uniunii Europene și limitează posibilitatea unor noi cheltuieli publice.

În plus, integrarea europeană este mult mai profundă decât în urmă cu patru decenii. Politicile Uniunii Europene restrâng opțiunile fiscale ale Parisului. Franța nu mai dispune de propria monedă națională, ceea ce îi reduce instrumentele de intervenție economică.

De ce s-a schimbat economia Europei

Analiza plasează criza Franței într-un context european și internațional mai larg. După Al Doilea Război Mondial, economiile europene au beneficiat de relațiile comerciale cu Statele Unite, de investiții, de piețe relativ deschise și de o evoluție demografică favorabilă, susținută de creșterea natalității și de imigrație.

Aceste condiții s-au modificat. Economia americană continuă să fie cea mai mare din lume. Ritmul său de creștere și sporurile de productivitate au încetinit. În același timp, scăderea natalității în Occident pune presiune asupra sistemelor de pensii și de protecție socială.

Paradoxal, temerile legate de declinul economic au alimentat curentele antiimigrație, deși integrarea unor noi generații de lucrători ar putea contribui la susținerea sistemelor sociale.

Europa se confruntă și cu presiunea economică a Chinei. Excedentele comerciale tot mai mari ale Beijingului afectează industria europeană. În timp ce războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și amenințările la adresa statelor NATO din apropierea granițelor ruse sporesc insecuritatea continentului. Relația cu Statele Unite s-a complicat, de asemenea, în timpul administrației Donald Trump.

Marine Le Pen promite o alternativă, dar soluțiile sunt contestate

În acest context, Franța este prinsă între cererile stângii pentru revenirea la un stat social generos și promisiunile dreptei populiste conduse de Marine Le Pen.

Lidera extremei drepte susține reducerea imigrației, măsuri de austeritate și diminuarea rolului Uniunii Europene. Howard W. French consideră că aceste propuneri sunt la fel de problematice și riscă să slăbească poziția economică și internațională a Franței.

Autorul amintește că Mitterrand a înțeles, în cele din urmă, importanța apartenenței Franței la economia europeană și mondială pentru menținerea prosperității. Dificultățile actuale depășesc popularitatea unui președinte sau rezultatul unor alegeri. Franța trebuie să găsească o modalitate de a-și adapta modelul social la o realitate economică mult mai dificilă decât cea din perioada postbelică.

Protestatarii cer servicii publice mai bune și protecție socială, în timp ce datoria publică, creșterea economică lentă, schimbările demografice și presiunile internaționale limitează posibilitățile guvernului.

Lecția lui Mitterrand din 1982, potrivit lui Howard W. French, este că ambițiile sociale nu pot fi separate de resursele economice și de contextul internațional. Criza Franței reflectă, astfel, dificultatea de a păstra un model social atractiv într-o lume în care condițiile care l-au făcut posibil s-au schimbat profund.