Vești bune pentru fermieri. România va putea exporta cereale către China din acest an

Vești bune pentru fermieri. România va putea exporta cereale către China din acest an
Cu o strategie axată pe creșterea valorii adăugate și investiții de 2 miliarde de euro, România atacă piața competitivă a Chinei. Dincolo de exportul iminent de cereale, semnarea protocoalelor pentru produsele procesate și construcția celui mai mare abator din regiune reprezintă pilonii pe care se fundamentează noua strategie pentru sectorul agroalimentar al țării.

În maximum două luni, România va putea începe să exporte cereale către China. Țara noastră se află deja în discuții avansate și în ceea ce privește demararea exporturilor de carne de porc și produse procesate din porc, a anunțat Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Ministrul desfășoară în perioada 16-20 martie o vizită oficială în China. Din cadrul delegației mai fac parte ambasadorul României în RPC, Dan-Horia Maxim, și președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Nicolae Bociu.

Cel mai mare producător de alimente din regiune

Pe pagina sa de Facebook, ministrul a mai anunțat că astăzi au mai fost semnate protocoalele de export dintre China și România pentru carnea de pasăre tratată termic, produse acvatice și lactate.

Potrivit oficialului MADR, România are o capacitate de producție agroalimentară semnificativă. În prezent sunt în desfășurare investiții de aproximativ 2 miliarde de euro în fabricile de procesare. De asemenea, pe plan local, se construiește cel mai mare abator de porci din sud-estul Europei.

„Împreună cu fermierii și procesatorii români transformăm România în cel mai mare producător de alimente din regiune”, a declarat Florin Barbu, citat de Agerpres.

Protocoalele sanitare-veterinare pentru export

La rândul său, președintele ANSVSA, Alexandru Nicolae Bociu, a semnat, alături de reprezentanții Administrației Generale a Vămilor din Republica Populară Chineză, trei protocoale sanitare-veterinare. Documentele au rolul de a reglementa condițiile de inspecție și carantină a produselor destinate exportului. Este vorba de produse lactate, carne de pasăre tratată termic, cât și produse acvatice destinate pieței chineze.

Potrivit ANSVSA, componenta de siguranță și tehnică alimentară a reprezentat un pilon central al vizitei oficiale a delegației României în China.

Reducerea deficitului balanței comerciale

România a înregistrat de-a lungul timpului un deficit comercial semnificativ. Cel în materie de produse alimentare, cu excepţia animalelor vii şi cerealelor, a fost anul trecut la 6,3 miliarde de euro. Tratatul de export încheiat cu China are în vedere diminuarea decalajului, constituind o mișcare strategică de echilibrare.

Investiția de 2 miliarde de euro menționată de ministrul MADR face parte din programul național INVESTALISM. Programul urmărește reducerea dependenței de importuri prin procesarea internă a materiilor prime. Produsele finite sunt destinate nu numai consumului intern, cât și exportului.

China este unul dintre cei mai mari consumatori de carne de porc și produse agroalimentare la nivel global. Totuși, accesul pe această piață este dificil, din cauza standardelor de securitate alimentară extrem de riguroase. Din acest motiv, încheierea celor trei protocoale sanitare-veterinare a reprezentat un succes semnificativ pentru România.

0 comentarii