„De Gaulle”, filmul care îi unește pe rivalii politici din Franța înaintea alegerilor prezidențiale

Un film de cinci ore despre Charles de Gaulle a devenit unul dintre succesele surprinzătoare ale verii în Franța. Producția este lăudată de politicieni din tabere rivale, de la conservatori la stânga radicală. În apropierea alegerilor prezidențiale, figura generalului a revenit astfel în centrul discursului politic francez.

„De Gaulle” este împărțit în două părți și se concentrează mai ales asupra luptelor politice purtate de general în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Filmul urmărește eforturile sale de a apăra suveranitatea Franței, de a organiza rezistența și de a obține sprijinul aliaților britanici și americani.

Povestea are un ecou aparte într-o țară marcată de fragmentare politică și de scăderea încrederii în liderii săi. Peste 30 de persoane și-au anunțat deja candidatura sau sunt considerate posibili pretendenți la scrutinul prezidențial de anul viitor.

În acest context, politicieni cu orientări foarte diferite au început să invoce filmul și moștenirea lui De Gaulle. Unii încearcă inclusiv să creeze paralele între propriile campanii și lupta generalului pentru apărarea intereselor Franței.

De la Mélenchon la conservatori, politicienii laudă filmul

Premierul Sébastien Lecornu consideră că succesul producției reflectă nevoia francezilor de „sens” și „perspective”.

O reacție mai surprinzătoare a venit din partea liderului stângii radicale Jean-Luc Mélenchon. Formațiunea sa, Franța Nesupusă, se află departe de mișcările conservatoare care s-au revendicat tradițional din moștenirea gaullistă.

Cu toate acestea, Mélenchon și-a îndemnat susținătorii să vadă ceea ce a numit un „film magnific”. Declarația a fost făcută în discursul său de Ziua Bastiliei, la Paimpont. Politicianul a comparat lupta dificilă a generalului pentru organizarea forțelor Franței Libere cu propria sa campanie.

„Mi-aș dori să răsturnăm din nou ordinea lucrurilor”, a spus Mélenchon. „Aceste alegeri sunt atât de periculoase, încât miza este incredibil de mare.”

Asocierea lui De Gaulle cu dreapta franceză are o istorie îndelungată. Foștii președinți Jacques Chirac și Nicolas Sarkozy au condus partide care se revendicau din tradiția gaullistă. Conservatorul Bruno Retailleau, considerat unul dintre moștenitorii politici ai acestei tradiții, s-a numărat printre primii politicieni importanți cu ambiții prezidențiale care au lăudat public filmul.

Pentru Retailleau, succesul producției nu poate fi explicat numai prin calitatea regiei și a interpretării actorilor. „Desigur, există talentul regizorului, există talentul actorilor, dar există ceva mai profund… Există o nevoie de patriotism, există o nevoie de a redescoperi cine suntem”, a declarat acesta.

De Gaulle, revendicat de tabere politice diferite

Raphaël Glucksmann, europarlamentar de centru-stânga și posibil candidat la președinție, le-a recomandat la rândul său francezilor să vadă filmul. „Mergeți să vedeți ce face Franța măreață. Ce valoare are libertatea și care este prețul ei: singurătatea. Singurătatea generalului și a primilor săi camarazi”, a spus politicianul.

Glucksmann este unul dintre cei mai bine plasați reprezentanți ai stângii moderate în sondaje. Până acum, însă, nu a reușit să unească în jurul său formațiunile apropiate ideologic. Marine Le Pen nu s-a pronunțat public asupra producției. Filmul a primit însă aprecieri din interiorul Adunării Naționale. Europarlamentarul Pierre-Romain Thionnet l-a descris drept „scris cu o inimă franceză”.

Apropierea unor politicieni atât de diferiți de imaginea fostului lider nu este întâmplătoare, consideră Eric Branca, autorul mai multor cărți despre De Gaulle. „De Gaulle aparține tuturor francezilor, indiferent de orientarea lor politică”, spune Branca. În opinia sa, generalul a devenit un reper aproape obligatoriu pentru cei care vor să fie asociați cu apărarea interesului național. Acest lucru este cu atât mai interesant cu cât De Gaulle însuși avea o relație dificilă cu partidele politice.

Filmul pune politica înaintea războiului

Conform Politico, producția se diferențiază de alte filme despre cel de-Al Doilea Război Mondial prin accentul pus asupra confruntărilor politice. Povestea urmărește eforturile lui De Gaulle de a convinge militari, diplomați, oficiali și cetățeni să refuze armistițiul cu Germania nazistă. Acordul fusese încheiat de regimul condus de mareșalul Philippe Pétain. La început, generalul avea puțini susținători. Primele sale apeluri lansate din Londra au avut un ecou limitat.

Treptat, De Gaulle a reușit să adune în jurul său forțele Franței Libere și să își consolideze poziția în fața aliaților. Această parte a poveștii permite și comparații cu situația politică actuală. Instabilitatea, numărul mare de candidați și neîncrederea alegătorilor au creat un teren favorabil discursurilor despre autoritate și legitimitate. Branca rezumă diferența printr-o comparație cu perioada războiului: „[Regimul colaboraționist de la] Vichy era legal, [dar] De Gaulle era legitim”.

De la un posibil eșec la milioane de spectatori

Succesul filmului nu era deloc sigur după lansare. Prima parte a apărut la începutul lunii iunie, iar vânzările inițiale au fost slabe. Situația anunța probleme pentru o producție care a costat aproximativ 75 de milioane de euro.

Recomandările spectatorilor au atras însă tot mai mult public. Valurile severe de căldură din Franța au contribuit și ele la creșterea numărului celor care au ales să meargă la cinema. Până vineri, producția depășise 3,5 milioane de bilete vândute, potrivit presei franceze.

De ce Roosevelt nu avea încredere în De Gaulle

Una dintre cele mai importante confruntări politice prezentate în film este cea dintre Charles de Gaulle și președintele american Franklin D. Roosevelt. Relația dintre cei doi era dificilă. Spre deosebire de premierul britanic Winston Churchill, Roosevelt nu manifesta aceeași simpatie pentru liderul francez.

După înfrângerea rapidă a Franței în 1940, administrația americană încerca să pregătească războiul împotriva Axei în condiții cât mai favorabile. Divizarea politică a Franței complica aceste planuri. Washingtonul îl privea pe De Gaulle ca pe un personaj dificil și, uneori, ca pe un obstacol. Generalul insista însă ca Franța să își păstreze suveranitatea și să fie tratată drept un aliat, nu ca o țară asupra căreia marile puteri puteau decide.

Poziția sa risca să tensioneze relațiile cu Washingtonul într-un moment în care Aliații pregăteau operațiuni militare decisive. Insistența asupra autonomiei Franței putea complica inclusiv unitatea fragilă dintre aliați. De Gaulle nu a renunțat însă la această strategie. Atitudinea sa a anticipat o caracteristică importantă a politicii externe franceze din deceniile următoare: dorința Parisului de a păstra o anumită autonomie față de Statele Unite.

O strategie riscantă, cu efecte pe termen lung

Confruntările lui De Gaulle cu aliații au avut costuri imediate, însă rezultatul politic a fost important pentru Franța. Forțele Franței Libere și Rezistența unificată au devenit utile în săptămânile și lunile care au urmat debarcării din Normandia.

Mai important pentru Paris a fost statutul obținut la sfârșitul războiului. Franța a putut să se prezinte din nou printre puterile învingătoare și să reducă stigmatul lăsat de regimul de la Vichy și de colaborarea acestuia cu Germania nazistă. Fostul ministru al Economiei Eric Lombard, un admirator al generalului, sintetizează rezultatul într-o formulare directă.

„Sincer, faptul că a reușit să ne prezinte drept învingători și să ne asigure un loc în Consiliul de Securitate [al Organizației Națiunilor Unite]… Este incredibil.”

La peste opt decenii de la evenimentele prezentate în film, teme precum suveranitatea, legitimitatea și relația cu Statele Unite au din nou greutate în dezbaterea franceză. Înaintea unei competiții prezidențiale extrem de fragmentate, De Gaulle devine astfel un simbol revendicat de aproape toate taberele. Diferența este că fiecare încearcă să găsească în povestea generalului argumente pentru propria viziune asupra Franței.