Graba strică treaba. Capcana în care cade Donald Trump în negocierile cu Iranul

Pentru a înțelege miza negocierilor, trebuie privit mai întâi contextul ultimilor doi ani, scrie Elliott Abrams în cadrul unei analize pentru Council of Foreign Relations. El specifică faptul că Iranul a încercat timp de decenii să-și extindă influența în Orientul Mijlociu prin grupări armate aliate. Hamas în Gaza, Hezbollah în Liban, milițiile șiite din Irak, rebelii houthi din Yemen și regimul lui Bashar al-Assad din Siria făceau parte dintr-o rețea prin care Teheranul putea exercita presiune asupra Israelului și asupra statelor arabe din regiune.

După atacul Hamas asupra Israelului din 7 octombrie 2023, strategia a intrat însă într-o nouă etapă. Israelul a atacat succesiv grupările susținute de Iran, iar rețeaua regională construită de Teheran a fost puternic slăbită. Hamas a pierdut o mare parte din capacitatea militară, Hezbollah a fost grav afectat, iar regimul Assad din Siria s-a prăbușit. În Irak, guvernul încearcă, la rândul său, să limiteze puterea milițiilor șiite susținute de Iran.

Elliott Abrams consideră că Iranul este vulnerabil nu doar în exterior, ci și în interior. Regimul de la Teheran se confruntă cu o populație tot mai nemulțumită de conducerea religioasă și represivă a țării. În acest context, fostul oficial se întreabă dacă ar trebui Statele Unite să continue să exercite presiune asupra Iranului pentru a-i slăbi regimul sau să accepte rapid un acord care să-i permită Teheranului să se redreseze?

Dorința lui Trump de a încheia rapid conflictul îi slăbește poziția

Elliott Abrams spune că Donald Trump se consideră un negociator foarte bun. Însă dorința sa evidentă de a ajunge la un acord cu Iranul îi reduce puterea de negociere. Statele Unite ar putea continua să lovească economia iraniană, inclusiv prin menținerea presiunii asupra exporturilor de petrol. Problema este că o asemenea strategie ar avea nevoie de timp pentru a produce efecte. Trump, în schimb, vrea rezultate rapide, inclusiv pentru a evita creșterea prețului petrolului.

Fostul oficial de la Casa Albă compară situația cu cea a unui proprietar care are nevoie urgentă de bani. Și, tocmai de aceea, este nevoit să accepte un preț mai prost pentru locuința pe care o vinde. În opinia lui Abrams, dacă Statele Unite nu sunt dispuse să exercite mai multă presiune militară sau economică, Iranul știe că Washingtonul are nevoie de un acord și poate cere mai mult.

Strâmtoarea Ormuz, miza esențială

Una dintre cele mai importante probleme este Strâmtoarea Ormuz. Este vorba despre o zonă maritimă îngustă dintre Iran și Peninsula Arabică prin care trece o parte foarte importantă din petrolul transportat pe mare la nivel mondial. Pentru Iran, controlul asupra acestei zone ar însemna mult mai mult decât un avantaj militar. Teheranul ar putea folosi poziția strategică pentru a obține bani și concesii de la statele bogate în petrol din Golf.

Fostul oficial de la Washington avertizează că, dacă Iranul ar ajunge să controleze efectiv strâmtoarea, state precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Bahrain ar putea începe să se întrebe dacă mai pot conta pe protecția Statelor Unite. Într-un asemenea scenariu, țările din Golf ar putea căuta alți parteneri de securitate. Abrams amintește în acest context inclusiv acordurile militare încheiate recent de Arabia Saudită cu Pakistanul și Turcia.

Ce rol are armata americană în Golf

Un element despre care, potrivit fostului oficial american, se discută prea puțin este prezența militară americană în regiune. Flota a 5-a a Statelor Unite, cu sediul în Bahrain, este una dintre principalele forțe militare americane din Golf. Ea face parte din structura militară care protejează interesele americane și libertatea de navigație în zonă.

Dacă Statele Unite s-ar retrage din Golf pentru a evita confruntarea cu Iranul, consecințele ar fi mult mai mari decât simpla mutare a unor nave sau baze militare. În opinia lui Abrams, Iranul ar ajunge să aibă o poziție dominantă în regiune. Atunci, aliații americani ar rămâne mult mai vulnerabili.

Un acord prea favorabil Iranului ar putea consolida regimul de la Teheran

Fostul oficial de la Casa Albă critică și un memorandum negociat în iunie între Statele Unite și Iran. Despre document, el spune că îl consideră deja prea favorabil Teheranului. Printre problemele invocate se află faptul că documentul nu preciza suficient de clar că Strâmtoarea Ormuz este o cale internațională de navigație, deschisă tuturor statelor fără taxe impuse de Iran. În plus, documentul ar fi legitimat într-o anumită măsură implicarea Iranului în politica internă a Libanului.

Abrams reproșează administrației Trump că a transmis mesaje contradictorii, atât amenințări foarte dure la adresa Iranului, urmate de lipsa unor acțiuni, apoi noi amenințări și din nou negocieri. În aceste condiții, aliații Statelor Unite nu mai pot înțelege clar care este limita până la care Washingtonul este dispus să meargă.

„Negocierea” poate deveni o formă de retragere

Elliott Abrams consideră că Statele Unite au avut în urmă cu un an o poziție mult mai puternică față de Iran. Loviturile americane împotriva infrastructurii nucleare iraniene și presiunea asupra regimului de la Teheran au slăbit Iranul. Acum, însă, această poziție riscă să fie pierdută dacă Washingtonul acceptă prea multe dintre condițiile Iranului doar pentru a încheia rapid conflictul.

Teheranul a început deja să ceară lucruri și mai dificil de acceptat, inclusiv despăgubiri din partea Statelor Unite. Pentru fostul oficial american, miza negocierilor depășește cu mult relația dintre Washington și Teheran. 

Întrebarea este dacă Iranul va putea controla Strâmtoarea Ormuz sau nu. Dacă răspunsul va fi da, spune Abrams, consecințele se vor simți în întregul Orient Mijlociu. Statele din Golf vor avea mai puțină încredere în garanțiile de securitate americane, iar influența Iranului va crește. Mai mult, o retragere americană din Golf ar putea transmite un mesaj și către aliații Statelor Unite din Europa și Asia. Anume că Washingtonul este dispus să renunțe la angajamente atunci când devin prea costisitoare.

Elliott Abrams concluzionează prin a spune o negociere care ar trebui să protejeze interesele Statelor Unite riscă astfel să devină exact opusul, adică o modalitate prin care Washingtonul își maschează retragerea și o eventuală înfrângere diplomatică.